Încă o modalitate de a încasa rapid bani la buget: Plata dividendelor date de companiile de stat să fie grăbită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O măsură propusă de 34 de parlamentari PSD vrea să aducă modificări la legea dividendelor. După ce Guvernul a decis, în ianuarie, ca 90% din profitul net realizat în 2016 de companiile de stat să meargă la bugetul de stat sub formă de dividende, acum parlamentarii vor ca firmele să grăbească împărţirea dividendelor, ca statul să le încaseze trimestrial.

Proiectul propune repartizarea trimestrială a jumătate din profitul contabil net realizat de companii în cursul trimestrului, urmând ca după aprobarea situaţiilor financiare anuale, cu regularizarea sumelor repartizate, dividendele repartizate şi plătite în plus să fie returnate în curs de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare.

„Se propune o modificare legislativă care să permită repartizarea unei cote de 1/2 din profitul realizat trimestrial sub formă de dividende în cursul exerciţiului financiar”.

În prezent, profitul se repartizează după aprobarea situaţiilor financiare anuale.

Banii vin mai repede la buget

Printre beneficiarii măsurii ar fi chiar statul, care nu ar mai trebui să încaseze anual dividendele de la companiile de stat la care este acţionar, ci banii vor intra mai rapid la bugetul de stat, respectiv trimestrial, oferindu-i venituri suplimentare. Dacă societăţile ar începe distribuirea trimestrială a profitului, statul ar încasa astfel în primul an dividende din profiturile anului precedent, dar şi dividende din profitul trimestrial pe anul în curs, pentru care altfel ar fi fost nevoit să aştepte până la jumătatea anului următor, potrivit profit.ro.

Iniţiatorii susţin că, odată cu distribuirea trimestrială a unei cote din profit sub forma dividendelor se vor vărsa tot trimestrial şi impozitele aferente la buget, astfel încât se vor crea disponibilităţi băneşti şi rezerve bugetare în timpul anului fiscal.

„Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (5 ani), va fi unul pozitiv”, spun ei.

Cum motivează măsura

Parlamentarii motivează că această măsură va duce la încasări din impozitul pe dividende în cursul anului fiscal şi va da posibilitatea întreprinzătorului de a beneficia de rezultatul muncii pe parcursul anului fiscal.

„Obiectivele rezultate în urma modificărilor legislative propuse urmăresc să permită protejarea, în mod satisfăcător, a intereselor creditorilor şi acţionarilor unei societăţi profesioniste, indiferent de tipul de constituire. Aceste obiective sunt prioritare, fiind necesar să se instituie reguli clare şi permisive privind repartizarea profitului şi la intervale mai mici de timp pentru stimularea creşterii economice şi pentru simplificarea procedurilor de repartizare trimestrială a profitului între asociaţi cu obligaţia de a regulariza situaţia financiară anuală cu privire la profitul distribuit în timpul anului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

„Legea prevede sancţiuni pentru întreprinzătorul care îndrăzneşte să ia bani din societate, cu titlu de avans, aceasta este nici mai mult, nici mai puţin decât închisoarea! Asta înseamnă că simplul fapt de a îndrăzni să iei mai devreme ce ţi se cuvine, te poate transforma în infractor şi poţi ajunge la închisoare! Prin definiţie, infracţiuni sunt acele fapte care prezintă pericol social. Nu pot să înţeleg care este pericolul social al unei astfel de fapte.

De asemenea, dacă acelaşi antreprenor ar fi ales să nu îşi constituie o societate, ci să îşi desfăşoare activitatea ca persoană fizică autorizată, problema ar fi dispărut, ar fi putut să îşi folosească profitul după bunul plac. Consider că astfel, legea ţine cont de formă juridică şi nu de conţinutul economic. Mai mult decât atât, permiterea plăţii dividendelor în avans ar aduce la buget şi plata impozitului pe dividende, şi tot în avans”, mai arată iniţiatorii.

Aceasta este numai una din măsurile prin care Guvernul încearcă să atragă mai mulţi bani la buget, pentru a creşte veniturile. Guvernul trebuie să taie din cheltuieli sau să găsească surse suplimentare de venit, în acest an, pentru a ţine deficitul sub ţinta de 3%.

La finalul lui ianuarie, Guvernul a hotărât ca 90% din profitul net realizat de companiile de stat în 2016 să meargă sub formă de dividende sau vărsăminte către bugetul de stat. De asemenea, un proiect lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanţe arată că Guvernul vrea ca sumele din profitul realizat de companiile de stat, pe care acestea nu le-au distribuit în anii anteriori, ci le-au repartizat către rezerve, să meargă către bugetul de stat.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite