Starea de urgenţă nu este doar despre bolnavi, spitale şi tratamente. Este şi despre alte lucruri importante: curentul de la priză

Foto Shutterstock

Este criză. Criză existenţială, criză economică, criză medicală, stare de urgenţă. În faţa ameninţării coronavirusului lumea este pur şi simplu bulversată. Nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva, e greu să înţelegem, e complicat să facem faţă.

Totuşi trebuie să fim lucizi şi să privim lucrurile în ansamblu. Vorbim de o ameninţare globală, zilnic creşte numărul de cazuri, discutăm de spitale, zone de triaj, chituri de testare, tratamente. Deocamdată lucrurile par să fie sub control. Este de înţeles ca oamenii să se gândească la stocuri de alimente, apă, sau produse de igienă. Se gândeşte cineva şi la energia electrică, de exemplu? Ne-am umplut frigiderul cu produse, este plin până la refuz. Ne imaginăm ce se întâmplă dacă rămânem fără curent la priză? Abonamentele la canalele de filme probabil s-au dublat, internetul este accesat la maximum, aproape toată lumea lucrează online, mulţi lucrează de acasă. Din nou aceeaşi întrebare: ce facem dacă rămânem fără curent la priză?

Această stare de urgenţă prin care trecem este un moment perfect să vorbim despre ce se întâmplă cu România, despre politica strategică a ţării noastre, despre cum am pus interesele altora înaintea intereselor noastre şi despre cum pare să nu ne intereseze deloc domenii vitale cum ar fi cel energetic, mai precis, sistemul energetic naţional, reţeaua care alimentează deopotrivă instituţii publice, unităţi de producţie, spitale, şcoli, consumatori casnici. Adică tot sistemul în care noi funcţionăm, existăm.

Primul proces de privatizare finalizat de statul român, în sectorul de distribuţie a energiei electrice, a fost în iulie 2004. Rând pe rând, la nivelul întregii Românii, toate companiile deţinute în trecut de stat au fost vândute operatorilor privaţi străini, Enel, Eon şi Cez. Desigur, este vorba despre pachetul majoritar de 51% din acţiuni nu de o vânzare completă. Practic un sistem de importanţă strategică a fost externalizat, cu promisiunea unor modernizări şi investiţii pe termen mediu, şi cu o infuzie de capital semnificativ în conturile statului român la momentul vânzării. Intrarea pe piaţă a companiilor străine a însemnat restructurare masivă, valorificarea activelor, restrângerea anumitor activităţi, eficientizare dar şi impunerea unor măsuri aproape falimentare pentru prestatorii de servicii care îşi desfăşoară activitatea în domeniu. Desigur, vorbim de prestatori români, cei care au reuşit să păstreze meseriaşi, electricieni, puţinii care nu au luat drumul diasporei, în fuga după un câştig tentant departe de casă.

În condiţiile unor operatori noi şi a unui stat aproape absent, licitaţiile pentru mentenanţă şi întreţinere linii sunt deseori forţate, în sensul în care preţul de azi, care prevede desfăşurarea unor activităţi pentru următorii doi ani, este mai mic decât preţul de acum doi ani, în condiţiile în care toate costurile cresc de la an la an, profesionalizarea angajaţilor, prioritară la ce penurie de specialişti avem în ţară, este făcută exclusiv din fondurile angajatorului, iar condiţiile impuse prestatorilor prevăd stocuri de materiale, aproape toate din export, capacităţi de depozitare, utilaje şi oameni, la un nivel extraordinar. Din păcate, acestea nu sunt singurele probleme cu care se confruntă firmele româneşti din domeniu. În ultimii ani, este aproape un modus operandi, ca la licitaţiile importante să se prezinte companii care concurează operatorii de tradiţie. Cum e să câştige o licitaţie cu miză, o companie care are doar doi angajaţi în România şi echipamente şi utilaje doar pe o listă, fără să le deţină, fără să aibă acreditări sau personal calificat care să lucreze cu ele, să nu aibă experienţă de lucru în România, doar să vină şi să obţină contractul la cel mai mic preţ, cu intenţia de ”a obliga” firmele româneşti, care au toată logistica necesară şi experienţă de lucru, să preia în subcontractare, sub ameninţarea că nu mai au efectiv ce munci.

Cam aceasta este realitatea. Realitatea într-o zi obişnuită, într-o perioadă în care totul funcţionează normal. Doar că în aceste zile suntem departe de ceea ce este o normalitate. Ne confruntăm cu o stare de urgenţă, ne confruntăm cu inamici invizibili şi cu situaţii care nu ştim cum pot evolua.

Este important să înţelegem că un spital nu poate funcţiona fără energie electrică. Iar cei care pot asigura continuitatea alimentării cu energie electrică sunt prestatorii de servicii din domeniu, cei care trebuie de acum puşi în aceeaşi categorie cu instituţiile care ţin de siguranţa naţională. Aceşti oameni nu pot lucra de acasă, aceşti oameni trebuie protejaţi atunci când ies în teren, au nevoie de echipamente, de atenţie specială, de susţinere. Siguranţa lor este şi siguranţa noastră, a tuturor. Statul ar trebui să le pună la dispoziţie materialele necesare într-o astfel de situaţie, aşa cum există în vămi sau spitale, sau alte centre. Este criză de măşti, nu se găsesc în farmacii, biocide şi alte substanţe care asigură desinfecţia, ar trebui să fie informaţi şi să ştie ce pot folosi. Ar trebui să fie informaţi oficial şi cu prioritate. Cum poţi să dotezi nişte echipe de intervenţie cu echipamente corespunzătoare, dacă nu şti de unde pot fi achiziţionate şi dacă sunt eficiente.

Sunt vremuri complicate. Şi totuşi, avem acum ocazia să reevaluăm nişte lucruri, să le trecem din nou prin filtrul gândirii raţionale, să le analizăm şi să luăm nişte decizii. ”Situaţiile disperate cer măsuri disperate”, zice proverbul inspirat din scrierile grecului Hipocrat, dar în cazul nostru, ideea e puţin invers, poate e momentul ca într-o situaţie disperată să luăm măsurile corecte. Poate statul român ar trebui să se gândească care sunt adevăratele priorităţi, să le reevalueze. Energia electrică nu înseamnă strict producţia, transportul şi distribuţia, înseamnă mentenanţă corespunzătoare, înseamnă oameni pregătiţi. Poate învăţăm ceva din exemplul Cehiei care şi-a păstrat companiile şi a făcut un exemplu de succes din ele. Niciodată nu e prea târziu.

Articol de opinie semnat de Nicoleta Rusu