Adolescentul din „Terminator 2“, un „terminator“ şi în viaţa de familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Edward Furlong, devenit celebru după ce a interpretat în adolescenţă unul dintre rolurile principale din filmul „Terminator 2“, a fost arestat marţi pentru violenţă conjugală şi ameninţări proferate la adresa iubitei sale, a anunţat Procuratura din Los Angeles.

Actorul, în vârstă de 35 de ani, care a pledat nevinovat la aceste acuzaţii, a fost încarcerat, iar cauţiunea a fost stabilită la 100.000 de dolari, a precizat biroul procurorului din Los Angeles într-un comunicat.

Potrivit actului de acuzare, Edward Furlong, care era deja anchetat pentru violenţă, avea emis pe numele său un ordin judecătoresc care îi interzicea să se apropie de domiciliul iubitei sale din cartierul West Hollywood. Cu toate acestea, Edward Furlong a mers la reşedinţa acesteia, a agresat-o şi a ameninţat-o cu represalii dacă va anunţa poliţia.

Actorul a fost acuzat de intimidare prin forţă şi prin ameninţări, agresiuni susceptibile de a provoca răni grave, vandalism şi încălcarea unui ordin judecătoresc. În cazul în care va fi condamnat, actorul riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare. Data audierii preliminare, prealabilă procesului, va fi fixată pe 1 iulie.

Edward Furlong a devenit cunoscut la vârsta de 14 ani cu rolul din „Terminator 2: Ziua Judecăţii“ (1991), regizat de James Cameron, în care l-a jucat pe adolescentul John Connor, apărat de cyborgul interpretat de Arnold Schwarzenegger.

Din filmografia sa fac parte pelicule precum „Dezmoşteniţii din Little Odessa“ (1994), „Povestea X a Americii“ (1998) şi „Viespea verde 3D“ (2010). Prezent pe marele ecran în ultimii ani - cu 13 lungmetraje turnate între 2011 şi 2013 - Edward Furlong pare să se fi specializat în filme de categoria B.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite