Acolo unde copacii nu au crengi: Vukovar, oraşul în care s-a desfăşurat cea mai mare bătălie din Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial
0Prin 1991-1992, mass media din întreaga lume privea spre Iugoslavia, spre evenimentele care se desfaşurau cu o repeziciune nemaivăzută până atunci. Pentru românii ieşiţi recent din bezna celor două ore de televiziune, era primul război transmis „live” în imagini şi la radio, primul război în care ştirile de dimineaţă apăreau diferite total faţă de cele din seara precedentă.
În transmisiuni needitate de la faţa locului, având în fundal ruine fumegânde sau coloane de refugiaţi, se menţionau nume precum: Slavonia, Croaţia, Franjo Tudjman, Krajna, Osjiek, JNA, Slobodan Miloşevici, Vojislav Šešelj, Arkan, Tigrii şi, ulterior, Sarajevo, Mostar, Srebreniţa, Bosnia… Nume despre care poate mai auziserăm în şcoală, dar care păreau la fel de îndepărtate precum Mauritania sau Noua Zeelandă. Puţini realizam atunci că unele ştiri se refereau la locuri aflate la 140 de kilometri depărtare de România, cam cât de la Bucureşti la Predeal. Adică de la Jimbolia la Vukovar.
Vukovar, nemenţionat în nicio ştire importantă timp de 50 de ani, acest oraş liniştit cu cei 65.000 de locuitori de pe malul drept al Dunării, în Iugoslavia, s-a găsit dintr-odată în centrul atenţiei lumii. Aici, între august şi noiembrie 1991, s-a desfăşurat cea mai mare bătălie din Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial, soldată cu distrugerea completă a oraşului şi cu evacuarea întregii populaţii non-sârbe.
Premisele conflictului
Menţionat pentru prima dată în 1231, în decursul istoriei, Vukovar – parte din Slavonia de Est – a aparţinut succesiv Regatului Croaţiei, apoi Regatului Ungariei, pentru ca între 1526-1687 să fie sub stăpânire otomană, alături de restul Serbiei – Belgradul căzând turcilor în 1521. Krajina – zona militarizată de frontieră, ca limită a Imperiului Otoman – apare menţionată pentru prima dată în această perioadă.
Tot de atunci se pare că se identifică Vukovar ca fiind parte din Krajina sârbească, în timp ce croaţii au ca referinţă apartenenţa acestuia la Slavonia. Dupa tratatul de la Karlowitz din 1699, Vukovar apare în regiunea Slavonia din Imperiul Habsburgic.
După Primul Război Mondial, Vukovar intră în Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, ulterior numita Iugoslavia, începând cu 1929, ca parte din regiunea sârbească Srijem (Syrmia). În Al Doilea Război Mondial este parte din Statul Independent Croaţia, după 1945 fiind din nou inclus în Iugoslavia.
Peisaj apocaliptic în Vukovar, în 2001 (la zece ani de la încheierea asediului care a transformat oraşul în ruine) FOTO Corbis
Deci unde se află Vukovar, în estul Slavoniei (croate) sau vestul Krajinei (sârbe)?
Dacă cineva ar fi adresat această întrebare în oraş prin 1990, ar fi obţinut răspunsuri împărţite, 43%-37%, aceasta fiind, în acea vreme, distribuţia populaţiei croate şi sârbe, restul fiind etnici germani, maghiari, ruteni, slovaci.
Un lucru e cert: memoria colectivă a ambelor populaţii, sârbă şi croată, păstrează amintiri dureroase a acestor schimbări de autoritate, oricare administraţie instalându-se în oraş făcând viaţa amară celeilalte părţi a populaţiei. De remarcat în acest context epurările populaţiei sârbe de către ustaşii croaţi în Al Doilea Război Mondial, când Croaţia şi Serbia s-au aflat în tabere opuse.
Echilibrul populaţiei din zonă a fost alterat după Al Doilea Război Mondial, când germanii (saşii) din satele din jurul Vukovarului au plecat urmând administraţia germană în retragere sau, ulterior, au fost deportaţi de autorităţile comuniste, similar cu situaţia populaţiei germane din Banatul românesc. În locul germanilor plecaţi sau deportaţi, începând cu 1945-46 autorităţile comuniste au încurajat instalarea sârbilor din alte regiuni ale Iugoslaviei, făcând astfel să apară sate în întregime locuite de populaţie sârbă, un exemplu fiind Borovo Selo din nordul Vukovarului. Populaţia germană din Vukovar a scăzut în procente de la 26% în 1931 la 0,3% în 1971, în timp ce populaţia sârba a crescut de la 16% la 33% în acelaşi interval de timp.
În 1988-1990, în întreaga Iugoslavie se făceau simţite tensiunile naţionaliste între diversele popoare. Pe acest fond, Slovenia îşi declară independenţa la 25 iunie 1991, urmată imediat de Croaţia. Guvernul central de la Belgrad, condus pe atunci de Slobodan Miloşevici, priveşte aceste evenimente ca pe nişte ameninţări teroriste la adresa statului iugoslav şi intervine cu Armata Populară (Naţională) Iugoslavă (JNA – Jugoslovenska Narodna Armija). JNA, care are în mână întreaga infrastructură militară naţională: unităţi militare, armament greu şi uşor, depozite de muniţii, tancuri, transportoare blindate, aviaţie şi marină, nu va ezita să folosească aceste efective în faţa noilor create state independente Slovenia şi Croaţia.
În contrast, statul embrionar croat (re)înfiinţat în vara anului 1991 dispunea de foarte puţin armament greu şi uşor împreună cu muniţia aferentă. În primele zile de după declararea independenţei, principala sursă de echipament militar au fost unii croaţi din JNA, care răspundeau în unităţile militare de depozitele de armament şi muniţie. Cu ajutorul acestora, care ulterior au şi dezertat din JNA, au fost subtilizate materialele atât de necesare în contextul conflictului care se preconiza.
Această discrepanţă între dotările celor două armate a fost foarte vizibilă în bătălia pentru Vukovar.
Se încarcă comentariile...
