INFOGRAFIE Românii, după cinci ani de la intrarea în criză: mai săraci şi mai îndatoraţi

Octombrie 2008 a fost prima lună în care semnele marii recesiuni globale s-au arătat şi în ţara noastră. De atunci, economia şi puterea de cumpărare au stagnat, iar şomajul şi restanţele la credite au crescut.

În octombrie 2008, criza din SUA atinsese deja proporţii globale, dar în România abia se arătau primele semne de recesiune. Începea trimestrul al IV-lea, primul pe scădere după mai multe perioade de creşteri spectaculoase, iar ceea ce a urmat a însemnat o criză severă care în timp s-a cronicizat. „Adevărul“ vă propune o scurtă retrospectivă a celor cinci ani parcurşi de România din octombrie 2008 până în prezent, pe baza datelor relevate în statisticile oficiale şi a opiniilor exprimate de economişti.

FURTUNĂ PESTE OCEAN, OPTIMISM ÎN ROMÂNIA

Înţelepciunea populară spune că actuala criză mondială s-a declanşat în ziua de 15 septembrie 2008, însă aceasta şi-a făcut prezenţa, peste Ocean, încă din 2006, când piaţa imobiliară americană dădea semne de spargere a unei bule ce atinsese proporţii colosale. În anul următor, 2007, lumea a văzut cum creditele numite generic „subprime“, acordate celor care nu şi le permiteau, au început să erodeze bilanţurile băncilor şi instituţiilor de credit care le-au generat.

În primăvara anului 2008, situaţia giganţilor imobiliari Fannie Mae şi Freddie Mac, care deţineau sau garantau peste 40% din împrumuturile imobiliare din SUA, s-a deteriorat vizibil, astfel încât guvernul american a fost forţat să naţionalizeze cele două organisme la începutul lunii septembrie 2008.

Ulterior, în fatidica zi de 15 septembrie a aceluiaşi an, banca de investiţii Lehman Brothers a intrat în faliment, şi, în aceeaşi zi, Merrill Lynch se vindea către Bank of America. Executivul american urma să demareze un program de ajutorare a băncilor, în valoare de 700 de miliarde de dolari.

În România, premierul Călin Popescu Tăriceanu declara, în data de 17 septembrie 2008, la doar trei zile de la falimentul Lehman, că valul de criză va ocoli România, iar românii vor putea chiar să cumpere apartamente ieftine în SUA. 

Mai mult, proiectul de buget al României pe 2009 a fost realizat iniţial pe o creştere economică de 6,5%, pentru a ulterior prognoza să fie scăzută la un plus de 2,5%. În fine, în luna mai 2009, guvernatorul Isărescu recidivează şi afirmă că România „a trecut de punctul cel mai de jos al crizei“...

O ATERIZARE MAI MULT DECÂT DURĂ

Dacă primele semne ale crizei au fost oarecum timide, „gluma“ s-a îngroşat în scurt timp şi ajustările au fost din cele mai drastice: rând pe rând, marile companii industriale încetau temporar producţia sau trimiteau angajaţi în şomaj, iar tăierea costurilor (a se citi reducerile salariale) şi lipsa de comenzi erau la ordinea zilei (a se vedea, alăturat, harta crizei realizată de „Adevărul“ în toamna anului 2008).

În cel mai greu an, 2009, restanţele la credite urcau vertiginos, şomajul a crescut la peste 6% (după o lungă perioadă sub acest prag), salariul mediu a intrat pe o pantă descrescătoare şi, per ansamblu, economia a cunoscut una dintre cele mai puternice contracţii din Europa.

Abia după doi ani, pe la sfârşitul lui 2010, semnele redresării au început să se arate, dar efectele aterizării dure erau omniprezente. Tehnic vorbind, recesiunea s-a încheiat în primăvara lui 2011, dar minusurile provocate de restrângerile anilor de vârf ai crizei mai persistă încă şi astăzi. În fine, istoria recentă mai consemnează o scurtă recesiune de două trimestre, respectiv în perioada octombrie 2011 - martie 2012.

CE AVEM ÎN PREZENT

Faţă de 2008, doar la câţiva indicatori stăm mai bine, respectiv cuantumul salariului mediu pe economie este cu 300 de lei mai mare şi inflaţia este relativ temperată. În rest, valutele sunt cu peste 20% mai scumpe (ceea ce înseamnă rate la credite mai greu de rambursat), carburanţii au preţuri aproape duble, şomajul este mai mare (se apropie de 8%), investiţiile străine sunt la minime istorice, iar retanţele la bănci au ajuns la peste 33 de miliarde de lei, de la mai puţin de două miliarde în 2008.

În fine, dacă motoarele economiei erau, în 2008, construcţiile şi consumul intern (adică vectorii care trăgeau în sus tot restul sectoarelor), acum sunt câteva companii industriale orientate cu precădere spre export, pe fondul unui consum intern în declin. Ceea ce, potrivit economiştilor, nu ne dă prea multe motive de optimism pentru anii ce vor 

urma. 

Economiştii susţin că agonia nu s-a terminat

Analizând experienţa celor cinci ani de criză, economiştii chestionaţi de „Adevărul“ cred că avem de învăţat mai multe lecţii, între care cea mai dură este administrarea cu atenţie sporită a banilor, şi consideră că mai avem încă mult de lucru până să ieşim la liman.

„A fost o prostie remarcabilă modul în care s-au tăiat cheltuielile, în linie, de sus până jos, fără discernământ. Tăierea banilor a fost necesară, dar în niciun caz nu trebuia făcută aşa cum s-a făcut, ci astfel încât să se creeze premisele pentru o relansare a economiei. În general, România a gestionat destul de prost criza, am avut cele mai mari contracţii ale economiei, după Grecia, şi acum avem cele mai slabe premise de redresare“, ne-a declarat analistul economic Matei Păun. El a remarcat că „lipsa de strategie se resimte în continuare şi nu poţi să stai să aştepţi valul care să te ridice“. De asemenea, „dacă vrei să ieşi din criză, nu poţi lăsa băncile să stea pe acest morman de credite neperformante şi, în acelaşi timp, să te întrebi de ce ele nu finanţează economia – între cele două fenomene există, totuşi, o legătură“.

„Faţă de anul 2008, suntem încă sub apă. Cu avansuri de 0,5%-1%, la o economie ca a României, putem spune doar că baţi pasul pe loc. O vom ţine tot aşa şi 10 ani, dacă nu schimbăm noi ceva în mersul acesta, pentru că schimbările nu vin de la sine“, ne-a mai spus economistul.

EXCESELE SE RĂZBUNĂ

La rândul său, analistul economic Laurian Lungu ne-a transmis că, în aceşti ani, excesele au fos în cele din urmă penalizate de către pieţe. De aceea „este necesară o rigurozitate strictă a cheltuielilor, atât în sectorul public, cat şi în cel privat, în concordanţă cu veniturile“. Nu în ultimul rând, estimarea riscului este un element care trebuie analizat serios. „Dacă ne uităm la calitatea procesului decizional al politicilor economice din ultimii ani, precum şi la evoluţia economiei în comparaţie cu alte ţări din UE, probabil că era loc de mai bine. Efectele unei crize de intensitatea celei curente se vor simţi câţiva ani în economie. Chiar dacă economia îşii revine gradual, viteza de creştere a consumului sau a creditării, de exemplu, va creşte doar în timp“, anticipează Laurian Lungu.  

TĂNĂSESCU VREA „CREŞTERI FĂRĂ SINUSOIDE“

În opinia lui Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, potenţialul de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) este de 4% anual, iar noi „va trebui să asigurăm creşteri la acest nivel, nu cu sinusoide de la plus 8% la minus 1%“.

„Gândurile şi munca oamenilor trebuie puse laolaltă şi create strategii multianuale, pentru că guvernele vin şi pleacă, în timp ce oamenii au nevoie de continuitate, de soliditate, dar mai ales de solidaritate. Pentru a ne atinge potenţialul, trebuie să aplicăm o gândire comună asupra ce vrem să facem“, a arătat economistul, invitat recent la Adevărul Live.

„România e o ţară solidă în contextul european, şi pe partea fiscală, şi pe partea de decizie. Creşterile trimestriale în jurul lui zero din ultimii ani se vor perpetua încă puţină vreme, dar vom ajunge şi la 2%“, a mai spus Mihai Tănăsescu. 

Trecem puntea de mână cu FMI 

Imediat după ce Institutul de Statistică a confirmat scăderea economică din ultimul trimestru în 2008, iar cifrele pentru primele trei luni din 2009 prevesteauo nouă reducere a Produsului Intern Brut (PIB), guvernanţii au început să ia în calcul semnarea unui acord cu finanţatorii externi, după cinci ani de la precedenat înţalegere. 

Astfel, la 24 martie 2009, Guvernul României a semnat un acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM), în valoare de 19,95 miliarde de euro, pe o perioadă de doi ani. Cea mai mare parte, 12,95 miliarde de euro, au venit de la FMI. Banii, viraţi în tranşe în funcţie de respectarea angajamentelor luate de Guvern, au mers către Banca Naţională (BNR) sau la Ministerul Finanţelor pentru consolidarea bugetului statului. 

Tranşele virate BNR au ajuns în rezerva valutară şi de acolo, o parte, în piaţă pentru sprijinirea leului, iar cele care s-au dus la buget au fost folosite, în cea mai mare parte, pentru plata pensiilor şi salariilor. Numai că acordul nu a presupus numai finanţare, ci şi o serie de angajamente luate de Guvern – reducerea deficitului, prin creşterea încasărilor la buget, dar şi prin tăierea cheltuielilor, scăderea arieratelor, reforme structurale, privatizări şi liberalizarea preţurilor la energie. Astfel că Guvernul Boc a anunţat în 2010, începând cu 1 iulie, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi majorarea TVA de la 19% la 24%. Iniţial, a fost luată în calcul şi reducerea pensiilor, însă măsura a fost considerată neconstituţională. 

FONDUL A APROBAT UN NOU ACORD 

În continuarea acordului încheiat în 2009, Guvernul a parafat în primăvara lui 2011 o nouă înţelegere cu finanţatorii externi, care trebuia să se încheie în martie 2013, însă aceasta a fost prelungită până în vară întrucât o serie de teme nu fuseseră făcute până la termenele stabilite. Acordul cu FMI şi UE a avut o valoare de 5 miliarde de euro, însă a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri. 

Consiliul Director al FMI a avizat la sfârşitul săptămânii trecute scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi a aprobat încheierea unui nou acord stand-by cu România, cel de-al treilea din ultimii cinci ani. Acordul are o durată de doi ani, este în valoare de 2 miliarde de euro şi va fi tratat ca preventiv.

Nemat Shafik, prim-adjunct al directorului executiv al FMI, a apreciat că, în cadrul ultimelor două acorduri, România a redus dezechilibrele fiscale şi de cont curent mari şi a început reforme structurale în mai multe domenii.