1. Despre viziune

Se vorbea în Programul de Guvernare despre aplicarea unor „politici publice care să fundamenteze o creştere economică inteligentă, sustenabilă şi incluzivă, de natură a furniza premisele consolidării unui stat puternic, proactiv şi a unei societăţi echilibrate, cu o clasă de mijloc extinsă”.

Este cert că viziunea aflată în spatele programului presupune promovarea unei strategii de tip wage led growth (creştere economică bazată pe ancora măririi salariilor), idee ce va conduce la creşterea convergenţei reale a românilor datorată creşterii cererii solvabile în economie (mai multe despre wage led growth aici, aici sau aici).

Le-am prezentat decidenţilor de politici publice ideea că implementarea Legii Salarizării Unitare este unul dintre instrumentele pe care România trebuie să le acceseze pentru intrarea în cercurile virtuoase de dezvoltare - „creşterea economică înseamnă bunăstare mai mare, înseamnă venituri mai mari. Veniturile mai mari înseamnă cerere de bunuri mai mare. Cererea de bunuri mai mare presupune creşterea ofertei de bunuri de către firme şi deci înseamnă locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, înseamnă consolidarea clasei de mijloc, înseamnă mai mulţi bani la buget, mai multe investiţii şi din nou o creştere economică sustenabilă”.

Etapa de dezvoltare prezentă a României impune dezvoltarea unui capital uman înalt calificat, precum şi investiţia în cercetare — inovare — dezvoltare CDI, astfel încât, în toate domeniile industriale, să fie asigurată eficienţa proceselor şi realizarea unor produse de înaltă calitate, transformând România într-un pol de competitivitate în zonă.

Legea Salarizării Unitare este în primul rând necesară pentru a combate nivelul demotivant de salarizare, proces ce va contribui la reducerea inegalităţilor şi la creşterea economică. Este nevoie ca salarizarea în sectorul public să răspundă nevoilor stringente ale angajaţilor, dar şi să stimuleze şi să premieze performanţa. De asemenea, este important ca, prin măsuri active, sectorul privat să fie sprijinit, în sensul generării de oportunităţi pentru creşterea salariilor. România nu mai poate rămâne o ţară în care resursa umană să fie prost plătită. Competivitatea resursei umane româneşti trebuie generată prin pregătire, eficienţă şi motivare, nu prin costul redus al acesteia.

Nu putem cere profesionalizarea funcţionarilor publici fără stabilirea unor salarii decente, stimulative. Aplicarea Legii Salarizării unitare va institui o anumită ordine / disciplina în sistem, va reduce inechităţile mari din grila de salarizare a sectorului bugetar (persoane cu aceeaşi vechime, aceeaşi pregătire, dar care lucrează în instituţii publice diferite având salarii în cuantum total opus; salarii mai mici pentru persoane angajate pe funcţii necesitând studii superioare decât ale unor persoane angajate pe funcţii necesitând studii medii s.a.) şi va creşte salariile în domeniile prioritare sănătate şi educaţie ceea ce presupune potenţiala creştere a performantei în sectorul public şi frânarea emigraţiei capitalului intelectual din România.

Pe de altă parte, avem nevoie de noi intraţi în sistemul public. În prezent conform ANFP, doar 17% din funcţionarii publici din România sunt relativ noi în sistem şi doar în jur de 4% sunt nou intraţi. Peste 70% dintre funcţionarii publici au peste 40 de ani. Sistemul public pare relativ blocat.

2. România în comparaţie cu statele UE 28 - abordare comparativă. De ce este necesar sa creştem salariile în sistemul public?

O analiză comparată a ponderii cheltuielilor cu personalul bugetar în PIB în statele UE arată că România, chiar şi cu Legea Salarizării Bugetare, rămâne pe unul dintre ultimele locuri în UE în ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul bugetar în PIB. Acum suntem pe antepenultimul loc în UE 28 în ceea ce priveşte ponderea în PIB a cheltuielilor cu personalul bugetar (8,2% din PIB în 2016), iar prin aplicarea Legii Salarizării Unitare ponderea va creşte la 8,7% din PIB în primii ani şi la 9,2% din PIB în ultimul an de aplicare

Astfel, România practic va staţiona pe acelaşi loc în UE în primii ani şi nu va ajunge nici măcar în 2022 la media UE 28 (media UE 28 este de 10,1% din PIB). Exagerările nu-şi au loc aici, iar acuza Consiliului Fiscal bazată pe ponderea ridicată a cheltuielilor cu personalul bugetar în veniturile bugetare nu este corectă. Problema aici constă în mărirea veniturilor prin creştere economică, creşterea colectării şi reducerea evaziunii fiscale mai degrabă decât problema implementării Legii.

Apocalipsa prezentată de analiştii economici cu privire la explozia ponderii cheltuielilor cu salariile bugetarilor în PIB este total nejustificată. Argumentele din figura de mai jos fac cât o mie de cuvinte.

Datele Consiliului Fiscal cu privire la evoluţia salariilor din sănătate şi educaţie sunt corecte. Practic, prin aplicarea LSU, România rămâne cu salariile brute din Educaţie sub cele din ţările aparţinând grupului de la Visegrad, însă relativ la salariul mediu brut din economie depăşeşte 100% (SR este salariul relativ, adică salariul brut din sector raportat la salariul mediu brut pe ţară). În sectorul Sănătate, salariile medii brute în euro vor reprezenta cu 20% mai mult decât salariul mediu brut pe ţară. Conform calculelor Consiliului Fiscal, România va depăşi salariul mediu brut din sănătate din Ungaria, Bulgaria, dar va fi în continuare sub cuantumul din Slovacia şi Cehia. În Educaţie, creşterea salarială va reduce discrepanţa faţă de salariile din sector plătite în ţările vecine. Totuşi, faţă de Ungaria, Polonia şi Slovacia salariile din sistemul de Educaţie din România vor fi încă mai mici cu o treime iar faţă de Cehia vor rămâne mai mici cu 60%. Doar Bulgaria are salariile din educaţie mai mici decât cele din ţara noastră (detalii aici). Aici, efortul de convergenţă faţă de media UE28 trebuie continuat.

Pentru a conştientiza în mod corect urgenta adoptării viziunii wage led growth trebuie să avem în vedere câteva cifre relevante furnizate de statistică oficială a UE -Eurostat. Astfel România are cele mai ridicate ponderi ale lucrătorilor angajaţi, dar aflaţi în risc de sărăcie din UE - 14% ponderea lucrătorilor cu risc de sărăcie în total lucrători - full time şi 65% - part time.


România, pe ultimele locuri în UE la mărimea salariului minim în euro şi la puterea de cumpărare a acestuia

Pe de altă parte, avem una dintre cele mai mari inegalităţi de venituri din UE si cea mai asimetrică distribuţie a beneficiilor creşterii economice între muncă şi capital (în defavoarea plăţilor pentru muncă).

În plus, este vorba şi de o reparaţie morală. Povara crizei a picat pe lucrătorii români şi mai ales pe lucrătorii cu venituri mici (reducerea salariilor si pierderea a 600.000 de locuri de muncă cu normă întreagă). România a avut cea mai mare reducere a ponderii remunerării salariaţilor (recompensarea muncii) în PIB dintre ţările UE28 (apropo, nu am văzut atâta necaz la liderii de sindicat în acea perioadă pe cât vedem acum, la creşterea salariilor).

3. Măsuri de acompaniere a LSU. Salariile mai mari trebuie corelate cu performanţa crescută în sistemul public. Un audit al funcţiilor publice, un nou Statut al Functionarului Public plus criterii de performanţă în sistem

Implementarea Legii Salarizării Unitare trebuie însoţită de aplicarea unor măsuri structurale de eficientizare a exercitării funcţiei publice şi de creştere a calităţii serviciilor publice. Un nou Statut al funcţionarului public trebuie să cuprindă foarte clar atât drepturile, cât şi obligaţiile acestuia, nivelul de răspundere, dar şi beneficiile unei cariere bazate pe performanţă precum şi eliminarea favorurilor făcute pe „prietenii” sau prin acte de corupţie. Concomitent este necesară modernizarea administraţiei publice prin creşterea capitalului uman - aplicarea principiilor promovate în Strategia privind formarea profesională pentru administraţia publică până în 2020.

Trebuie continuată aplicarea întregului pachet prevăzut în program - „Complementar Legii Salarizării Unitare, în anul 2018 vor intra în vigoare măsurile de relaxare fiscală - impozitul pe venit zero pentru cei cu venituri mai mici de 2000 de lei şi 10% pentru ceea ce depăşeşte această sumă va fi aplicat concomitent cu o nouă reducere contribuţii de 4,25 puncte procentuale din 2018. Totodată, se vor elimina 4 din cele 6 contribuţii plătite astăzi. Vor rămâne aşadar doar contribuţiile pe sănătate şi cea de asigurări sociale, datorate de către angajat, dar plata acestora către stat rămânând în sarcina angajatorului. Pentru a face acest lucru, la sfârşitul anului 2017 se va modifica baza de calcul a salariului brut prin creşterea acestuia cu 22,75%. Măsura nu va implica creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator, ci doar uniformizarea salariului brut cu totalul cheltuielilor aferente unui salariu”.

4. Despre sustenabilitatea LSU. Corelarea cu resursele bugetare şi creşterea de productivitate

S-au adus acuze privind sustenabilitatea redusă a LSU. Totuşi, nu trebuie să gândim strict contabil, mecanic. Există aici cel puţin două argumente cred fundamentale. Primul, creşterea cheltuielilor cu personalul bugetar are cel mai consistent efect de multiplicare în economia românească comparativ cu alte instrumente de stimulare a cererii agregate. (detalii puteti gasi pe sit ul Băncii Naţionale a României, în studiul O evaluare a dimensiunii multiplicatorilor fiscali din România folosind vectori autoregresivi structurali, autori Alina Bobaşu, Ana Simona Manu şi Răzvan Stanca, Banca Naţională a României şi Consiliul Fiscal). Al doilea argument puternic - estimarea efectelor de runda a doua arată că prin impozitele şi contribuţiile mai mari plătite la bugetul de stat, dar şi prin taxele indirecte încasate din consumul suplimentar, în jur de 45-50% din sume se întorc pe termen scurt la bugetul de stat.

Din aceasta perspectivă se pune problema sustenabilităţii doar pentru jumătate din suma brută estimată şi se pune problema lichidităţilor menite a fi alocate pentru plata acestor salarii mărite. Iar aici nu sunt probleme.

Şi corelarea cu creşterea de productivitate a muncii pare să fie consistentă în condiţiile în care datele oficiale ale Comisiei Naţionale de Prognoză indică o creştere a productivităţii în perioada 2017-2022 de 42.2%.

În plus, mai avem o corelaţie - creşterea salariilor cu creşterea economică. Aici, Comisia Nationala de Prognoză estimează o creştere a PIB nominal de 33% în perioada 2017-2020. Putem estima un PIB de 1160 miliarde lei pentru 2022, deci avem o creştere a PIB de 42% în 2022 faţă de 2017.

Interesant, doar 12,5% (plus 43 miliarde cheltuieli de personal prin LSU raportat la plusul de 344 miliarde la PIB pana în 2022) din creşterea de PIB (creşterea economică) din perioada 2017-2022 merge către remunerarea suplimentara a bugetarilor prin LSU

În ceea ce priveşte diferenţa dintre salariul mediu la stat şi privat, trebuie să avem în vedere şi aici două aspecte. Primul, peste 70% dintre salariaţii din sectorul public au studii superioare. Avem aici statistica oficială a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici care arată că 80% dintre funcţionarii publici aflaţi chiar şi pe funcţii de execuţie au studii superioare. Al doilea argument este legat de faptul că statistica salariilor din mediul privat este distorsionata de munca la gri. Încă se practică fenomenul diferenţei dintre suma trecută în contractul de muncă şi suma efectiv acordată salariaţilor. Aici Inspecţia Muncii trebuie să-şi facă treaba.