Miercuri a avut loc Simularea la Matematică şi Istorie din cadrul  Bacalaureat. Ce subiecte au primit candidaţii

Miercuri a avut loc Simularea la Matematică şi Istorie din cadrul  Bacalaureat. Ce subiecte au primit candidaţii

Miercuri are loc simularea la Matematică şi Istorie din cadrul examenului de BacalaureatFOTO: Arhivă

Elevii din anii terminali de liceu au susţinut, miercuri, simularea la Matematică (profilul Real) şi Istorie (Profilul Umanist) din cadrul examenului naţional de Bacalaureat. Joi are loc simularea la disciplina aleasă de elevi în funcţie de profilul studiat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Denisa Tănăsescu, profesor de Matematică, spune că  variantele de la disciplina predată de ea au fost de nivel mediu, cu excepţia câtorva probleme care au fost ceva mai complexe în comparaţie cu ce se dă la examenul de Bacalaureat. „Scopul acestor simulări este de a oferi un duş rece elevilor astfel încât să fie impulsionaţi să înveţe“, a comentat dascălul de la Colegiul Naţional I.L. Caragiale.

La rândul său, profesorul de Istorie Corneliu Riegler  spune că „subiectele au fost de dificultate medie din punct de vedere istoric însă unele dintre acestea au manifestat probleme din punct de vedere al limbajului folosit în cadrul cerinţelor. De pildă, unii dintre elevi nu au înţeles ce înseamnă <<constantă>>. Li se cerea o constantă a politicii româneşti în a doua jumătate a secolului XIX.

Am apreciat că cei care au făcut subiectele au ţinut cont de materia parcursă având în vedere că au fost nişte sincope în anul şcolar din cauza întreruperii cursurilor în contextul condiţiilor meteo dificile din ultima vreme“, a comentat profesorul

Subiecte Simulare la clasa a XII-a

 

 

 

Subiecte Simulare la clasa a XI-a

Elevii claselor a XI-a şi a XII-a au susţinut, luni, simularea la Limba Română.

Variantele primite de candidaţi au avut trei subiecte mari, care au cuprins mai multe puncte. Pentru elevii din clasa a XI-a, respectiv a XII-a, primele două subiecte au fost la fel pentru profilul Umanist şi Real.

Printre cerinţele identice primite de elevii de clasa a XI-a se află scrierea unui eseu despre viziunea lui I.L Caragiale cu privire la profesia de scriitor şi de elaborat un text argumentativ: „dacă libertatea de alegere trebuie cultivată din copilărie“, având în vedere fragmentul dat din textul „Din amintirile mele despre tata“ de Ecaterina Logadi, cât şi propria experienţă.

La cel de al treilea subiect, şcolarii de la Profilul Real au avut de prezentat într-un text particularităţie unei nuvele studiate. La profilul Umanist, candidaţii au avut de elaborat un eseu prin care să arate trăsăturile poeziei eminesciene.

Elevii din clasa a XII-a au avut de scris o compunere despre cât de mult contează prima impresie într-o relaţie de prietenie folosind argumente atât din din fragmentul dat din volumul „Dintr-un secol de viaţă“ de Cella Delavrancea, cât şi din  experienţa personală. De asemenea, aceştia au avut de comentat în minim 50 de cuvinte poezia „Cenuşa Visărilor“, scrisă de Tudor Arghezi, evidenţiind relaţia dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. La subiectul al III-lea, elevii de la Real au avut de elaborat un eseu în care să prezinte particularităţile unui roman interbelic. Cei de la profilul Umanist au avut de prezentat trăsăturile unui roman psihologic.

Profesoara de Limba Română, Ruxandra Achim, spune că  „ toate subiectele au fost de un nivel mediu de dificultate, respectând întru totul programa şcolară. Fragmentele de texte în baza cărora trebuiau să rezolve exerciţiile de la Subiectul I şi II au fost uşor de înţeles. Cât despre subiectul al III-lea, elevii ar fi putut să aleagă din mai multe texte, iar poezia eminesciană este iar un subiect căruia elevii îi acordă destul de multă atenţie în studiu“, a explicat dascălul.

Simularea se desfăşoară după următorul calendar:

- 19 martie: Limba şi literatura română - proba E) a) - clasele a XI-a şi a XII-a
 
- 20 martie: Limba şi literatura maternă - proba E) b) - clasele a XI-a şi a XII-a
 
- 21 martie: proba obligatorie a profilului - proba E) c) - clasele a XI-a şi a XII-a
 
- 22 martie: proba la alegere a profilului şi specializării - proba E) d) - exclusiv elevii clasei a XII - a
 

- 30 martie: comunicarea rezultatelor

citeste totul despre: