Investiţiile Philip Morris International în România construiesc un viitor fără fum şi o economie mai puternică

Publicat:
Ultima actualizare:
Philip Morris

Philip Morris International (PMI) şi-a asumat la nivel global misiunea de a construi un viitor fără fum şi înlocuirea ţigărilor cu alternative mai bune la continuarea fumatului.

România este în centrul strategiei PMI de a construi un viitor fără fum prin fabrica din Otopeni, una dintre cele mai importante unităţi de producţie la nivel global pentru consumabilele necesare alternativelor fără fum. De asemenea, infrastructura digitală, retailul şi activităţile comerciale au un rol important în dezvoltarea categoriei alternativelor fără fum.

Suntem pe deplin angajaţi în construirea unui viitor fără fum, în beneficiul celor peste un miliard de fumători din întreaga lume, din care aproape 5 milioane sunt în România. Ne transformăm din temelii pentru a îndeplini acest obiectiv. Impactul activităţii noastre este vizibil atât în România, cât şi la nivelul altor pieţe în care consumabilele pentru produsele fără fum fabricate în România sunt exportate.”, a declarat Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.

În 2017, PMI a început investiţiile în transformarea unităţii de producţie din Otopeni dintr-o fabrică producătoare de ţigarete într-una care produce consumabile pentru IQOS. 500 de milioane de dolari au fost investiţi în dezvoltarea capacităţilor de producţie, formarea angajaţilor şi implementarea unor soluţii care au vizat sustenabilitatea. În prezent numărul angajaţilor din fabrică din Otopeni a ajuns la aproape 1.000. Peste 300 de noi locuri de muncă au fost create începând din 2017. La nivel global mai există alte şapte fabrici din lume care produc consumabile pentru IQOS. Dintre acestea, doar trei sunt situate în Uniunea Europeană (România, Grecia şi Italia). În prezent, fabrica din Otopeni este a 2-a fabrică la nivel european din punct de vedere al producţiei de consumabile pentru IQOS, după fabrica din Bologna (Italia), şi a 3-a din lume, după cele din Italia şi din Rusia.

Impactul economic al fabricii este unul important. Pe lângă locurile de muncă create, 92% din producţia de consumabile pentru produsele fără fum este exportată în 54 de pieţe de pe cinci continente. În 2020, exporturile din România de bunuri care aparţin grupei de produse „Alte tutunuri şi înlocuitori de tutun”* au fost de 669 de milioane de euro, conform Institutului Naţional de Statistică. Acestea sunt constituite preponderent din produse din tutun încălzit. Această categorie de produse se situează în top 5 produse agroalimentare exportate din România. În anul 2020, categoria a depăşit valoarea exporturilor de seminţe de floarea-soarelui, în contextul în care ţara noastră este cel mai mare producător de seminţe de floarea-soarelui din UE.

Compania continuă să investească în portofoliul de produse fără fum al PMI în România care include dispozitivele IQOS, lansat în anul 2015, şi lil SOLID 2.0, lansat la finalul anului 2021. lil SOLID 2.0 este dezvoltat de KT&G, principala companie producătoare de tutun şi produse cu nicotină din Coreea de Sud, şi introdus de IQOS în ţara noastră. Consumabilele pentru aceste dispozitive sunt produse în fabrica Philip Morris România din Otopeni. În plus, fabrica produce consumabile şi pentru ILUMA, ultima generaţie a dispozitivului IQOS lansată în Japonia şi Elveţia.

„În 2022, vom continua să ne concentrăm pe a face tranziţia de la ţigări la alternative fără fum prin completarea portofoliului de produse cu alternative mai bune, fundamentate ştiinţific, şi prin atenţia acordată consumatorilor în tot ceea ce facem. Vom face acest lucru prin investiţii în îmbunătăţirea experienţei consumatorului şi inovaţie constantă pe piaţă. De asemenea, investiţiile în fabrica noastră de ultimă generaţie din Otopeni şi dezvoltarea infrastructurii comerciale şi a oamenilor noştri sunt componente esenţiale ale tranziţiei la o Românie fără fum.”, a mai declarat Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.

În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari şi va continua să dezvolte capacităţile de producţie a consumabilelor pentru produse fără fum pentru piaţa internă şi externă. De asemenea, un alt obiectiv important al acestor investiţii este ca fabrica să nu mai aibă nicio amprentă din punct de vedere al emisiilor nete de carbon până în 2024.

Pentru a continua investiţiile şi pentru a le oferi celor 5 milioane de fumători adulţi din România posibilitatea să treacă la produse mai puţin nocive, nu este suficient ca Philip Morris International să se transforme din temelii. Este nevoie de un efort public conjugat, este nevoie ca autorităţile, societatea civilă, comunitatea medicală şi comunitatea ştiinţifică să le ofere fumătorilor informaţii corecte şi fundamentate ştiinţific despre riscurile la care se expun dacă vor continua să fumeze. În plus, ei trebuie să poată avea acces la informaţii corecte despre alternativele pe care le au la dispoziţie dacă nu renunţă complet la ţigări şi la nicotină. Nu în ultimul rând, este nevoie de un cadru de reglementare şi de un cadru fiscal care să-i încurajeze pe fumători să treacă  la produsele alternative, aşa cum există un cadru de reglementare şi un cadru fiscal care ne ajută să trecem la energia verde sau la automobilul electric. De politicile publice pe care autorităţile le vor promova în acest domeniu depinde viitorul sănătăţii publice. ”, a declarat Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Articol susţinut de PMI

---

* Grupa de produse NC 24.03 – Alte tutunuri şi înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri omogenizate sau reconstituite; extracte şi esenţe de tutun.

Philip Morris International: Construim un viitor fără fum

Philip Morris International (PMI) este o companie internaţională de top din industria tutunului care  şi-a propus să construiască un viitor fără fum şi să îşi extindă, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care conţin tutun sau nicotină. Portofoliul actual de produse al companiei constă, în principal, în ţigări şi produse fără fum, inclusiv produse care încălzesc tutunul (heat-not-burn), produse cu nicotină pentru uz oral sau produse cu vapori cu conţinut de nicotină, care sunt vândute pe pieţele din afara SUA. Din 2008, PMI a investit peste 9 miliarde USD pentru a dezvolta, fundamenta ştiinţific şi comercializa produse inovatoare fără fum pentru adulţii care altfel ar continua să fumeze, cu scopul de a opri complet vânzarea ţigărilor. Pentru aceasta au fost construite capacităţi de evaluare ştiinţifică de nivel mondial, în special în domeniile toxicologiei sistemelor preclinice, cercetării clinice şi comportamentale, cât şi studii ulterioare introducerii pe piaţă. Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea unei versiuni a dispozitivului IQOS dezvoltat de PMI, Platforma 1, şi a consumabilelor aferente ca produs din tutun cu risc modificat (MRTP) şi a determinat că o decizie de expunere modificată este oportună pentru promovarea sănătăţii publice.

În 31 decembrie 2021, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 71 de pieţe. PMI estimează că 15,3 milioane de utilizatori de IQOS din întreaga lume au trecut la IQOS şi au renunţat la fumat. Cu o bază solidă şi o expertiză semnificativă în ştiinţele vieţii, în februarie 2021, PMI şi-a anunţat ambiţia de a se extinde în domeniile wellness şi de îngrijire a sănătăţii şi de a oferi produse şi soluţii inovatoare care urmăresc să răspundă nevoilor pacienţilor şi consumatorilor. Pentru mai multe informaţii puteţi vizita www.pmi.com  şi www.pmiscience.com.

Articol susţinut de PMI

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite