VIDEO Mai mulţi actori din ţară au protestat în faţa Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul Sică Alexandrescu şi-a suspendat activitatea în urma numeroaselor scandaluri
Teatrul Sică Alexandrescu şi-a suspendat activitatea în urma numeroaselor scandaluri

Mai multe persoane au protestat sâmbătă seara în faţa Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov, o parte dintre acestea fiind actori veniţi din mai toată ţara pentru a-şi susţine colegii care se află într-o situaţie conflictuală cu noua conducere interimară.

Scandalul de la "Sică Alexandrescu" pare să nu mai aibă sfârşit, fiind "alimentat" de noua conducere interimară în urma unor decizii radicale, care au inflamat şi mai mult spiritele. Trei angajaţi ai teatrului au fost demişi, iar alţii au fost chemaţi să ofere explicaţii în faţa unei comisii de disciplină.

Scandalul a pornit în 29 septembrie, în urma etapei concursului pentru ocuparea postului de director, în urma căreia Marius Dan Zarafescu a fost audiat de o comisie şi declarat admis, după ce fusese respins de o altă comisie în luna mai a acestui an. Conform actorilor de la "Sică Alexandrescu", Zarafescu ar fi trimis mai multe mesaje de ameninţare membrilor primei comisii. Cea de-a doua comisie, din care au făcut parte, printre alţii, Beatrice Rancea şi Emil Boroghină, l-ar fi audiat superficial pe singurul candidat rămas în concurs, facilitându-i astfel accesul spre funcţia de director. Ultima cale de atac, contestaţia depusă de regizorul Erwin Şimşensohn, a fost respinsă.

O lună mai târziu, pe 24 octombrie, primăria locală a numit-o în funcţia de director interimar pe actriţa Viorica Geantă Chelbea, preşedinta Sindicatului Independent al salariaţilor Teatrului Sică Alexandrescu. Astfel, în interiorul teatrului s-au format ulterior două tabere, pe de o parte sindicaliştii care au propus-o pentru ocuparea funcţiei de director interimar pe Viorica Geantă Chelbea, pe de cealaltă protestatarii, care l-au propus pe Bogdan Nechifor. Niciuna dintre părţi nu a agreat propunerea taberei adverse. 

Protestatarii au acuzat-o pe noua directoare inclusiv de agresiuni verbale şi fizice, dar şi de încercările acesteia de a-i îndepărta din teatru pe cei care au protestat.

UNITER a rămas fără răspuns

Un comunicat de presă din partea UNITER – Uniunea Teatrală din România, prin care instituţia "îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu grava escaladare a situaţiei conflictuale din Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov" a fost trimis în ultima zi a lui noiembrie. În cadrul acestuia se arată: 

"Situaţia conflictuală a culminat, în această săptămână, cu luarea unei decizii extreme din partea conducerii interimare a Teatrului „Sică Alexandrescu” (conducere numită în funcţie, în urmă cu o lună, de către Primăria Braşov prin desemnarea ca manager a unei persoane din partea Sindicatului Teatrului) şi anume, desfacerea – prin forţarea limitelor legii – a contractului de muncă a trei angajaţi: doi dintre cei mai valoroşi şi premiaţi actori ai trupei, Maria Gârbovan şi Marius Cordoş, precum şi a contabilei şefe Mariana Hudişteanu, profesionist de necontestat.

În urmă cu două săptâmâni, când încă nu se ajunsese la o astfel de situaţie, am adresat o scrisoare Primarului Municipiului Braşov, cu propunerea de a găsi, împreună, soluţii profesioniste şi eficiente pentru detensionarea şi deblocarea acestei stări. Propunerea noastră a fost, din păcate, ignorată.

În acest moment, fără precedent, reiterăm propunerea noastră către Primăria Braşov de a media împreună conflictul de la Teatrul „Sică Alexandrescu”.

Totodată, susţinem organizarea, cât mai repede cu putinţă, a unui concurs pregătit temeinic care să aibă ca rezultat aducerea la conducerea instituţiei a unui manager profesionist, pe măsura valorii teatrului", se arată în comunicatul UNITER.

Sâmbătă seara, peste 50 de persoane, în mare parte actori din Braşov dar şi din mai multe oraşe din ţară, au protestat în faţa Teatrului Sică Alexandrescu, cerând demiterea actualei conduceri interimare şi organizarea unui concurs corect, supervizat de UNITER şi de Ministerul Culturii.

„Este păcat să îţi fie anulat un drept, să fii dat afară pentru că gândeşti, pentru că spui adevărul. Eu personal am venit aici pentru că am fost acuzat ca gândesc, ceea ce mi se pare revoltător în 2016, imediat 2017. Mi se pare revoltător să primeşti un telefon şi să ţi se spună ”Nu te mai gândi, tu fă ce ţi s-a spus!”. (...) Eu unul m-am gândit că ar trebui să spun că nu este ok ce se întâmplă. Sunt actori din Sibiu, Târgu Mureş, Bucureşti, Cluj. (...) În primul rând, angajaţii ar trebui reprimiţi în teatru. Ar trebui soluţionată chestia asta, ar trebui organizat un concurs. Noi nu cerem altceva decat lucruri normale", a declarat Sebastian Marina, actor la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe. Printre cei care au tras acest „semnal de alarmă” se numără şi acţritele Elena Popa şi Ada Galeş.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite