Două spectacole în regia lui Cristi Juncu

Cristi Juncu este un regizor versatil. Care se mişcă, adesea cu foarte mult succes, în spaţiul literaturii dramatice contemporane, dar căruia nu îi sunt deloc  necunoscute, cu atât mai puţin declarativ dezagreabile marile piese demult clasicizate

Dau seama, în rândurile ce urmează, despre două dintre montările datorate lui. Cu speranţa că nu va dura prea mult până când voi ajunge la Craiova, acolo unde Cristi Juncu tocmai a montat O lună la ţară, după Turgheniev.

1. Un izbutit spectacol de comedie, însă nu doar atât

Condiţiile istorice în care a decis Milan Kundera să purceadă la rescrierea uneia dintre cele mai cunoscute opere ale literaturii franceze din secolul al XVIII lea - Jacques le fataliste et son maître de Denis Diderot - sunt azi destul de bine cunoscute.

Totul s-a petrecut la puţină vreme după ce tancurile ţărilor participante la Pactul de la Varşovia, mai puţin România, au înăbuşit în sânge Primăvara de la Praga. Atunci, rămas fără drept de semnătură şi fără nici o sursă de venit, Kundera a luat decizia de a repagina, din perspectiva modernităţii, dar şi din cea a unul secol care, vorba lui Tzvetan Todorov, cunoscuse deja, cu asupra de măsură, tentaţia binelui şi memoria răului, o scriere care, aparent, este una doar despre iubire.

FOTO Teatrul Maria Filotti Brăila

Or, Jacques le fataliste, operă a unuia dintre cei mai mari raţionalişti ai secolului al XVIII lea, este mai mult decât atât. Este o reflecţie profundă despre ceea ce înseamnă a iubi, despre ispită şi despre toleranţă, despre avânturi şi despre limite, despre raporturile dintre raţiune şi sensibilitate. Şi nu doar despre atât.

Kundera a rescris-o, insistând în text de câteva ori asupra semnificaţiilor şi aventurilor intelectuale presupuse de operaţia de a rescrie. Ceea ce a făcut ca Jacques şi stăpânul său să devină nu doar un produs epic, centrat pe povestirea a cinci istorioare de iubire, unele destul de pipărate, nu numai un exemplu de scriere filosofică bine camuflată într-un zâmbet, ci şi un text ce merită a fi studiat cu luare aminte la cursurile de teorie a literaturii.

FOTO Teatrul Maria Filotti Brăila

Iată motivele pentru care socotesc că regizorul Cristi Juncu, cel căruia îi datorăm un foarte izbutit spectacol cu Jacques şi stăpânul său, pus în scenă la Teatrul Maria Filotti din Braila, a procedat înţelept plasând în sacul de drum purtat de Jacques, însoţitor al stăpânului său în drumul lui doar aparent spre Nicăieri ,un aparat de radio. Un aparat de radio vechi, precum acelea de fabricaţie sovietică la care ne dădeam de ceasul morţii să prindem o frecvenţă bună spre a auzi de la Europa liberă ce se mai întâmplă în Cehoslovacia doar aparent pustiită de finalul dur impus Primăverii de la Praga. Din acel aparat de radio auzim acum o voce doctă vorbindu-ne despre scrierea lui Kundera, despre triplul ei final, dar şi vocea şi mărturiile autorului. Toate acestea ne oferă utile chei de acces spre semnificaţiile profunde ale montării brăilene. Care este un izbutit spectacol de comedie, însă nu doar atât.

Pentru ca mai apoi să urmărim fascinaţi cele cinci poveşti, unele parcă desprinse din Decameron, altele din Legăturile primejdioase. Readuse în scenă de Jacques, un fel de Şeherezadă masculină, excelent interpretat de Liviu Pintileasa, şi ascultate, savurate cu o plăcere doar aparent vicioasă de stăpânul său, con brio interpretat de Ionuţ Vişan. Poveştile respective dobândesc carnaţie datorită jocului a încă câţiva tineri actori, cu toţii foarte buni. E vorba despre Mihaela Trofimov, Silviu Debu, Adrian Ştefan, Alin Florea, Corina Borş, Narcisa Novac.

Au importanţa lor costumele atent alese de Cristina Milea, şi ele contribuind la izbânda jocului realitate-iluzie, intrare/ieşire din joc  atent cumpănit de Kundera şi foarte bine transpus scenic de Cristi Juncu. Dar şi imaginea, procesarea video şi video-proiecţiile (cea în care îl vedem spânzurat pe nedrept pe Jacques este esenţială) datorate lui Ştefan Cudălbeanu.

Teatrul Maria Filotti din Brăila - JACQUES ŞI STĂPÂNUL SĂU de Milan Kundera; Traducerea - Petre Bokor; Regia - Cristi Juncu; Costumele - Cristina Milea; Imaginea, procesarea video şi videoproiecţii - Ştefan Cudălbean. Cu - Liviu Pintileasa, Ionuţ Vişan, Mihaela Trofimov, Silviu Debu, Adrian Ştefan, Alin Florea, Corina Borş, Narcisa Novac. Data reprezentaţiei - 18 octombrie 2016

2. Psihologia relaţiilor dintre personaje

Băiatul din Brooklyn de la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia lui Cristi Juncu este ceea ce se cheamă îndeobşte un spectacol de actori.

Trec acum peste inabilitatea exprimării cu pricina, o exprimare care ar fi de natură să lase loc supoziţiei complet deplasate că ar putea să existe chiar şi teatru fără cei ce reprezintă chintesenţa artei respective, pentru a observa, cât mai rapid, că avem de-a face cu acel gen de spectacol care te face să te simţi cum nu se poate mai bine în fotoliul tău de spectator. Fiindcă istoriseşte simplu, necontrafăcut, cu actori buni ceea ce se cheamă o poveste de viaţă. Cristi Juncu, regizorul lui, având generozitatea şi delicateţea de a nu dori să se pună pe sine în evidenţă, ci de a plasa în prim-plan succesiunea de mici istorioare cu tâlc din care e alcătuită piesa lui Donald Margulies, dar şi pe interpreţii ei.

Băiatul din Brooklyn ne înfăţişează, graţie unei succesiuni de cinci secvenţe plus un epilog, povestea unor zile de foc din viaţa unui  scriitor de vârstă mijlocie. Care a scris şi publicat un foarte bun roman ce se cheamă - cum altfel? - Băiatul din Brooklyn, roman ce tocmai a devenit best-seller.

FOTO Andrei Gîndac

Sunt zilele în care Eric Weiss (interpretându-l, Tudor Aaron Istodor realizează un veritabil tur de forţă) îşi vizitează tatăl, ce îşi petrece ultimele săptămâni din viaţă în salonul unui spital. E vorba despre un ins bizar, mereu nemulţumit, oricând pregătit să îşi gratuleze fiul cu o infinitate de reproşuri. Şi căruia în ruptul capului nu i-ar adresa un singur cuvânt bun. Pe Manny Weiss (foarte bine jucat de Andrei Finţi), care, asemenea altor personaje din piesa lui Margulies, pare a nu înţelege nimic despre relaţia dintre ficţiune şi realitate în artă şi literatură, sunt semne că îl supără până şi succesul propriului fiu.

Ziua începută prost continuă aidoma, odată cu neaşteptata întâlnire dintre Eric şi Ira Zimmer (rolul îi vine ca o mănuşă lui Marius Călugăriţa), prietenul din copilăria comună, petrecută chiar în Brooklyn. Prieten care, atunci când Eric încearcă să îi explice că există totuşi notabile diferenţe între persoana lui şi personajul din roman cu care s-a autoidentificat, îi reproşează că i s-a urcat deja succesul la cap şi că nu mai vrea să îşi recunoască nici originile, nici amicii de odinioară.

O vizită scurtă la Nina (Raluca Aprodu) îi confirmă lui Eric că nu mai există nici o şansă de a opri divorţul de femeia pe care încă o iubeşte, în vreme ce micul divertisment cu Alison, admiratoarea tinerică şi niţeluş prostuţă, îi arată aceluiaşi Eric că nu prea se pricepe să agaţe.

FOTO Andrei Gîndac

În fine, discuţia eşuată cu Melanie Fine (Natalie Ester), discuţie care interferă cu apariţia colorată a actorului superficial, frumuşel, musculos şi cam atât Tyler Show (plin de vervă Cezar Grumăzescu) îl familiarizează pe Eric cu legile dure şi nedrepte din lumea filmului american. În care, la urma urmei, numai banul şi profitul contează cu adevărat.

Epilogul cuprinde o reîntâlnire aievea, întâlnire de reconciliere cu Ira, şi o discuţie, dincolo de viaţă şi moarte, cu tatăl ce îi dă lui Eric explicaţiile finale. La capătul cărora se produce regăsirea identităţii etnice.

Cristi Juncu şi actorii din spectacolul de la TES descifrează şi limpede, şi cu multă delicateţe, dar şi cu suficient umor, psihologia relaţiilor dintre personaje. Aici rezidă, de altfel, principalul atu al montării.

Teatrul Evreiesc de Stat - BĂIATUL DIN BROOKLYN de Donald Margulies; Traducerea - Bogdan Budeş; Regia şi ilustraţia muzicală - Cristi Juncu; Scenografia - Vladimir Turturica. Cu - Tudor Aaron Istodor, Andrei Finţi, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Natalie Ester, Cezar Grumăzescu. Data reprezentaţiei - 24 octombrie 2016