Cel mai mare retailer online din lume raportează profituri spectaculoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul american Amazon a înregistrat creşteri financiare remarcabile şi se află în plină expansiune, arată cea mai recentă analiză realizată de Tradeville.

În al doilea trimestru din 2018, compania fondată de Jeff Bezos, Amazon, a raportat un profit net de 2,5 miliarde de dolari, cu 92,2% mai mare faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind astfel aşteptările pieţei cu mai bine de 103%. Totodată, vânzările totale nete au însemnat 52,89 miliarde de dolari, uşor sub aşteptările analiştilor, însă cu 28,2% peste rezultatele din al doilea trimestru al anului trecut.

În ceea ce priveşte trimestrul al treilea din 2018, compania estimează vânzări nete cuprinse între 54 şi 57,5 miliarde de dolari, cu 23-31% mai mult de la un an la altul.

În acelaşi timp, estimările privind venitul operaţional sunt de 1,4-2,4 miliarde de dolari, sumă semnificativ mai mare faţă de valorea înregistrată în al treilea trimestru de anul trecut, respective 347 miliarde dolari.

Vânzările nete în America de Nord ale Amazon au crescut cu 30,46% faţă de rezultatele din T2, 2017, în timp ce veniturile operaţionale au urcat cu 76.2%.

„Pentru că pe segmental international compania este într-un process de expansiune, aceasta a înregistrat în continuare o pierdere la nivelul veniturilor operaţionale dar în scădere faţă de anul anterior”, mai arată sursa citată.

În ceea ce priveşte segmentul AWS (Amazon Web Services) veniturile operaţionale ale companiei au crescut cu peste 44% faţă de al doilea trimestru de anul trecut.

Amazon este cel mai mare retailer online şi unul dintre cei mai mari investitori în cercetare şi dezvoltare la nivel mondial. Compania a fost lansată în iulie 1995, de către Jeff Bezos.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite