Ghinea, despre salariile bugetarilor: Nu mai mărim anvelopa salarială mai mult decât creşterea economică
0Cristian Ghinea, ministrul proiectelor europene, a vorbit despre salariile bugetarilor, explicând că acestea nu vor fi îngheţate, dar nici nu vor fi majorate mai mult decât procentul de creştere economică.
"Ce spunem aici (în PNRR - n . r.) este că nu mai mărim anvelopa salariilor la bugetari mai mult decât creşterea economică, respectiv creşterea veniturilor. Adică, dacă vom creşte PIB-ul şi veniturile la stat, atunci putem creşte şi salariile bugetarilor în acea marjă. Mi se pare că e o chestiune de bun simţ pe care o facem în condiţiile în care suntem o ţară în procedură de deficit excesiv şi ne-am angajat ca până în 2024 să revenim la 3%. Nu poţi să şi revii la 3%, să creşti şi peste cât ai în acest moment. Dar, dacă vom continua cu această creştere economică pe care o avem şi care este estimată bună, atunci putem să mărim în această linie şi salariile bugetarilor", a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la Palatul Victoria, după prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Întrebat dacă asta nu înseamnă de fapt o îngheţare a salariilor din sectorul bugetar, Ghinea a răspuns: "Nu, nu este o îngheţare. Încercaţi să scoateţi un cuvânt de la mine care nu există. Dacă se măresc în linie cu creşterea economică înseamnă că se măresc".
"Nu avem nici îngheţări de salarii şi nici de pensii în PNRR. Avem nişte reforme foarte moderate şi de bun simţ", a adăugat el.
Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde euro. România a depus oficial, luni, Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare la Bruxelles şi urmează evaluarea oficială a Comisiei Europene, iar miercuri a fost prezentat public de premierul Florin Cîţu, vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor şi de ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
România este a treia ţară membră a Uniunii Europene care a publicat tot Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), peste 1.200 de pagini, şi, probabil, prima care publică şi anexele, mai mult de 1.000 de pagini.