Romanul „Negustorul de începuturi de roman“ de Matei Vişniec a obţinut Premiul literar „Augustin Frăţilă“
0„Negustorul de începuturi de roman“ de Matei Vişniec este câştigătorul Premiului literar „Augustin Frăţilă“ – romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading. Juriul format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache a selectat cele cinci romane care au intrat în competiţia finală.
Cinci romane, din cele 65 înscrise, au fost selectate de juriul format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache, pentru a intra în competiţia finală: „Un singur cer deasupra lor“ de Ruxandra Cesereanu (Editura Polirom, 2013), „Kinderland“ de Liliana Corobca (Editura Cartea Românească, 2013), „Jurnalul unui cântăreţ de jazz“ de Bujor Nedelcovici (Editura Allfa, 2013), „Boala şi visul“ de Dan Stanca (Editura Tracus Arte, 2013) şi „Negustorul de începuturi de roman“ de Matei Vişniec (Editura Cartea Românească, 2013).
Douăzeci şi doi de bloggeri au decis, în etapa a doua a concursului, care este cel mai bun roman, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărei proze finaliste. Romanul „Negustorul de începuturi de roman“ de Matei Vişniec a primit cel mai mare punctaj şi a obţinut Premiul literar „Augustin Frăţilă“, în valoare de 10 000 de euro, acordat de compania Philip Morris Trading.
„Competiţia literară Augustin Frăţilă, la care ne bucurăm să fim partener statornic, are o calitate distinctă, pe care orice companie şi-o doreşte pentru proiectele pe care le susţine. Este de la an la an tot mai cunoscută şi mai recunoscută, atrage tot mai mulţi romancieri valoroşi şi tot mai multe lucrări care reaprind pofta de lectură şi de cultură“ a spus Sorana Mantho, Corporate Affairs Director România şi Bulgaria, Philip Morris. „Romanele premiate de juriul competiţiei sunt, ulterior, validate şi de publicul cititor, semn că păstrează vie tradiţia literară românească şi că, fie şi într-o epocă digitală, poveştile spuse cu har îşi găsesc drum spre inima noastră“, a mai adăugat Sorana Mantho.

„Să nu fiţi uimiţi dacă într-o bună zi librăriile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute să scrie romane, în funcţie de fantasmele dumneavoastră secrete. Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cărţile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autoficţiune. Toţi vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitoşi sau mai frustraţi dintre noi vor încerca, poate, să angajeze şi cîte o fiinţă umană căreia să-i ceară să citească romanele scrise în numele nostru de către softuri sofisticate. Aceşti „cititori de profesie” – ei înşişi scriitori, la rîndul lor – vor fi atît de rari, încît vor cere să fie plătiţi foarte scump, iar uneori, chiar cu preţul vieţii“, scrie Matei Vişniec, despre volumul premiat.
Matei Vişniec (58 de ani) s a remarcat în anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg ale cărui piese de teatru au fost interzise. În 1987 a fugit din România şi a cerut azil politic în Franţa, unde a lucrat pentru Radio France Internationale. Printre volumele publicate în România se numără: „Omul pubelă. Femeia ca un cîmp de luptă“ (2006), „Păianjenul în rană“ (2007), „Groapa din tavan“ (2007), „Sindromul de panică în Oraşul Luminilor“ (2009, 2012), „Domnul K. eliberat“ (2010), „La masă cu Marx“ (2011), „Dezordinea preventivă“ (2011), „Cabaretul cuvintelor“ (2012).
Romanele câştigătoare ale Premiului literar „Augustin Frăţilă“, la primele două ediţii, acordat de compania Philip Morris Trading au fost „Cronicile genocidului“ de Radu Aldulescu - romanul anului 2012 şi „Matei Brunul“ de Lucian Dan Teodorovici - romanul anului 2011. Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.