Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ
0Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Potrivit ISU Suceava, cei doi tineri se aflau pe un motoscuter şi s-au lovit violent de un podeţ în noaptea de vineri spre sâmbătă.
La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca, având o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
„La locul evenimentului au fost identificate două victime, în stare de inconştienţă. Din nefericire, după finalizarea protocolului de resuscitare, ambele persoane au fost declarate decedate”, au precizat reprezentanții ISU Suceava.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă și urmează să lămurească circumstanțele în care a avut loc accidentul.
Maşină fără ITP şi RCA, implicată într-un accident rutier
Un alt accident rutier a avut loc pe 8 martie, pe strada Nicolae Iorga din municipiul Suceava. În urma acestuia, o femeie aflată la volanul unei maşini a fost rănită.
„Din primele verificări s-a stabilit faptul că un autoturism în care se aflau doi bărbaţi de 33 şi 36 de ani din municipiul Suceava a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către o femeie de 36 de ani din municipiul Suceava. În momentul impactului în interiorul primului autoturism (prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă) se aflau două persoane de sex masculin, respectiv doi bărbaţi de 36 şi 33 de ani, fără a se putea stabili cu exactitate care dintre aceştia se afla la volanul vehiculului, între declaraţiile celor doi existând neconcordanţe”, au precizat reprezentanții IPJ Suceava.
Poliţiştii au constatat că maşina nu are asigurare de răspundere civilă auto, nici inspecţie tehnică periodică, iar cei doi bărbaţi care se aflau în autovehicul în momentul producerii accidentului s-au contrazis cu privire la care dintre ei se afla la volan. În plus, unul dintre ei era beat, iar celălalt a refuzat testarea pentru stabilirea alcoolemiei.
Bărbatul de 33 de ani din autoturismul cu volan pe partea dreaptă a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au prelevat două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Al doilea bărbat a refuzat testul de alcoolemie şi prelevarea de probe biologice pentru stabilirea nivelului de alcool în sânge.
Femeia a cărei maşină a fost lovită a fost rănită. Ea a acceptat să fie testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi extinse cercetările în funcţie de probatoriul administrat şi a fi dispuse şi măsuri procesuale. De asemenea, autoturismul cu volan pe partea dreaptă a fost indisponibilizat, întrucât nu avea ITP şi nici RCA valabile.