Premierul merge în control la ANAF la finalul săptămânii, nemulţumit de încasările TVA
0Premierul Mihai Tudose va merge în control la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) la finalul acestei săptămâni, fiind nemulţumit că încasările TVA scad deşi consumul a crescut, au declarat surse guvernamentale.
Potrivit acestora, premierul nu a luat încă o decizie privind demiterea şefului ANAF, Bogdan Stan, dar i-a trasat sarcini speciale.
Asta deşi, luni, ANAF a anunţat că a colectat, în primele şase luni ale acestui an, 101,15 miliarde lei la buget, mai mult cu 4,1% faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă un plus de 3,95 miliarde lei faţă de încasările din perioada similară a anului 2016 (97,19 miliarde lei).
Miercuri, fostul premier Sorin Grindeanu i-a transmis succesorului său Mihai Tudose, să schimbe actuala conducere a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) dacă vrea să îmbunătăţească nivelul de colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul de stat.
ANAF a răspuns acuzaţiilor lui Sorin Grindeanu referitoare la nivelul redus al colectării, precizând că estimează pentru trimestrul al doilea un plus al încasărilor de 3,83 miliarde lei faţă de perioada similară a anului trecut (108,1%) şi realizarea în proporţie de 100% a programului trimestrial de încasări, respectiv o depăşire a acestuia cu 300 milioane lei, ceea ce dovedeşte o evoluţie pozitivă a activităţilor generale de colectare a veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Reprezentanţii ANAF reclamă că au înaintat premierului propuneri pentru schimbarea managementului în domeniul colectării, iar numirile s-au facut cu peste o lună întârziere. De asemenea, susţine că i-au solicitat premierului un buget care să permită menţinerea specialiştilor în sistem şi ocuparea celor aproape 3000 de posturi vacante.