Fantezie şi Carol I

După succesul debutului cu „Degete mici”, Filip Florian a ridicat miza. „Zilele regelui” este un roman încă şi mai sofisticat decît prima carte a lui Filip Florian, poate cel mai bun roman românesc al anului.

Napoleon pierde războiul cu Prusia în mai 1971, iar francofilii bucureşteni descind pe Lipscani pentru a se răzbuna pe meşteşugarii nemţi vandalizîndu-le casele şi prăvăliile.

Nemţii îi identifică pe participanţii la inutila şi stupida rebeliune de mahala şi plănuiesc, la rîndul lor, o răzbunare:„Profitînd de bonomia grăsanului care rîdea din orice, Vasile, ispravnicul Turnului Colţei, au obţinut îngăduinţa de a urca toţi patru pe scara încovrigată şi strîmtă, pentru a-şi încerca maşinăria din vîrful celei mai înalte clădiri din Bucuresci. Plănuiseră să fabrice un aparat mut şi docil, care să împrăştie dreptate pe lume. Rămînea doar ca Jacob, răscolind prin atelier şi prin podul casei, căutînd lupe şi lentile acolo unde nu se puteau căuta, inventînd şi meşterind, să desăvîrşească mecanismul care le-ar fi putut înzdrăveni inimile şi i-ar fi lăsat să se culce liniştiţi. Iar opticianul Vogel a dat înainte de începutul lui iunie toată măsura priceperii lui, punînd la punct, conform schiţelor şi calculelor întocmite nopţi la rînd, sistemul acela simplu, prin care razele soarelui erau luate din aer cu ajutorul unei oglinzi, erau făcute mănunchi, ca spicele, datorită unui cerc de sticlă şlefuit (şi scobit), şi erau conduse în depărtare, cu puteri înzecite şi precizie de maestru, după ce străbăteau alte şapte cercuri de sticlă, din ce în ce mai mici, toate uşor bombate. Ei, ceilalţi, s-au minunat. Apoi au răbdat. Şi, cînd s-a deschis marele tîrg al Moşilor, cînd oraşul, tot, parcă migra într-acolo, cînd întreaga suflare a măcelarilor se afunda în oborul nesfîrşit, privind, alegînd şi tocmind dobitoace, cînd jupînii îşi ferecaseră prăvăliile cu lacăte şi, laolaltă cu slugile, îşi lăsaseră casele pustii, chiar atunci, înainte de prînzul unei zile fără nori, din Turnul Colţei, de pe balconul aflat sub streaşina de sus, a pornit o dîră de lumină, subţire, care s-a oprit tocmai în coama unui acoperiş, rămînînd neclintită. Era acoperişul unei case mici, fără cerdac, din mahalaua Scaune. Au răbdat iarăşi. Şi în cîteva minute s-a pornit focul.”

Ficţiune istorică minimalistă

Romanul începe în primăvara lui 1866, odată cu invitaţia făcută locotenentului de 27 de ani Karl Ludwig de Hohenzollern-Sigmaringen de a-şi depune candidatura la tronul României. Personajul principal al acestui basm istoric modern este însă Joseph Strauss, care îl însoţeşte pe rege în secret la „Bukarest”, un simplu dentist devenit martor anonim al epocii şi umbra secretă a regelui. Filip Florian face o reconstituire istorică mai degrabă de atmosferă, romanul fiind un tablou de mediu în mişcare plin de scene de viaţă bucureşteană de sfîrşit de secol XIX cu prăvălii, mulţimi pestriţe, agitaţii negustoreşti pe uliţe, hărmălaia din mahala sau forfota bîlciului de sărbători.

În timp ce regele se confruntă cu dificultăţile financiare ale ţării, evită comploturile politice, sprijină o nouă constituţie, reformează armata şi celelalte instituţii, concesionează căile ferate, pietruieşte străzile tîrgului numit Bucureşti, într-un cuvînt, modernizează şi recuperează independenţa României, medicul Strauss îşi deschide o prăvălie pe Lipscani, se însoară cu frumoasa dădacă a unei familii de baroni sîrbi refugiaţi şi devine tată.În secret, îi înlesneşte tînărului rege întîlnirea cu o frumoasă prostituată oarbă din mahala, care va rămîne însărcinată şi dentistul va apăra apoi onoarea regelui său plătind întreţinerea copilului din flori.

Romanul alternează scenele realiste de viaţă cotidiană cu fantezia lirică a scrisorilor scrijelite de Siegfried, motanul medicului, pe catifeaua tapiţeriilor. Aşa cum dentistul apără viaţa nocturnă a regelui, motanul este cronicarul vieţii de familie a lui Joseph Strauss. „Lumea e mai mult decît bănuim”, scrie motanul, de unde şi „ţesătura” celor trei straturi narative ale romanului şi, în fond, ale lumii înseşi: evocarea istorică din vremea lui Carol I, istoria de familie a dentistului Strauss şi fantezia lirică a unei voci dintr-o altă realitate.

Stilist desăvîrşit, cu frazare elegantă şi elaborată pînă la muzicalitate, dedicat literaturii adevărate nu surogatelor, dovedindu-se un scriitor ambiţios şi pretenţios cu scrisul său dincolo de orice teribilism, modă sau compromis, Filip Florian este un scriitor rar, iar „Zilele regelui”, un fermecător statement al artei sale.