Colecţia secretă de cărţi despre ocultism a lui Heinrich Himmler a fost găsită într-un depozit de bibliotecă din Praga, după jumătate de secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bibliotecă de peste 13.000 de cărţi despre vrăjitorie şi ocultism aparţinând fostului oficial nazist Heinrich Himmler a fost găsită într-unul dintre depozitele Bibliotecii Naţionale a Cehiei, din Praga, care nu mai fusese accesat din anii '50, relatează „Daily Mail”.

Colecţia, reprezentând o fracţiune din estimarea de 140.000 de volume pe aceste subiecte strânse de divizia specială condusă de Himmler, fusese ultima dată stocată într-un castel din apropierea oraşului Brno. Nu este clar cum au ajuns volumele în depozitele Bibliotecii Naţionale din Cehia şi nici cum de nu a fost verificat depozitul respectiv timp de mai bine de jumătate de secol.

Cea mai mare parte dintre volume se concentrează pe istoria vrăjitoriei şi persecuţia persoanelor care practicau vrăjitoria pe teritoriul Germaniei în trecut.Un cercetător norvegian care a văzut biblioteca a declarat că unele dintre volume ar fi fost confiscate de la filiala norvegiană a Ordinului Mason, în timpul ocupaţiei naziste a ţării nordice. 

Heinrich Himmler, comandant suprem al SS-ului, era renumit pentru obsesia sa pentru ocultism şi misticism, crezând că studierea acestor domenii ar fi fost cheia atingerii supremaţiei ariene în lume. 

De altfel, Himmler a fondat în 1935 o divizie specială în cadrul SS-ului care se ocupa cu studierea ocultismului, magiei şi a orice ţine de supranatural. Colecţia ar fi urmat să fie stocată în castelul Wewelsburg, pe care naziştii doreau să-l transforme într-un loc simbolic al celui de-al treilea Reich – plan eşuat în urma înfrângerii din cel de-al doilea război mondial.â

Rezultatele cercetării de peste un deceniu a diviziei lui Himmler nu au fost găsite până prezent, însă se estimează că aceasta ar fi strâns peste 140.000 de volume pe subiecte supranaturale.

Spre sfârşitul războiului, înaintea înfrângerii iminente în faţa trupelor aliate, Himmler a căzut în dizgraţia lui Adolf Hitler şi a fost declarat trădător de către liderul nazist înainte de a se sinucide. Liderul SS a fost capturat în mai 1945 şi s-a sinucis în timp ce se afla în arestul trupelor britanice, folosind o capsulă de cianură fixată în locul unei măsele scoase.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite