Fiscul a pus sechestru pe bunuri ale TVR de aproape 150 milioane de lei. Reacţia Televiziunii Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANAF, prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a pus sechestru pe bunuri ale Televiziunii Naţionale de aproape 150 milioane de lei. Fiscul vrea să se asigure, astfel, că îşi va recupera restanţele pe care TVR le are de plătit către stat.

UPDATE 17.50 Televiziunea Română a transmis o reacţie după ce profit.ro a anunţat că ANAF a pus sechestru pe bunuri ale companiei, precizând că acţiunea nu afectează TVR, scrie paginademedia.ro.

 „Acţiunea ANAF nu afectează activitatea TVR”, spun reprezentanţii televiziunii publice într-un punct de vedere trimis Paginademedia.ro. Reprezentanţii TVR mai spun în acelaşi punct de vedere că instituţia a primit o alocaţie bugetară ce va acoperi şi datoriile către ANAF ce vor fi achitate „cu prioritate” până la 31 martie. 

„Legea bugetului de stat pe 2017, care cuprinde şi alocaţia bugetară destinată Televiziunii Române, menţionează că datoriile Societăţii către ANAF vor fi achitate cu prioritate până la data de 31 martie a.c. După această dată, sechestrul asupra bunurilor TVR urmează să fie ridicat”, se mai arată în comunicat.

***

Potrivit profit.ro, ANAF a pus sechestru pe „active dintre cele mai diverse ale TVR, de la echipamente de telecomunicaţii în valoare de zeci de milioane de lei la celebrele porţi de acces în incinta instituţiei din strada Ermil Pangrati şi din Calea Dorobanţi”.

La finalul anului 2015, TVR avea datorii de peste jumătate de miliard de lei (150 de milioane de euro), dintre care o treime fiind restanţe către Fisc.

Pe 6 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care elimină 102 taxe, printre care şi taxa radio-tv. Irina Radu, preşedinte-director general (PDG) al Televiziunii Române, a declarat atunci, pentru News.ro, că după promulgarea legii principala urgenţă este realizarea unor schimbări legislative privind organizarea şi funcţionarea instituţiei.

Şefii televiziunii publice spuneau în toamnă că eliminarea taxei radio - TV va duce instituţia în incapacitate de plată, deoarece aproximativ trei sferturi din bugetul TVR reprezentau suma colectată din această taxă (70 - 75 de milioane de euro anual).

Taxa era plătită de toate persoanele fizice care aveau contract cu o companie de furnizare a electricităţii. Eliminarea ei a fost decisă pe fondul datoriilor enorme pe care postul public le-a adunat de-a lungul anilor.

Marţi, Guvernul a aprobat proiectul bugetului de stat pe 2017. Societatea Română de Televiziune (SRTv) şi Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) primesc, potrivit proiectului de buget, 950 de milioane de lei, respectiv 383 de milioane de lei, care reprezintă o creştere de 661,92%, respectiv 98,61% faţă de anul 2016, când instituţiile erau finanţate şi prin intermediul taxelor radio-TV. Atât pentru SRTv, cât şi pentru SRR, la nivelul anului 2017, ponderea surselor de finanţare este 100% de la bugetul de stat.

Cristian Zgabercea, producătorul general al Televiziunii Române, a declarat, pentru agenţia de presă News.ro, că bugetul de stat alocat instituţiei în 2017, de 950 de milioane de lei, aduce un mare avantaj instituţiei, pentru că va plăti datoriile, dar suma pentru producţie este mai mică decât cea stabilită pentru anul trecut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite