FOTO Ion Iliescu şi Ionuţ Vulpescu au venit la priveghiul lui Mircea Albulescu de la Teatrul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre cei care au fost prezenţi sâmbătă dimineaţă, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Albulescu, s-au numărat, dintre politicieni, Ion Iliescu, Ionuţ Vulpescu, iar dintre artişti, Stela Popescu, George Mihaita, Ileana Stana-Ionescu, Florina Cercel, Manuela Hărăbor, Dan Tudor, Adrian Titieni.

Trupul lui Mircea Albulescu trona, sâmbătă dimineaţă, într-un sicriu descoperit, în mijlocul foaierului de la Teatrul Naţuinal Bucureşti, înconjurat de coroane de flori. Un portret imens al artistului, care a devenit actor al Teatrului Naţional în 1974, era în spatele sălii. Colegi de-ai săi, cu lacrimi în ochi, l-au vegheat, pe rând, la cele patru colţuri ale sicriului. 

Lumănări, zeci de coroane de flori, coşuri de flori unul lângă celălat. Priviri triste ai celor pe care artistul îi numea ..."Bunii mei". Multă tăcere..."A avut har“, şopteau artiştii veniţi să-i aducă un ultim omagiu marelui actor.

„ A fost un excepţional profesor, respectat şi iubit, prin mâna căruia au trecut generaţii de tineri viitori actori. A publicat poezie şi proză. A fost un coleg minunat şi un prieten rar.  Ne va lipsi vocea lui gravă cu inflexiuni calde, adresându-ni-se cu apelativul Bunii mei…”. Şi ne simţeam mai buni…”, povesteau colegii săi. 

Trupul neînsufleţit al actorului Mircea Albulescu a fost depus, sâmbătă, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti între orele 10.00-13.00, apoi a fost dus la Capela de la Cimitirul Reînvierea.

Duminică, va avea loc înmormântarea, de la ora 14.00. Marele actor avea grad de comandor şi va fi înmormântat cu onoruri militare.

Printre cele mai importante roluri jucate  la Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale”  se numără :

Profesorul - "Vizita bătrânei doamne" de Friedrich Dürrenmatt, regia Alexander Morfov, 2011; Firs, bătrân lacheu - „Livada de vişini" de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010 ; Grigore Bucşan - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco, 2003 ; Farfuridi - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Alexandru Tocilescu, 1999; Satin - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998 ; Wihelm Furtwengler - „De partea cui eşti?" de Ronald Harwood, regia Radu Beligan, 1997 ; Sir - „Cabinierul" de Ronald Harwood, regia Ion Cojar, 1991 ; Serghei Jeleznov - ”Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1988 ; Şerban Sineşti - „Jocul ielelor" de Camil Petrescu, regia Sanda Manu, 1986 ; Agamemnon - „Ifigenia" de Mircea Eliade, regia Ion Cojar, 1981 ; Lord Hastings - „Richard al III-lea" de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976 ; Danton - „Danton" de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974.

În alte teatre :

Teatrul Mic, Bucureşti

Doctorul Dorn - „Pescăruşul" de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu, 1993

Teatrul Constantin Nottara, Bucureşti

Luca Arbore - „Viforul" de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Alexandru Darie, 1998

Teatrul de Comedie, Bucureşti (1967-1975)

Achile – „Troilus şi Cresida” de William Shakespeare, regia David Esrig, 1965; Dacian - „Capul de răţoi” de George Ciprian, regia David Esrig, 1966; Bucătarul - „Mutter courage”de Bertolt Brecht, regia Lucian Giurchescu, 1972

Teatrul Municipal (Lucia Sturdza Bulandra) Bucureşti (1956-1967)

Schmitz - „Biedermann şi incendiatorii" de Max Frisch, regia Lucian Pintilie, 1964 ; Egist - „Orestia" de Eschil, regia Val Mugur, 1964 ; Happy Loman - „Moartea unui comis voiajor" de Arthur Miller, regia Dinu Negreanu, 1959 ; Ionel - „Take, Ianke şi Cadâr" de Victor Ioan Popa, regia Nicolae Alexandru Toscani, Lopahin - „Livada de vişini" de A.P. Cehov, regia Marietta Sadova

Cele mai bune piese de teatru cu Mircea Albulescu
Cele mai bune piese de teatru cu Mircea Albulescu

Mircea Albulescu, în Molto, gran' impressione

Teatrul Armatei din Bucureşti

Alexei - „Tragedia optimistă" de Vsevolod Visnevski, regia Gheorghe Jora, 1957

Este autor al unor volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăţi”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanţe”, “Ultimele noduri” şi proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” şi “Bazar sentimental”.  

Membru al Uniunii Ziariştilor şi doctor în arte (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică cu teza de doctorat: «Teatrul radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei», 2004). Doi ani (30 dec. 1992- 4 aprilie 1994) a fost secretar de stat la Ministerul Culturii. A primit "Ordinul Meritul Cultural" şi "Ordinul Serviciul Credincios" în grad de Comandor.   În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti, printre studenţii săi numărându-se: Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Harabor şi Dragoş Bucur.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, alături de alte personalităţi ale vieţii teatrale româneşti.

Cele mai bune piese de teatru cu Mircea Albulescu. Peste 300 de roluri în teatrul radiofonic

Un artist total care timp de 60 de ani a interpretat sute de roluri pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti, a jucat roluri memorabile în peste 70 de filme şi a interpretat peste 300 de roluri remarcabile în teatrul radiofonic.

Printre premiile pe care le-a primit de-a lungul carierei amintim: „Premiul UNITER pentru întreaga activitate” la Gala Premiilor UNITER 2005, „Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică" acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2003, Premiul de Excelenţă acordat în cadrul Galei Radio România Cultural 2015.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite