Teodorovici: Proiectul privind transferul pensiei de la Pilonul II la I va fi pe masa Guvernului până la jumătatea anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mecanismul care va permite transferul pensiei de la Pilonul II la Pilonul I ar putea fi pus pe masa Guvernului până la finalul primului semestru din acest an, a anunţat, miercuri, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

„Se discută, sper ca în primul semestru să aveam pe masa Guvernului o propunere de mecanism, un nou principiu, o altă abordare. (...) Se creează un mecanism transparent, opţional, pentru ca aceia care doresc să meargă din Pilonul II către Pilonul I să poată să o facă având toate elementele financiare transparent prezentate, cum se face în zona privată. Fiecare să ştie pe ce să se poată baza, să poată fi sigur că un randament mai bun îl poate găsi în această zonă a Pilonului II şi nu în alte zone”, a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.

El a precizat că va fi o concurenţă între Pilonul I şi II. „Este o concurenţă, un mecanism transparent şi logic. Când lansăm în piaţă un astfel de mecanism, va fi totul analizat şi nu va fi nicio oprelişte pentru administratorii de fonduri să ofere un randament mai bun. Va fi o abordare europeană, logică şi normală”, a precizat ministrul Finanţelor.

Guvernul a adoptat, la sfârşitul anului trecut, o ordonanţă de urgenţă care reduce contribuţia la Pilonul II la 3,75% din salariile brute începând cu anul 2018, de la 5,1%. Ulterior, românii s-au trezit cu sume mai mici virate către Pilonul II.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite