Temă pentru Finanţe: Contribuţii la nivelul salariului minim pentru toţi angajaţii de la 1 august, noul model de colectare a TVA de la 1 septembrie
0Guvernul a stabilit drept obiective pentru Ministerul Finanţelor Publice intrarea în vigoare de la 1 august a măsurii privind plata contribuţiilor la nivelul salariului minim pentru toţi angajaţii din România, chiar şi cei angajaţi cu normă parţială de lucru, şi implementarea, începând cu 1 septembrie, a unui nou model de colectare a TVA.
Astfel, Guvernul doreşte ca de la 1 august toţi angajatorii să plătească pentru angajaţi din contribuţiile la pensii (CAS) şi sănătate (CASS) la nivelul salariului minim, inclusiv pentru cei cu normă parţială. Măsura este inclusă în noul program de guvernare. Aceasta ar însemna că, începând cu 1 august, chiar dacă un angajat lucrează cu normă parţială – deci sub 40 de ore pe săptămână -, angajatorul îi va plăti contribuţii la pensii şi sănătate cât pentru un salariat care lucrează cu normă întreagă, adică 40 de ore pe săptămână.
Potrivit obiectivelor stabilite, până pe data 15 iulie trebuie adoptate în Guvern modificările, astfel încât măsura să intre în vigoare începând cu 1 august.
De asemenea, Guvernul vrea ca la 1 august să intre în dezbatere noul model de colectare a TVA (split TVA) şi acesta să fie adoptat astfel încât să poată fi implementat începând cu 1 septembrie.
Acesta presupune că firmele care activează în România vor fi nevoite să creeze, de la 1 septembrie, un cont de separat pentru TVA, intitulat „Split VAT”, cu ajutorul căruia statul român îşi doreşte reducerea evaziunii pe acest tip de taxare. „Dorinţa este ca, de la 1 septembrie acest an, să se creeze un cont separat de TVA care se va numi «Split VAT». Veţi avea un cont de unde veţi lucra cu TVA-ul atunci când achiziţionaţi sau când faceţi plăţi, dar din acel cont nu veţi putea să retrageţi banii. Aceştia vor fi blocaţi pentru transferul de TVA către furnizor sau către stat”, a explicat Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Sarcini pentru fiecare minister
Pe lângă aceste măsuri, MFP trebuie să mai finalizeze şi să lanseze în dezbatere publică, până la 15 august, modificările ce vor fi aduse Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, astfel încât cel târziu la 15 septembrie acestea să fie aprobate în Guvern/ Parlament. De asemenea, până la 1 septembrie proiectul de lege vizând înfiinţarea unei bănci de dezvoltare trebuie să fie prezentat în Guvern în primă lectură şi ulterior trimis spre adoptare în Parlament.
Secretariatul General al Guvernului trebuie ca, până la 1 septembrie, să identifice toate taxele nefiscale din România şi să facă propuneri de reducere a numărului acestora.
Ministerul Economiei trebuie să finalizeze şi să supună dezbaterii publice modificările aduse Legii Redevenţelor precum şi noul cadru legislativ privind operaţiunile offshore până la 15 august.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene trebuie să adopte în Guvern înfiinţarea Comitetului Interministerial ce vizează organizarea instituţiilor la nivel central şi local, până la 15 iulie, iar până la 15 august trebuie să lanseze în dezbatere publică noul Cod al Finanţelor Publice Locale, să finalizeze PNDL 2 şi avizarea interministerială a Codului Administrativ ce va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.