Cântarea imnului ca tichie de mărgăritar

O lege care a trecut tacit prin Senat şi ar putea trece ca gâsca prin apă prin Camera Deputaţilor vrea să introducă obligativitatea de a cânta imnul naţional la începerea cursurilor în gimnaziu. Noi, cei mai în vârstă, am mai trăit asta şi pe vremea lui Ceauşescu şi ştim că nu ajută la nimic.

Dar nu asemănarea cu propaganda comunistă mi se pare lucrul cel mai important, ci “stilul” argumentaţiei celor care au iniţiat această lege şi condiţiile în care ar trebui aplicată. În primul rând, ideea de a-i amenda pe conducătorii instituţiilor şcolare cu sume cuprinse între 30.000 şi 100.000 de lei dacă nu se respectă legea mi se pare aiuritoare. Care-i mesajul? “Fiţi patrioţi, că dacă nu, vă amendăm!”. Ca să nu mai vorbim de enormitatea sumelor, cât venitul unui profesor pe un an (sau mai mult). Dacă premierul Boc a lansat formula “salarii nesimţite”, n-am putea spune şi “amenzi nesimţite”?

Motivaţia legii este că trebuie să-i învăţăm pe copii patriotismul şi respectarea simbolurilor naţionale. Foarte corect. Dar nu s-au găsit alte metode decât să-i obligăm, zi de zi, să repete mecanic imnul? La alte legi, se face în prealabil un “studiu de impact”. În acest caz, a încercat cineva o evaluare a efectelor? Cu siguranţă nu. Iniţiatorii (de la PSD) au probabil senzaţia că ştiu ei mai bine. Dar – şi asta mi se pare foarte îngrijorător – “ştiinţa” lor se reduce la câteva clişee şi stereotipii pe tema “e bine şi frumos să fim patrioţi”.

De exemplu, doamna senator Gabriela Vrânceanu-Firea publică un text în care, printre altele, zice aşa: “Societatea românească traversează o perioadă dificilă din punct de vedere al respectării valorilor şi principiilor tradiţionale. Ne lovim la tot pasul de tineri şi tinere ce nu şi-au luat bacalaureatul, dar conduc maşini scumpe, de milionari apăruţi peste noapte în urma unor afaceri cel puţin dubioase, de scandaluri în care sunt implicate instituţii sau persoane altminteri respectabile. Pe scurt, totul e posibil şi, de ce nu, permis”.

Depinde în ce medii ne mişcăm. Ne lovim şi de tineri care şi-au luat bacalaureatul, dar nu găsesc locuri de muncă şi merg cu autobuzul sau pe jos; ne lovim şi de tineri străluciţi care au absolvit mari universităţi din lume şi pe care nu-i angajează nimeni, deşi s-au întors în ţară (şi) din patriotism. Etc., etc. Cântarea imnului de dimineaţă, pe stomacul gol, va rezolva aceste probleme? Scandalurile, milionarii dubioşi şi afacerile necurate se rezolvă prin aplicarea legii: credinţa în simbolurile naţionale nu ajută în asemenea cazuri. Cred că patriotismul ar spori mult mai repede şi mai eficient dacă tinerii ar creşte şi ar învăţa într-o societate în care legea este respectată şi în care parlamentarii nu refuză să le ridice imunitatea colegilor cercetaţi penal. Mândria de a fi român ar putea fi cultivată nu prin sloganuri, ci prin educaţia civică făcută ca lumea în şcoală, printr-o bună guvernare (care să le dea oamenilor sentimentul de încredere că ei şi ţara lor merg într-o direcţie bună), prin cultivarea respectului faţă de instituţiile democraţiei (pe care le umilesc prea des chiar politicienii şi demnitarii).

Sper ca legea să nu fie adoptată: cultivă un tip de băţoşenie naţională de secolul al XIX-lea şi transformă, de fapt, patriotismul într-o obligaţie plicticoasă de fiecare zi, sub ameninţarea amenzilor. Arată, adică, un nivel cultural extrem de precar al iniţiatorilor, o gândire marcată de clişee propagandistice. În dezorientarea şi confuzia de valori din societatea noastră, cântatul imnului de dimineaţă e ca tichia de mărgăritar pe capul chelului.