Dascălii care ocupă şi funcţii de conducere în învăţământ şi în sindicate ar putea fi scutiţi total de la predare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a pus luni în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care le permite profesorilor care deţin şi funcţii de conducere, îndrumare şi control în şcoli să fie scutiţi total de la obligaţia de a preda, fără a li se tăia din salariu. Dacă va fi aprobată de Guvern, de aceeaşi clemenţă vor beneficia şi dascălii-sindicalişti care participă la activităţi de monitorizare.

”Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control poate fi degrevat, total sau parţial, de post/norma didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, elaborate cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ. De acelaşi drepturi pot beneficia şi persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale”, prevede proiectul de ordonanţă de urgenţă (OUG) de modificare a legii educaţiei naţionale, postat luni în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Cu alte cuvinte, dascălii cu funcţii de conducere în unităţi şcolare, dar şi cei care participă din partea sindicatelor la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ vor putea fi scutiţi total de la obligaţia lor de bază, aceea de a preda elevilor. 

Până acum, degrevarea era posibilă doar parţial, iar în cazul directorilor de grădiniţă nu era permisă nicio abatere de la norma didactică.

Misiunea de director, ”vădit îngreunată” de activitatea de predare

În nota de fundamentare a OUG, reprezentanţii ministerului susţin că, ”potrivit legislaţiei în vigoare, cadrele didactice care ocupă funcţii de conducere în unităţi de învăţământ nu sunt scutite în totalitate de la îndeplinirea normei didactice, fiind nevoite să se ocupe atât de bunul mers al unităţii pe care o conduc, cât şi de educarea copiilor”, ”ceea ce determina apariţia unor disfucţionalitati în îndeplinirea atât a atribuţiilor didactice, cât şi a celor administrative în mod concomitent, misiunea lor fiind vădit îngreunată”.

Ca atare, explică aceştia, ”este necesar să se asigure eficientizarea managementului unităţii de învăţământ prin scutirea efectuării atribuţiei de predare din norma didactică, respectiv din postul didactic, pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control”.

Scutire şi pentru sindicaliştii-monitori

De asemenea, ”este necesară scutirea efectuării atribuţiei de predare din norma didactică, respectiv din postul didactic şi pentru persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ pentru participarea la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ”, se mai arată în OUG-ul care va legifera degrevarea personalului didactic.

Însă, se mai arată în nota de fundamentare, directorii ”degravaţi” de munca de dascăl vor rămâne cu aceleaşi drepturi salariale, chiar dacă nu vor mai preda, sumele fiind asigurate de către ”unităţile de învăţământ preuniversitar de stat angajatoare din sumele alocate pentru finanţarea de bază”.

Cum explică reprezentanţii ministerului introducerea acestei măsuri printr-o ordonanţă de urgenţă, în condiţiile în care deja există o OUG de modificare a legii educaţiei aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor: ”Instituirea acestei soluţii legislative asigură creşterea calităţii sistemului de învăţământ, a asigurării derulării în condiţii normale a procesului de învăţământ”. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite