Vă mai amintiţi revista „Cutezătorii”? Unul dintre creatorii ei desenează şi azi, la 87 de ani. E Puiu Manu, ultimul „dinozaur“ al benzilor desenate

Puiu Manu a încântat generaţii întregi de copii cu desenele sale

Ajuns la 87 de ani şi având o carieră de 60 de ani în spate, Puiu Manu este cel mai în vârstă desenator din lume aflat încă în activitate, dar şi unul dintre cei mai prolifici autori benzi desenate din Europa. El nu are de gând să se retragă atâta timp cât îi merge mâna.

Povestea noastră începe demult, în vremea când nu existau PlayStation-uri, smartphone-uri, tablete sau laptop-uri nici măcar în filmele SF. Suntem în 1955. Stalin murise de doi ani, ţara era încă împânzită de soldaţi sovietici, puşcăriile erau pline de deţinuţi politici, iar colectivizarea agriculturii era în plin avânt. Pentru copiii din acea epocă, revista „Vaillant“, precursoarea „Pif“-ului, publicaţie editată de Partidul Comunist Francez şi tipărită la noi în ţară, reprezenta o ocazie aproape unică de evadare din cotidian. Desigur, pe piaţă nu existau decât puţine exemplare, care se dădeau mai mult pe sub mână. Atunci, eroului nostru, Puiu Manu, student la secţia de pictură monumentală din cadrul Institutului de Arte Plastice şi mare amator de bandă desenată, i-a venit ideea de a reintroduce acest gen şi în publicaţia pentru copii cu  care colabora atunci, „Scânteia Pionierului“.

„Bandă desenată de bună calitate existase şi la noi înainte de război, dar apoi au venit comuniştii şi au interzis-o, considerând-o a fi o reminiscenţă burgheză, care n-are ce căuta printre «oamenii noi». Dar eu am utilizat un şiretlic pentru a-i convinge. Am desenat povestea unui copil rus participant în Revoluţia din Octombrie 1917. Cine îşi putea permite să refuze un asemenea subiect în anii ’50? Povestea le-a plăcut politrucilor, aşa că am putut să public apoi şi ceva mai interesant, o bandă desenată de aventuri, «Comoara lui Montezuma». Le-a plăcut atât de mult încât au tradus-o şi au publicat-o şi într-o revistă din Uniunea Sovietică. Dar nu mi-au dat niciun ban pentru asta“, şi-a reamintit Puiu Manu momentul debutului său în calitate de autor de benzi desenate.

Trai de capitalist în regimul comunist

De atunci au trecut 60 de ani. În momentul în care afli că Puiu Manu e născut pe 14 septembrie 1928, cu siguranţă te-ai aştepta să întâlneşti un bătrânel gârbovit, care trăieşte din amintiri. Da de unde! E sprinten ca un adolescent şi n-ai cum să nu te întrebi dacă n-a descoperit cumva legendarul elixir al tinereţii. Plus că munceşte în continuare la fel de mult ca în tinereţe: „Desenez zilnic. Dacă n-am ce lucra într-o zi, mă simt descumpănit. Nu ştiu ce să fac! Din fericire, nu prea e cazul. Îmi merge încă mâna“. Puiu Manu a fost un norocos. A câştigat bani buni în vremea comuniştilor, în condiţiile în care n-a fost niciodată angajat. El publica în toate revistele pentru copii de pe piaţă: „Arici-Pogonici“, „Luminiţa“, „Cravata Roşie“ şi „Cutezătorii“. Plus sute de ilustraţii realizate pentru diverse cărţi, dar şi nenumărate afişe publicitare sau pentru protecţia muncii. „Am trăit foarte bine atunci. O planşă era plătită mai bine decât salariul lunar al unui inginer. Iar eu publicam săptămânal cel puţin una. Scenariile de la «Cutezătorii» le primeam joi, iar sâmbăta trebuiau să fie gata planşele. Ce să zic, mi-am permis să-mi fac o casă, să-mi cumpăr mai multe maşini, plus că n-am avut stresul şefului“, a mai povestit artistul veteran. La un moment dat, a publicat în „Cutezătorii“ şi sub numele Vasile Baciu. Am crezut că era vorba de un pseudonim, un capriciu de artist, însă povestea e mult mai interesantă. „Sumele pe care le primeam erau impozitate progresiv. Iar dacă depăşeai o anumită cotă, atunci impozitul era de 60%. Atunci am fost nevoit să apelez la trucul acesta. Vasile Baciu a existat cu adevărat. Era un coleg de redacţie, desenator de mâna a treia, care nu prea avea comenzi. Şi atunci desenam eu în numele lui. El se ducea lunar la casierie, îşi oprea partea lui, iar restul de bani mi-i dădea. Ieşeam mult mai bine aşa. Culmea e că lui Vasile chiar îi plăcea să-şi asume desenele mele, se mai şi lăuda cu ele. Dar nu mă supăram“, a dezvăluit Puiu Manu.

În zilele noastre, faima lui Puiu a depăşit graniţele ţării. În celebrul muzeu al benzilor desenate de la Bruxelles, maestrul are un panou chiar lângă cel dedicat lui Hugo Pratt, creatorul lui Corto Maltese şi artistul preferat al veteranului Manu. „A fost acolo şi o expoziţie dedicată în întregime benzii desenate româneşti în urmă cu doi ani. M-au întrebat cei din Belgia câţi ani am. Când le-am spus că am 85 şi încă mai desenez, şi-au pus mâinile în cap. «Sunteţi dinozaurul benzii desenate. Nu mai e nimeni ca dumneavoastră în lume», mi-au zis“, a rememorat amuzat artistul.

Ceauşescu şi afişul cel nostim

La un moment dat, Puiu Manu a primit sarcina de a desena un afiş publicitar adresat străinilor, pentru serviciul de rent-a-car existent în perioada comunistă. „Maşinile nu se puteau închiria decât pe valută, aşa că am desenat o maşină care avea în loc de roţi semnul dolarului. Trebuia să se organizeze şi o prezentare de afişe  publicitare, chiar pentru Nicolae Ceauşescu. Cu o zi înainte, vine la mine politrucul de la serviciul de propagandă şi de cenzură, care îmi spune că nu e bun afişul: «Tovarăşe Manu, ce caută aici simbolul ăsta capitalist? Nu se poate să rămână aşa!». Tovarăşe, i-am răspuns, îmi iau eu toată răspunderea. Dacă va fi să se întâmple ceva, înainte să mă împuşte am să le zic că dumneata te-ai opus. A doua zi, nu ştiu cum de s-a întâmplat, dar Ceauşescu a zâmbit când mi-a văzut afişul. «Uite ce nostim e», le-a zis celor care îl însoţeau. Bineînţeles că n-am pierdut ocazia să mă răzbun pe politruc. Vezi, i-am spus, ce deştept e tovarăşul preşedinte şi ce prost eşti tu! S-a făcut roşu ca un rac şi a tăcut mâlc. Mai am o întâmplare despre afişe. Era Tovarăşul Gheorghe Pană în fruntea Ministerului Muncii. Şi am primit o comandă pentru nişte afişe de propagandă, adresate ţăranilor din regiunile de munte, care nu erau colectivizaţi şi trebuiau să contribuie cu o anumită sumă de bani pentru a beneficia de pensie. Am ajuns cu desenele la minister, chiar în biroul lui Pană, care le-a întins pe masă şi a început să-mi dea «indicaţii preţioase» despre cum ar trebui să arate afişele. La un moment dat, nu m-am mai putut abţine şi i-am zis: Tovarăşe ministru, dar asta e treaba mea până la urmă. În momentul ăla, parcă s-a trezit dintr-un vis. «Da’ tu cine eşti?» m-a întrebat. I-am spus că sunt artistul plastic Puiu Manu, însărcinat cu realizarea acelor afişe. Când a auzit că sunt artist plastic, mi-a întors spatele pur şi simplu! Aşa că mi-am strâns jucăriile şi am plecat şi eu din birou, fără să-i mai cer voie. Am rămas pe hol, până când a ieşit şi directorul Groza, un băiat de bun-simţ, cel care îmi dăduse comanda. «Tovarăşe Manu, ce mi-ai făcut! A măturat cu mine pe jos, m-a întrebat cum de am putut să-i dau o sarcină de o asemenea importanţă unui parazit al societăţii…», mi-a zis. Deci asta eram noi, artiştii plastici, în ochii demnitarilor. Nişte paraziţi!“, a povestit, cu mult umor, desenatorul.

Dim Dunăreanu, un James Bond al „Epocii de Aur“

L-am întrebat pe Puiu Manu dacă a existat vreun caz în care să-i fie refuzată o bandă desenată. „Sigur că da. În epoca lui Gagarin, am propus o aventură ce se desfăşura pe o rachetă aflată în cosmos. La un moment dat, apărea în poveste şi un spion american. Secretarul de partid a venit cu o falcă în cer şi una în pământ la mine şi la scenarist şi ne-a spus că aşa ceva nu se poate întâmpla niciodată la bordul unei rachete sovietice!“, a povestit artistul, care a fost foarte bun prieten atât cu ceilalţi colegi desenatori de la revistele pentru copii, Nicolae Nobilescu sau Radu Duldurescu, dar şi cu scenariştii, care erau de fapt scriitori cunoscuţi ai epocii: Ovidiu Zotta, Mircea Sântimbreanu, Octav Pancu-Iaşi, Iuliu Raţiu. Împreună cu Ovidiu Zotta a inventat un personaj care a făcut furori în epocă: Dim Dunăreanu. Un soi de James Bond, dar neînarmat, care reuşea să-şi învingă inamicii doar cu ajutorul minţii agere şi al artelor marţiale, pe care le stăpânea la perfecţie. Planşele cu Dim Dunăreanu au fost publicate mai întâi în revista „Cutezătorii“, începând cu anul 1968, într-un serial numit „Vacanţele unui tânăr liniştit“. Ulterior, în anii ’70, au apărut şi două albume avându-l ca protagonist pe Dim, la editura Stadion, pe scenariile lui Octav Pancu-Iaşi. „Eram prieteni buni. I-am zis la un moment dat: Ţuţule, tu ai făcut atâtea scenarii de filme, nu-mi faci şi mie un scenariu de bandă desenată? Şi mi-a făcut chiar două, «Tânărul şi marea» şi «Busola nu arată nordul». Vreau să vă zic că decizia celor de la Stadion de a publica benzi desenate i-a salvat de la închidere. Nu prea aveau cititori, dar albumele mele, tipărite în 40.000 de exemplare fiecare, s-au epuizat în două luni. Sigur, erau şi accesibile oricui la vremea respectivă, fiind foarte ieftine. Ori îţi luai un Pepsi, ori cumpărai un album, era tot aia“, şi-a reamintit Puiu Manu. În 2012, personajul a fost resuscitat cu ajutorul scenaristului Marius Leştaru. Noul album, „Dim – Sarabandă în Golful Aden“, acţiunea se petrece în zilele noastre, iar Dunăreanu îi înfruntă pe temuţii piraţi somalezi. Puiu Manu are foarte multe proiecte de viitor. A finalizat deja un nou album, împreună cu istoricul Adrian Cioroianu, „Căpitanul Ro“, aflat la tipar acum, lucrează la o nouă bandă desenată, legată de brăţările dacice şi tezaurul de la Pietroasele, dar mai colaborează şi cu noua revistă „Cutezătorii“, care apare la Ploieşti, în paginile căreia realizează un serial istoric.

Prietenia cu Radu Tudoran şi bestseller-ul „Toate pânzele sus!“

Tot la editura Stadion, Puiu Manu a publicat în anul 1973 şi banda desenată „Toate pânzele sus!“, pe un scenariu realizat chiar de scriitorul Radu Tudoran, cel care a scris romanul publicat pentru prima oară în anul 1954. „Eram foarte buni prieteni. Când i-am propus să realizăm împreună această bandă desenată, a strâmbat puţin din nas la început. «Cum aş putea să rezum un roman de 800 de pagini în cele 40 de planşe ale tale?», m-a întrebat. I-am spus să se concentreze doar pe secvenţele de acţiune. Şi aşa a făcut. Dar mi-a zis: «Puiule, dacă nu erai tu, n-aş fi acceptat niciodată aşa ceva!». Vreau să vă spun că albumul a fost un mare succes, s-au vândut ca pâinea caldă tot cam 40.000 de exemplare. Iar peste patru ani, când a apărut serialul de televiziune, am văzut că regizorul s-a inspirat din banda mea desenată. Am recunoscut mai multe scene, decoruri, dar şi personaje. Cum e Martin Stricland, de exemplu. Singura deosebire ar fi că la mine avea şi o mica barbă. Nu ştiu dacă lumea ştie, dar Radu Tudoran îşi construise o goeletă la Brăila, cu care intenţiona să plece în jurul lumii, însă i-au confiscat-o ruşii după război. Practic, aventurile lui Anton Lupan sunt de fapt aventurile pe care visa să le trăiască Radu Tudoran“, a mai spus Puiu Manu. În 2010, când s-a împlinit un secol de la naşterea scriitorului, plecat dintre noi în 1992, credinciosul său prieten a redesenat complet albumul, de data aceasta în culori: „Le-am propus mai multor edituri să-l publice, dar m-au refuzat, sub pretextul că nu se mai caută în ziua de azi banda desenată. Aşa că l-am tipărit pe banii mei. Şi vreau să vă spun că se vinde foarte bine. Numai la ultimul East European Comic Con am dat cam 100 de exemplare în două zile. Iar un alt album pe care l-am scos acum un an de zile, «Ioniţă Tunsu – Un haiduc de Bucureşti», despre care cineva mi-a spus recent că se completează perfect cu filmul «Aferim!», şi-a epuizat tirajul de 1.000 de exemplare. Deci, se poate!“.

Campion la yachting şi la schi

Puiu Manu este şi un împătimit al sportului. De altfel, cariera sa artistică a concurat-o întotdeauna pe cea sportivă. În 1948 a participat la campionatele universitare de schi, reuşind să obţină locul secund la proba coborâre. Începând din 1950 a fost legitimat la secţia de canotaj-yachting a clubului Dinamo, iar în scurtă vreme a ajuns chiar şi în lotul naţional de yachting, cu care a participat la mai multe competiţii internaţionale. „Am fost campion naţional, iar la Warnemünde, o competiţie celebră din Germania, am obţinut locul al treilea. Eram outsider, până şi barca am împrumutat-o de la organizatori. Au tot scris ăia apoi o lună despre mine. Cu sportul şi ulterior cu ajutorul soţiei, care era stewardesă, am călătorit în toată lumea. Chiar şi acum schiez în fiecare iarnă, cu nişte prieteni, în Alpi. Iar sport fac zilnic. Mai joc un fotbal cu nepoţii, nu pot să stau liniştit deloc“, a mai spus Manu, care a locuit timp de doi ani, între 2002 şi 2004, în Statele Unite: „Una dintre fetele mele e măritată cu un căpitan de port, care, evident, are un yacht de toată frumuseţea. Cu el am făcut nişte croaziere de vis în Pacific. Am pescuit şi un rechin la un moment dat!“.

În 2010 am primit un premiu pentru întreaga carieră. La mine a venit cam devreme, pentru că de atunci şi până azi am mai realizat încă şapte albume Ştiu să utilizez şi Photoshop-ul, dar desenez şi colorez numai de mână. Mie mi se pare că toate personajele făcute pe calculator cam seamănă între ele Puiu Manu desenator