Ponta promite că România nu rupe acordul cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu intenţionează să încheie acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) înainte de expirarea înţelegerii, în martie 2015, iar la rectificarea viitoare deficitul bugetar va creşte doar cu 0,2% din PIB, pentru armată, a afirmat premierul Ponta, care a mai spus că problema Guvernului este că „nu prea“ a cheltuit banii, scrie Mediafax.

„Nu! La fel, la întrebarea cu deficitul, nu! În afară de cei 0,2% pe care i-am solicitat pentru cheltuieli militare, cheltuieli pentru Ministerul Apărării Naţionale. Deci, în afară de cei 0,2%, nu, şi nici nu avem nevoie. Problema noastră în acest moment este că n-am prea cheltuit banii, nu că nu ne ajunge deficitul“, a spus Ponta după ce a fost întrebat de jurnalişti dacă are în vedere încheierea acordului cu FMI înainte de termen, precum şi creşterea deficitului bugetar la viitoarea rectificare.

O parte dintre miniştri vor merge, începând de mâine, la Bruxelles, alături de conducerea Băncii Naţionale a României (BNR), pentru a avea discuţii cu reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Discuţiile au loc în premieră în afara ţării şi fără participarea Preşedinţiei, a partidelor politice sau a sindicatelor, potrivit programului.

Decizia a fost legată de contextul intern al campaniei electorale.

Spre deosebire de misiunile de la Bucureşti, care se întindeau pe o perioadă cuprinsă între zece zile şi două săptmâni, discuţiile de la Bruxelles vor fi foarte concentrate, pe parcursul a patru zile, de marţi până vineri.

Negocierile din primele două zile se vor purta la nivelul staffurilor tehnice şi vor privi exclusiv execuţia bugetară de până în prezent şi cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va include şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, începând cu 1 octombrie.

Misiunea FMI a plecat din România la finele lunii iulie fără a-şi da acordul pe măsurile promovate de Guvern, principala discuţie vizând reducerea CAS cu 5 puncte procentuale.

Misiunea comună a arătat în acele discuţii că planurile autorităţilor sunt nerealiste, mai ales din perspectiva bugetului pentru 2015, când trebuie realizată o nouă reducere a deficitului bugetar, de la 2,2% din PIB la 1,4% din Produsul Intern Brut.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite