Moment deosebit a fost vizita delegaţiei române de partid şi de stat la Praga pentru semnarea tratatuui de prietenie şi asistenţă mutuală cu Cehoslovacia (15-17 august 1968).

Ceauşescu la Praga

Dubcek i-a informat, cu optimism, pe liderii români despre bunul mers al reformelor şi sfârşitul diseniunilor cu „cei cinci”( Leonid Brejnev, Wladyslaw Gomulka, Todor Jivkov, Janos Kadar şi Walter Ulbricht). 

La Praga, Ceauşescu, Maurer şi Mănescu au fost protagoniştii unei conferinţe de presă  Ziariştii l-au întrebat pe Ceauşescu în ce situaţii pot interveni trupele Tratatului de la Varşovia într-o ţară din alinaţă. Exclusiv în cazul atacului unei ţări imperialiste, a fost răspunsul. Va reînvia Mica Antantă? România nu doreşte să-şi limiteze relaţiile doar la câteva dintre statele socialist europeane, a zis Ceauşescu.

În secret însă, l-a înştiinţat,pe Dubcek despre planurile invaziei. „Să vină că-i primim cu flori!”, i-ar fi răspuns Dubcek, după mărturia lui Ion Stănescu (Lavinia Betea (coord), Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, 21 august 1968 – Apoteoza lui Ceauşescu, Polirom, 2009).   Faptul se petrecea cu o zi înaintea stabilirii datei invaziei de către „cei cinci”.

Invadarea Cehoslovaciei

În zorii zilei de 21 august, o jumătate de milion de soldaţi sovietici, bulgari, polonezi, est-germani şi maghiari trecuseră graniţele aeriene şi terestre ale ţării. 29 de divizii, 7.500 de tancuri şi 1.000 de avioane - o forţă echivalentă celei americane din Vietnam. Surpriza a fost deplină pentru liderii şi populaţia Cehoslovaciei. 

Ceauşescu a fost informat, oficial, puţin după miezul nopţii dintre 20 şi 21 august 1968. Un „lucrător” de la Ambasada sovietică venise cu scrisoarea de înştiinţare la sediul CC al PCR. Scrisoarea i-a fost adusă la reşedinţă de Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului. Aproape simultan a venit vestea şi prin canalele speciale pregătite de români. Unul dintre ziariştii trimişi la Praga a transmis prin telex ştirea ce-a fost  predată imediat lui Paul Niculescu-Mizil. Odată cu Ceauşescu, prin înştiinţări sovietice, au fost informate şi centrele de putere din Londra, Paris şi Washington.

„Ne dăm seama că propaganda burgheză, acum, declanşează o campanie antisocialistă dezlănţuită, va ţipa despre „amestec“ în treburile interne ale Cehoslovaciei, i s-a transmis lui Ceauşescu prin scrisoarea sovietică. Probabil, vor apărea greutăţi temporare şi pentru partidele frăţeşti. Însă, pierderea pentru cauza socialismului, pentru mişcarea comunistă mondială, ar fi fost incomparabil mai mare dacă în Cehoslovacia ar fi învins contrarevoluţia. Acordând tovarăşilor cehoslovaci ajutor frăţesc, ţările noastre îşi îndeplinesc datoria lor internaţionalistă faţă de poporul cehoslovac, faţă de mişcarea comunistă muncitorească internaţională şi de eliberare naţională. Iar această datorie este pentru noi mai presus de toate.”

Formalităţi statutare

Ceauşescu a convocat urgent membrii Comitetului Executiv al CC al PCR. Apoi întreg Comitetul Central.  Poziţia de condamnare a invaziei a fost unanim aprobată. Comunicatul transmis la radio prin care România condamnă agresiunea împotriva Cehoslovaciei i-a umplut pe români de mândria demnităţii conducerii lor.

După aceste formalităţi statutare, în numele conducerii partidului, Ceauşescu s-a adresat mulţimii, la mitingul popular din amiaza lui 21 august. Pentru prima şi ultima dată din istoria regimului comunist, n-a fost necesară mobilizarea participanţilor. În faţa sediului CC s-a adunat o nemaivăzută mulţime de circa o sută de mii de oameni.

Cel mai bun discurs
“Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia constituie o mare greşeală şi o ameninţare pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume şi este o zi a ruşinii pentru mişcarea internaţională, li s-a adresat, cu fermitate, Ceauşescu. Nu există nici o justificare şi nu există nici un motiv care să facă admisibilă, fie şi numai pentru o clipă, ideea unei intervenţii în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc (…) Nici un străin nu are dreptul de-a spune ce formă trebuie să capete construirea socialismului”.

Din balconul sediului CC al partidului, cu toţi demnitarii gardându-l în fundal, discursul nescris al lui Ceauşescu părea generat de vibraţiile mulţimii. Oratorul  şi cetăţenii se conectaseră deplin la intensitatea evenimentului. A fost primul şi cel din urmă moment de felul acesta din istoria regimului comunist.

Rupt demult de popor, Ceauşescu intenţionase să-l retrăiască în decembrie 1989. Intenţie fatală însă!

În 21 august 1968, poziţia lui Ceauşescu era o ştire de senzaţie în presa mondială. Pentru prima dată în istoria lagărului comunist, un fapt dictat de Moscova  crea opoziţie deschisă din partea altui stat membru al Tratatului de la Varşovia. Ceauşescu e un erou în presa occidentală şi în mediile politice din celălalt front al "războiului rece". În 22 august, convocată în sesiunea extraodinară, Marea Adunare Naţională a adoptat « Declaraţia cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României ». Documentul a fost  transmis la ONU, tuturor parlamentelor şi guvernelor din toate ţările cu care România avea relaţii diplomatice.

ÎNTÂLNIREA DE LA VÂRŞEŢ

23 august, sărbătoarea naţională a României, a fost sărbătorită cu bucurie şi fast. În premieră au defilat „gărzile patriotice”, reînfiinţate după anunţul lui Ceauşescu la mitingul popular.

După paradă, capii serviciilor speciale din România şi Iugoslavia au plănuit întâlnirea secretă a lui Ceauşescu cu Tito, la Vârşeţ. În 24 august, Ceauşescu a mers însoţit de Bodnăraş aranajorul manevrelor secrete din partid să ţină sfat cu liderul care-l înfruntase pe Stalin.

Paza bună şi primejdia rea

Înţelegem din stenograma discuţiilor că liderul român îşi luase deja măsuri de protecţie: Marea Adunare Naţională aprobase, la 22 august, propunerea ca prezenţa unor armate străine în România să fie posibilă doar cu aprobarea legislativului.  Eliminau astfel posibilitatea unor manevre sovietice la cererea vreunei fracţiuni din conducerea partidului. În cazul unei invazii, ţara să fie apărată cu arma în mână, era altă decizie recentă.

Între timp, Ceauşescu primise asigurări şi de la chinezi că poate conta pe sprijin din partea lor. Luase legătura şi cu partidele comuniste din Franţa şi Italia care condamseră, la rândul lor, invazia Cehoslovaciei.

Amgajarea lui Tito 

Pe Ceauşescu şi Bodnăraş i-a interesat dacă, în caz de atac sovietic, românilor li s-ar deschide un „coridor” pentru organizarea rezistenţei, alături de sârbi, pe teritoriul iugoslav. Noi vom lupta, zic ei, dar poziţia geo-politică a României lasă un singur front deschis – Iugoslavia.

„Aici aveţi spatele frontului, le-a precizat Tito. Acum e o altă problemă: problema dacă vă strâmtorează pe dv. până la front şi veţi trece frontul în Iug(oslavia) cu echipament militar şi cu totul. Dacă dv. veţi veni cu echipament militar aici, nu veţi putea opune rezistenţă aici. Aşa că noi vom opune rezistenţă. Atunci vă vom accepta ca militari, însă armamentul pe care îl aveţi, va trebui lăsat. Mă înţelegeţi ce am în vedere, ca URSS să nu ne atace şi pe noi. Să nu le dăm pretext. (…) În momentul în care Iugoslavia va fi atacată, atunci vom merge împreună.”

Prudenţă şi calm

Acestea fiind convenite, Tito i-a sfătuit să se poarte astfel încât să nu poate fi folosit nimic de către sovietici ca pretext al unei invazii. Să-i asigure că vor rămâne fideli tuturor alianţelor încheiate. Dar Ceauşescu acţionase deja ca atare. Pentru a nu agrava situaţia, l-a trimis, spune el, şi pe Mănescu la ONU cu indicaţia să împiedice punerea invaziei Ceholsovaciei în discuţia Consiliului de Securitate.

La ONU, după relatarea lui Mănescu, reprezentanţii permanenţi ai Franţei, Canadei, Marii Britanii, Danemarcei, Paraguai şi Statelor Unite au cerut imediat convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate. Reprezentantul Uniunii Sovietice a transmis însă secretarului general un mesaj de împotrivire. Deoarece evenimentele petrecute privesc exclusiv ţările membre ale Tratatului de la Varşovia. 

Nici în conclavul „celor cinci” nu pogorâse pacea. Românii  „trebuie sau să respecte linia, sau să suporte consecinţele.”,  a declarat belicos  ministrul armatei poloneze Jaruzelski .  Este de dorit să se abţină de la alte acţiuni militare împotriva ricărei ţări din Europa de Est, li s-a transmis liderilor sovietici de la Casa Albă.  Între timp şi-au dat şi ei seama că întrecuseră măsura, KGB-ul exagerând pericolele pragheze.

Entuziasmul cetăţenesc atinge cotele maxime în România.  Oamenii căutau sediile gărzilor patriotice pentru a se înscrie voluntari să apere ţara cu arma în mână. Alţii scriau cereri de primire în partid. Mii de adeziuni la poziţia exprimată de secretarul general soseau din toate colţurile ţării la Bucureşti. 

SFÂRŞITUL   „PRIMĂVERII DE LA PRAGA"

Dar înainte încă de a-şi fi ţinut Ceauşescu discursul, "primăvera de la Praga" luase sfârşit.  La ora 4 dimineaţa liderii partidului şi membrii guvernului din Cehoslovacia au fost arestaţi de paraşutişti sovietici.  Seara, Dubcek şi alţi „reformatori” au fost urcaţi într-un avion. După o escală în Polonia, conducătorii Cehoslovaciei aterizau în seara lui 23 august, la Moscova. Decuplaţi de evenimentele din ţară, neştind ce se doreşte de la ei, erau total dezorientaţi. Mizând pe debusolarea lor, liderul partidului Dubcek şi primul ministru Cernik au fost aduşi în faţa lui Brejnev şi Kosîghin. La Moscova, liderii cehoslovaci au semnat  „acordurile” de „normalizare”. După care, în 26 august, au fost conduşi la aeroport de însuşi Brejnev. A doua zi, la Praga, Dubcek liniştea  populaţiea aşa cum convenise Moscova. Vor întârza, o vreme, proiectele de reformă – a asigurat el cetăţenii iar trupele străine  se vor retrage.

A doua zi după întâlnirea de la Vârşeţ, Ceauşescu a convocat Comitetul Executiv. Între timp, despre efectele invaziei asupra conducerii pragheze primiseră veşti de la Otta Sik, membru al guvernului Cehoslovaciei, sosit la Bucureşti. În spiritul celor discutate cu Tito, Ceauşescu invită la calm. Pentru urechile potenţialelor iscoade, Ceauşescu le-a povestit celorlalţi cum fusese el arestat în tinereţe deoarece  participase la o manifestaţie dedicată  lui 7 noiembrie. S-a stabilit să-şi vadă toţi de treburile lor. Ca să fie şi mai convingători, liderii pleacă „în  teren”. Iar Ceauşescu face o „vizită de lucru” în secuime. Tema invaziei a fost scoasă din discursul public şi din presă.

Fierbintea lună august a anului 1968 se încheiase pentru români.