Modalităţi de economisire a energiei
0Lunile de iarnă vin mereu cu facturi imense pentru căldură şi apă caldă, dar, prin gestionarea corectă a consumului, se pot obţine economii semnificative pentru bugetul familiei. Iată câteva sfaturi în acest sens:
Păstraţi o temperatură medie pe timp de iarnă de 20-22 grade în camerele în care petreceţi cel mai mult timp, iar în celelalte, cum ar fi bucătărie, baie, hol, această poate fi scăzută cu câteva grade. Este recomandat ca temperatura să fie mai scăzută pe timpul nopţii sau atunci când sunteţi plecaţi de acasă; cunoscând faptul ca scăderea temperaturii cu un grad duce la scăderea costurilor de încălzire cu aproximativ 6%.
Îndepărtaţi orice obstacol din faţa caloriferelor pentru a nu îngreuna schimbul de căldură şi asiguraţi-vă că uşile şi ferestrele au închidere etanşă, altfel o cantitate mare de căldură s-ar pierde în exterior.
Aerisirea casei trebuie făcută cu căldura oprită, iar repornirea acesteia să se facă după aproximativ 15-20 de minute, atunci când temperatura în casă se uniformizează. Aerisirea, este bine să fie făcută zilnic, acest lucru fiind foarte important pentru sănătate şi trebuie facută chiar dacă afară sunt temperaturi negative. Este recomandată şi înainte de culcare pentru un somn odihnitor şi în plus, o camera bine aerisită se va încălzi mai uşor.
Izolaţi corespunzător locuinţa şi conductele care transporta agentul termic chiar dacă acestea se află în spaţii încălzite.
Alegeţi să faceţi duşuri în loc de băi; pentru o baie consumul de apă şi energie este de 3 ori mai mare faţă de un duş; în plus, există acum pe piaţă modele de capete de duş cu jet reglabil care va vor ajuta să faceţi economii semnificative, fără să simţiţi însă diferenţa de presiune a apei.
Dacă încălzirea locuinţei dumneavoastră se realizează cu o centrală termică atunci este recomandat să utilizaţi un termostat de ambient cu ajutorul căruia se poate face reglajul temperaturii de ambianţa pe o perioada mare de timp, diferenţiat pe zile şi intervale orare. Toate aceste variaţii controlate de temperatura, vor aduce economii semnificative la factură.
În cazul în care însă sunteţi racordat la sistemul centralizat de încălzire şi furnizare apă caldă menajeră, chiar dacă aveţi mare grijă de modul în care va gestionaţi consumul, facturile lunare vor fi încărcate de pierderile din reţea. Dacă aveţi în vedere că pe viitor să realizaţi încălzirea locuinţei cu o centrală termică este bine să ştiţi că producătorii de centrale termice îşi optimizează şi updatează produsele venind mereu cu soluţii noi şi eficiente.
De exemplu, Viessmann, unul dintre cei mai importanţi producători internaţionali de sisteme de încălzire oferă soluţii şi sisteme echipate cu tehnologii de ultima generaţie care se pliază, în general, după orice tip de buget. Produsele Viessmann sunt foarte cunoscute şi apreciate de consumatorii români pentru calitatea, eficienţa şi fiabilitatea lor.
Una dintre cele mai accesibile şi populare centrale termice este modelul Vitodens 050-W. Cu dimensiuni reduse şi compacte, silenţioasă şi economică, centrala asigură tot confortul la tine acasă. Pentru Vitodens 050-W se recomandă utilizarea termostatului de ambient wireless Viessmann Vitotrol 100 UTDB, regulator pentru temperatura de ambianţă cu ajutorul căruia se setează temperatura dorită după un program zilnic şi săptămânal. Se asigură în acest fel confortul dorit, dar şi economii substanţiale în bugetul familei.
Un alt aspect foarte important este întreţinerea regulată şi verificarea periodică a sistemului de încălzire asigurând în acest mod funcţionarea acestuia în condiţii de siguranţă, cu un consum eficient de energie şi control asupra emisiilor poluante.