Gheorghe Cozorici, un prinţ al scenei, la seri de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Cozorici
Gheorghe Cozorici

Actorul Gheorghe Cozorici va fi comemorat printr-un eveniment special care va avea loc vineri, 3 aprilie, la ora 19.00, la Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Media. Evenimentul intitulat „Un prinţ al scenei – Gheorghe Cozorici” face parte din ciclul „O Seară de Poveste” şi este organizat de Fundaţia Geo Barton, în colaborare cu TNB.

Recent înfiinţată, din iniţiativa fiicei actorului, fundaţia Geo Barton şi-a propus să ofere o serie de întâlniri cu mari nume ale scenei şi filmului românesc. Seara „Un prinţ al scenei – Gheorghe Cozorici” este cea de-a treia manifestare de acest gen, după „Geo Barton” şi „Elvira Godeanu”.

Născut pe 16 iulie 1933, în comuna Arbore, din judeţul Suceava, Gheorghe Cozorici a absolvit Institutul de Artă Dramatică din Bucureşti în 1956, făcând parte din renumita „promoţie de aur”, alături de alte nume de rezonanţă, ca George Constantin, Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Sanda Toma, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu şi mulţi alţii.

„Într-o veche poveste rusească se spune că Dumnezeu are mereu grijă să rânduiască naşterea unor suflete alese! Gheorghe Cozorici era un actor extraordinar şi un suflet ales! Un coleg minunat şi un prieten de nădejde! Cariera sa, presărată cu creaţii de excepţie, va fi evocată de personalităţi ale scenei româneşti care îl vor povesti pe Gheorghe Cozorici actorul, colegul, prietenul…”, spune Anita Barton, fiica lui Geo Barton.

Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, începând din 1959, vreme de peste 3 decenii Gheorghe Cozorici a jucat în spectacole precum: „Tragedia optimistă” de Vsevolod Vişnevski, „Surorile Boga” de Horia Lovinescu, „Nora sau Casa cu păpuşi” de Henrik Ibsen, „Domnişoara Nastasia” de G.M.Zamfirescu, „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, „Becket” de Jean Anouilh, „Regele Lear” de William Shakespeare, „Danton” de Camil Petrescu, „Medeea” de Seneca, „Generoasa fundaţie” de Antonio Buero Vallejo, „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, „Caligula” de Albert Camus, „Tinereţea lui Moromete” de Marin Preda, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey, „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri, „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, „Moştenirea” de Titus Popovici, „Avram Iancu” de Lucian Blaga, până la ultimele roluri, din „Cabinierul” de Ronald Harwood, „Livada de vişini” de A.P. Cehov şi „Familia lui John” de Simon Gray.

Intrarea la Sala Media este liberă, în limita locurilor disponibile.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite