Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Victoria Cociaş luptă prin „Amadeus” împotriva folosirii drogurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Amadeus”, de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache, va fi prezentat în cadrul Turneului Naţional Artă Contra Drog. Din distribuţie fac parte nume importante printre care Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Victoria Cociaş, George Piştereanu şi Tomi Cristin.

„Amadeus” va fi prezentat în cadrul Turneului Naţional Artă Contra Drog. Astfel, pe 9 mai, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, va avea loc avanpremiera spectacolului, urmând ca, pe 11 mai, să fie prezentat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, pe 12 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, pe 13 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu-Mare, pe 14 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, pe 18 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamţ, pe 19 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, pe 20 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bacău, iar, pe 23 mai, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. Scopul reprezentaţiilor este strângerea de fonduri pentru susţinerea campaniilor antidrog.

Piesa lui Peter Shaffer are la bază povestea vieţii lui Mozart şi este inspirată din scurta dramă în versuri „Mozart şi Salieri”, publicată în anul 1830 de poetul rus A.S. Puşkin. Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, apoi s-a jucat pe Broadway, celebrul complex al teatrelor din New York. Piesa s-a bucurat de un real succes atât la publicul larg, cât şi la critici, având aproape 1.200 de reprezentaţii.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Tomi Cristin, Dorin Andone, George Piştereanu, Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Victoria Cociaş, Liviu Cheloiu, Mălina Tomoiagă, Roxana Bageac (invitat special), Teodora Calagiu Garofil, Teodora Vasu, Ştefania Istrate, Andrei Necula, Darko Huruială, Marius Mihăilă şi Armand Iliescu.

Regia este semnată de Toma Enache, scenografia îi aparţine Mariei Dore, de ilustraţia muzicală s-a ocupat Cristian Matei, de lumini - Costel Dobrescu, de sunet - Cătălin Dobrescu, de proiecţii - Gina Dobrescu.

Biletele pot fi procurate de la casele sălilor de spectacole, la următoarele preţuri: categoria I - 80 de lei, categoria a II-a - 60 de lei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite