INFOGRAFIE A fost odată... Marilyn
0
Au trecut 50 de ani de la moartea sa, dar spiritul lui Marilyn încă este viu. Dacă faima câştigată în timpul vieţii a fost un omagiu minor pentru talentul său, după ce a părăsit definitiv scena hollywoodiană artista a devenit un icon în stil, dar şi un brand global. Cum şi-ar fi continuat cariera şi care era „adevărata Marilyn“ sunt întrebări la care apar noi răspunsuri.
O avere postum
Anul trecut Marilyn s-a clasat pe locul al treilea în Topul Forbes al celor mai înalte încasări postum, cu o avere de 27 de milioane de dolari, după Michael Jackson şi Elvis Presley.
Potrivit „The Huffington Post“ în 2010 companiile Authentic Brands Group şi NECA au lansat o gamă variată de produse marca Monroe, de la bibelouri, cosmetice, îmbrăcăminte, la saloane de relaxare.
Jamie Salter, directorul de la Authentic Brands, aduce pe piaţa consumatorilor produse ce păstrează eleganţa celei care a cântat „Diamonds Are a Girl’s Best Friend“. „Obiectivul nostru a fost crearea unui brand intact“, a explicat acesta, „detaşarea de produsele de tip suvenir şi orientarea către o afacere de lux.“ Printre partenerii actuali se numără Dior, Dolce & Gabbana, MAC Cosmetics şi Cafenelele Marilyn Monroe.
„Oamenii vor să vadă în ea o persoană obişnuită“
Faima dobândită postum este în mod cert mai mare decât renumele câştigat în timpul vieţii. Printre omagiile pe care fanii i le-au adus se numără şi paginile oficiale de pe site-urile de socializare: 54.000 de admiratori pe Twitter şi peste 3.3. milioane de fani pe Facebook şi pagina oficială.
„E mai cunoscută astăzi decât a fost atunci când trăia“, a declarat Lawrence Schiller, autorul memoriilor „Marilyn & Me“ şi fotograful pentru care Marilyn a pozat pentru ultima oară.
Fotografiile cu Marilyn au atras milioane de admiratori şi cumpărători. „Femeile păstrează vie imaginea lui Marilyn, nu bărbaţii“, a axplicat Schiller. Artistul spune că deşi expoziţiile atrag un mare număr de tinere, de-a lungul timpului interesul publicului s-a schimbat.
,,În anii 70 oamenii voiau să vadă doar pozele foarte, foarte sexy. Însă din 2000, audienţa s-a reorientat pe latura sa umană. „Acum oamenii vor să vadă în ea o persoană obişnuită, vor să o vadă într-o formă simplă“, a adăugat fotograful.
Întrebat dacă brandul Monroe va mai rezista încă 50 de ani, Schiller crede că acest aspect variază în funcţie de mijloacele de comunicare existente. „Interesele noastre se pot schimba în totalitate“, spune acesta.
Totuşi, doar una este Marilyn: „Nu va fi înlocuită. Lindsay Lohan, Madonna sau Lady Gaga nu o pot înlocui“.
Dacă ar mai fi trăit
Marilyn a încetat din viaţă la 36 de ani din cauza unei supradoze de droguri. Paula Strasberg, prietena şi profesoara sa de la şcoala de teatru Actors Studio, şi-a revenit cu greu din şoc. Moartea artistei a fost o tragedie personală, dar şi un cutremur pe scena hollywoodiană.
În ultimii ani din viaţă Marilyn Monroe era nefericită şi nu ar mai fost în stare să-şi continue cariera. Chiar dacă ar fi supravieţuit după noaptea de 4 august 1962, câteva luni mai târziu s-ar fi aflat într-o situaţie similară din cauza dependenţei de droguri.
Însă, dacă ar fi fost sănătoasă şi ar mai mai fi trăit fericită încă 30-40 de ani, cum ar fi arătat cariera sa?
E o întrebare la care John Strasberg (71 de ani) caută răspunsul. O ştia pe Marilyn de aproximativ opt ani, când era un adolescent şi lucra cu părinţii săi, Paula şi Lee Strasberg, care au condus şcoala Actors Studio din New York. Familia Strasberg a jucat un rol important în ultimii ani din viaţa artistei.
„... a fost o actriţă de comedie extraordinară şi a dat naştere unui arhetip pe care l-a interpretat mai bine decât oricine: blonda prostuţă.“
Monroe i-a căutat pentru că voia să fie respectată. Se săturase să fie apreciată doar pentru frumuseţe şi îşi dorea să fie luată în serios, în calitate de actriţă. John Strasberg spune că Marilyn reuşise să-l convingă pe Lee de adevărata sa vocaţie, dramele.
„Tata o adora, credea că era una dintre cele mai mari actriţe ale generaţiei sale şi că putea interpreta cele mai bune secvenţe“.
În ultimii ani din viaţă visa la filme mai bune. Colaborarea cu familia Strasbergs şi recenziile favorabile pentru „Bus Stop“ şi „Some Like It Hot“ o încurajau. Marilyn şi Lee au discutat inclusiv despre o adaptare a ,,Fraţilor Karamazov a lui Dostoievski, în care actriţa ar fi interpretat rolul Grushencăi, o femeie frumoasă pentru care unul dintre personaje îşi omoară tatăl. Mai mult, un film despre Freud era o altă alternativă.
„Bus Stop“ (1956) – rolul lui Cherie
Totuşi, Sarah Churchwell, autoarea volumului „The Many Lives of Marilyn Monroe“ (2004) spune că opţiunile cinematografice ale lui Marilyn erau limitate din cauza contractului cu studiourile 20th Century Fox, conduse la acea vreme de Darryl Zanuck.
„O dispreţuia“, explică Churchwell. „Oamenii au uitat cât de influenţi erau pe vremea aceea şefii caselor de producţie. Îi făcea numai necazuri şi credea că nu valorează nimic.“
Rămâne o enigmă dacă Marilyn s-ar fi adaptat şi la rolurile dramatice la care visa.
Pe de altă parte, John Strasberg, actor şi profesor de teatru, consideră că Monroe a fost o „actriţă de comedie extraordinară “ şi a dat naştere unui arhetip pe care l-a interpretat mai bine decât oricine: blonda prostuţă.
Totuşi, Marilyn era mult prea dependentă de sfaturile Paulei atunci când încerca ceva nou. John crede că în cel mai bun caz ar fi continuat cu alte comedii romantice, precum „Some Like It Hot“ şi ar fi evitat atât dramele, cât şi comediile uşoare precum „Something’s Got to Give“.
„Some Like It Hot“ (1959) – rolul lui Sugar Cane Kowalczyk
În cel mai bun caz, cariera lui Marilyn ar mai fi continuat doar câţiva ani. ,,La vremea respectivă femeile trecute de o anumită vârstă nu mai erau distribuite în filme“, explică Strasberg. „Bette Davis a fost prima care a luptat împotriva prejudecăţilor cu privire la înfăţişarea actriţelor din filme; a câştigat Premiile Academiei, dar nu a reuşit să primească un rol. Nu ştiu dacă Marilyn ar fi putut face asta.“
Pe de altă parte, Sarah Churchwell spune că Marilyn a murit chiar când Hollywoodul urma să promoveze cultura mai liberă a anilor ’70. „Rolurile nu i se potriveau, ar fi fost nevoită să se reprofileze.“ Totuşi, autoarea consideră că din cauza situaţiei sale financiare, Marilyn nu se putea retrage din lumea spectacolului. Actriţa era „plătită sub standardele din acea perioadă şi mult mai puţin decât colegii săi“. Abia în ultimul contract cu 20th Century Fox a primit 500.000 de dolari per film.
Mai mult, Marilyn nu excludea posibilitatea de a renunţa la cariera de actriţă. În ultimul interviu a declarat: „Trebuie să ai un sentiment de uşurare atunci când te retragi“.
Dacă ar mai fi trăit, Marilyn ar fi împlinit anul acesta 86 de ani.
„Era Lolita la maturitate“ (portret realizat de Michel Mohrt, scriitor francez)
„Era lipsită de mister, din acest motiv moartea sa e atât de derutantă. Era blonda ideală (iar în limbaj american «blondă» se referă la o femeie pentru o seară), partenera ideală de întâlnire, mica secretară care visează la o escapadă în luna august, departe de familie. Şi mai bine, întâlnită într-o gară de autobuz, în drum spre vest, călătoarea pierdută, iubită într-o seară şi părăsită în zori. Fără obligaţii şi fără trecut, era Lolita la maturitate.
Acel corp fermecător, acei ochi limpezi, acele gropiţe ascundeau un suflet profund şi chinuit. Au ieşit la iveală umilinţele copilăriei, lipsa tatălui, nebunia mamei, anii de mizerie şi sărăcie. Dar, devenind excepţională, Marilyn a reprezentat un tip ideal. Era un prototip pentru toţi copiii părăsiţi, privaţi de educaţie şi religie. Prin retragerea din viaţa publică s-a solidarizat cu toţi singuraticii, începând cu soţul său.
Mica prostituată reinventată de Actors Studio. Divorţul a dovedit fragilitatea mitului. Părăsită de intelectuali, Marilyn se va regăsi printre actorii şi producătorii ei. Ea revine printr-o expunere nud şi redevine blonda pentru o seară.
Speculaţiile cu privire la moartea sa au fost insuficiente, mai ales în America. America promite paradisul pe pământ, dar şi moartea care pune capăt acestui paradis. Moartea e înnăscută, o disimulăm, o ascundem. Va fi greu să o iertăm pe Marilyn pentru modul în care a decis să se retragă, amintindu-ne, totodată, că orice distracţie are un sfârşit. Şi nu întotdeauna un sfârşit fericit.“
(VOGUE Paris 1962, extras din VOGUE Paris Octombrie 2010)
Se încarcă comentariile...
