Familia lui Stephen King, o familie de scriitori trăsniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia King se poate lăuda cu cinci scriitori, iar patru dintre ei vor scoate noi romane anul acesta, de la stânga la dreapata: Joe Hill, Tabitha King, Kelly Braffet (soţia lui Owen), Owen King, Stephen King, Naomi King FOTO The New York Times
Familia King se poate lăuda cu cinci scriitori, iar patru dintre ei vor scoate noi romane anul acesta, de la stânga la dreapata: Joe Hill, Tabitha King, Kelly Braffet (soţia lui Owen), Owen King, Stephen King, Naomi King FOTO The New York Times

Cine nu i-a văzut pe Jack Nicholson în ingenioasa ecranizare a romanului „The Shining“ al lui Stephen King sau pe Morgan Freeman şi Tim Robbins în „The Shawshank Redemption“, film ce se bazează tot pe una din povestirile scriitorului american? Sunt mulţi cei care îi citesc romanele horror, dar puţini cei care ştiu că a scris câteva lucrări sub pseudonimul Richard Bachman sau că scrisul este o pasiune comună a celor din familia King.

Jurnalista Susan Dominus de la cotidianul The New York Times a reuşit să pătrundă în sânul familiei King şi să realizeze un amplu reportaj despre viaţa de familie a celui ce dă viaţă celor mai înfricoşătoare poveşti, despre problemele pe care le-a avut cu alcoolul şi dependenţa, dar şi despre cum au ajuns o familie de scriitori.

Traiul în Maine, unde Stephen King şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţa de adult, necesită numeroase plimbări pe drumurile de ţară, timp pe care King, a cărui minte este neobosită, îi place să îl umple ascultând casete cu romane înregistrate.

Stephen King are trei copii: Naomi, Joe şi Owen şi pentru că prin anii ’80 uneori nu găsea cărţile pe care şi le dorea pe casetă, micuţilor le revenea sarcina de a înregistra chiar ei casete cu romanele preferate ale tatălui. Astfel, în câţiva ani, King a ajuns să deţină o mică, dar considerabilă, librărie cu cărţi înregistrate. La culcare, copiii erau cei care le spuneau părinţilor poveşti şi nu invers. Oricare ar fi metodele sau intenţiile lor, Stephen şi soţia sa, Tabitha King, împărtăşesc aceeaşi vocaţie: scrisul. Abordarea pe care au adoptat-o în creşterea copiilor a dus la un număr semnificativ de scriitori de ficţiune de succes în gospodăria King. Tabitha este un scriitor realizat, cu opt romane publicate, iar doi dintre cei trei copii ai săi, Joe şi Owen, sunt romaniceri.

Cea mai apropiată comparaţie în materie de familii de scriitori ar fi familia Bronte. Cititul a fost o portiţă de evadare comună în familia King, iar scrisul a venit ca o pasiune pe care toţi o împărtăşesc. Atât Stephen, cât şi Tabitha, au scris în propria lor casă, la etaj.

Stephen King, alcoolic mai bine de un deceniu

Stephen Edwin King s-a născut în 1947 în Portland, statul Maine, SUA. Pe când avea vârsta de doi ani, tatăl său, Donald Edwin King, şi-a abandonat familia. Mama sa, Nellie Ruth Pillsbury, i-a crescut de una singură pe Stephen şi pe fratele său mai mare (adoptat) David, de multe ori cu mari greutăţi financiare. King a început să scrie la o vârstă fragedă, iar la 13 ani, a descoperit o cutie cu cărţi vechi aparţinând tatălui său, majoritatea horror şi science fiction. A fost fascinat pe loc de aceste genuri.                                                                                                                                                     

                                                                                  FOTO Fanpop

stephen king

 În anii ’70 a primit o ofertă de publicare pentru romanul intitulat „Carrie“, iar la scurt timp după apariţia romanului, mama lui King a murit de cancer uterin. King i-a citit romanul la spital înaintea decesului.

După ce a publicat mai multe romane care s-au bucurat de un succes imens, King a fost curios să afle dacă romanele scrise înainte de „Carrie“ s-ar vinde fără numele său pe copertă. Numele „Richard Bachman“ a fost ales în parte ca un omagiu adus autorului Donald E. Westlake, care a folosit pseudonimul Richard Stark, şi în parte ca omagiu pentru Bachman-Turner Overdrive, un grup muzical pe care King îl asculta în momentul în care a hotărât să-şi aleagă un alter ego.

În cartea „On Writing“, King admite că în acea perioadă a fost beat tot timpul şi că a fost un alcoolic timp de mai bine de un deceniu. El admite chiar că a fost beat la înmormântarea mamei sale. Mai târziu, a declarat că personajul Jack Torrance (tatăl alcoolic) din romanul „The Shining“ a fost bazat pe el însuşi, chiar dacă nu a recunoscut asta timp de mai mulţi ani.

La puţin timp după publicarea romanului „The Tommyknockers“, familia şi prietenii săi au intervenit, aruncând pe covorul din faţa biroului său evidenţa viciilor: cutii de bere, mucuri de ţigară,          

grame de cocaină, cutii de medicamente (Xanax, Valiu) şi marijuana. King a primit ajutor şi a renunţat cu succes la toate formele de droguri, medicamente şi alcool la sfârşitul anilor ’80.

Tabitha, îngerul păzitor al lui Stephen King

În 2003, Stephen King a câştigat medalia Fundaţiei Naţionale de Carte din SUA pentru o „Contribuţie Excepţională la Literatura Americană“ şi a fost invitat să ţină un discurs la Premiile Naţionale de Carte. King a petrecut mai bine de jumătate din timpul alocat discursului mulţumindu-i soţiei pentru că a avut  întotdeauna încredere în el, pentru că l-a încurajat să scrie, chiar şi atunci când locuiau într-o rulotă împreună cu cei doi copii, atunci când ea lucra la o gogoşerie, iar el în schimburi la o spălătorie. Ambii erau studenţi la Universitatea din Maine în 1969, atunci când King i-a dat Tabithei o scurtă povestioară să o citească. „Îmi amintesc“, spune ea, „mă gândeam în sinea mea: «acest tip ar putea fi publicat chiar în secunda asta»“.

Dacă, Tabby, aşa cum este cunoscută în rândul apropiaţilor, deţine statutul unui fel de sfânt în gospodăria King, nu este numai pentru că a fost alături de soţul ei atunci când era tânăr şi disperat, ci pentru că l-a ameninţat că îl va părăsi, ani mai târziu, când acesta devenise faimos, alcoolic şi cu o pasiune pentru cocaină. În 1987, Tabby a avut o intervenţie pe care toţi cei trei copii – Naomi, 17, Joe, 15, şi Owen, 10 – au susţinut-o.

Tot ce ştia Owen pe atunci era că tatăl lui „consuma cantităţi uriaşe de alcool – dar, în acelaşi timp, presupunea că toţi taţii fac acest lucru“. Tabby le-a explicat că dacă tatăl lor nu este de acord să renunţe la băutură, ea îl va ruga să plece. „Nu am vrut să-mi mint copiii“, spune ea. „Nu mi-a plăcut niciodată să mint pentru că tot ce faci este să amâni ziua în care vei fi descoperit drept un mincinos“.

A durat aproape doi ani, dar King a reuşit să renunţe la băutură. Apoi, a urmat o perioadă calmă în viaţa lor, până în 1999, când King a luptat împotriva unui şir de evenimente tragice. Într-o zi de vară, în timp ce se plimba pe un drum de ţară din apropierea casei sale, a fost lovit de un camion şi aruncat într-o groapă aflată la 4 metri de marginea drumului. Accidentul s-a produs din cauza şoferului, Bryan Smith, care a fost distras de rottweilerul său de pe bancheta din spate a maşinii. King a fost internat timp de trei săptămâni din cauza rănilor suferite: oasele din piciorul stâng i s-au sfărmat  „ca nişte biluţe într-un sac“, după cum le-a spus un doctor, a avut plămânul drept străpuns, o fractură de bazin şi o tăietură la scalp.

                                                                                 FOTO Tumblr

tabitha king

Au urmat durerile cronice ale lunilor de recuperare, timp în care a dezvoltat o dependenţă de analgezice. Avocaţii lui King împreună cu doi asociaţi au cumpărat maşina lui Smith cu 1,500 de dolari şi în ciuda faptului că scriitorul a declarat într-un interviu la radio că a vrut să o distrugă cu un baros, automobilul a fost dus la un cimitir de maşini. Smith, un muncitor în construcţii aflat la pensie de boală, a decedat în somn pe 21 septembrie 2000, ziua de naştere a lui King. Scriitorul şi-a inclus accidental în mai multe lucrări:  în volumul final al seriei „Dark Tower”, în romanul „Dreamcatcher” şi în serialul tv „Stephen King's Kingdom Hospital”. În serial, scena a fost remarcabil de similară cu cea a accidentului său, singura excepţie fiind că şoferul era sub influenţa alcoolului în timp ce încerca să-şi liniştească câinele.

Jurnalista povesteşte cum în timpul interviului unul dintre copii King vorbea despre o carte, iar Stephen s-a întors către soţia sa şi a luat-o de mână. El i-a prins strâns mâna, şi-au închis ochii, s-au aplecat unul spre celălat ca într-un fel de rugăciune. Mai târziu, când jurnalistul l-a întrebat pe King ce anume provocase acel gest, Stephen nu a reuşit să-şi amintească ce l-a inspirit, poate că absolut nimic.

                                                                                                 

„Uneori o iau de mână, am fost întotdeauna apropiaţi, Tab şi cu mine. O iubesc“, Stephen King

Joe Hill a refuzat să trăiască în umbra tatălui său 

În mare parte, Joe şi Owen King s-au înţeles bine: doi fraţi, cinci ani diferenţă între ei, care se distrau cu „Star Wars“ şi jocuri precum „Dungeons şi Dragons“, cel mai obscur fiind „Call of Cthulhu“. Dar, Joe a avut un obicei care i-a plăcut şi lui Owen. „Îmi amintesc că atunci când aveam 8 ani, la un moment dat totul trebuia să se oprească pentru a putea avea parte de cele două ore de scris“, îşi aminteşte Owen. Nu conta dacă Owen era aproape de a ucide un monstru imaginar, fratele lui se oprea „am nevoie de cele două ore ale mele“.

 Joe avea 11 ani, un copil îndrăgostit de stilul lui Sherlock Holmes, când a început să scrie zilnic. Urmând exemplul tatălui său, la fel de compulsiv, nu făcea excepţie în privinţa weekend-urilor sau sărbătorilor. În liceu, Joe era foarte serios în legătură cu ambiţiile sale literare şi deja îşi făcea griji pentru felul în care ar fi putut ieşi din umbra tatălui său. El a venit cu idee unui pseudonim, Jay Stevenson (J. Stephen’s son, n.r.) şi a început să-şi întrebe părinţii ce părere au dacă şi-ar schimba numele definitiv.  A urmat Vassar College, apoi s-a mutat la New Hampshire şi a început să scrie sub pseudonimul Joe Hill. „Eram foarte nesigur şi nu am vrut să vând nimic de teamă ca oamenii să nu vadă acest gest ca pe o modalitate de a face bani rapid“, spune Hill. 

A lucrat cu un agent din New York, faţă de care şi-a ascuns identitatea timp de opt ani, perioadă în care nu s-au văzut personal nici măcar o dată. Şi-a petrecut mulţi ani lucrând la un roman, care a fost unanim respins. Anii au trecut, iar al doilea roman a avut la fel de puţin succes. Părinţii lui l-au sprijinit din punct de vedere material, la fel soţia sa (între timp au divorţat) şi primii doi copii, care nu i-au sugerat niciodată că ar trebui să-şi revizuiaască opţiunile.

În 2007, la vârsta de 35 de ani, Hill a publicat romanul „Heart-Shaped Box“, o poveste cu fantome, care îl avea ca protagonist pe un star rock bătrân, un roman mai puţin schematic decât multe dintre cărţile tatălui său, mai visător, care a fost aproape imediat un succes.

La un moment dat, Hill se gândea serios să angajeze un actor care să-l înlocuiască la întâlnirile publice, asta pentru a ascunde asemănarea inconfundabilă cu tatăl său. Odată cu succesul romanului „Heart-Shaped Box“ acoperirea sa a fost spulberată, dar spune că acum se simte confortabil scriind un gen pe care tatăl său îl domină.

„Uneori cred că acel copil care spune lucruri de genul  «Eu nu o să fiu niciodată precum tatăl meu», este mai puţin el însuşi“, Joe Hill
joe hill

FOTO www.time.com

Succesul a venit la pachet cu paranoia

Recunoaşterea i-a adus şi câteva probleme. „Cred că presiunea succesului a dat naştere unor mici anxietăţi“, spune Hill. Cel mai rău a fost în urmă cu cinci ani, în timp ce lucra la al doilea roman, „Horns“, anxietatea lui Hill s-a transformat în ceva asemănător cu paranoia. „Devastam camerele de hotel în căutarea camerelor video cu fibră optică, o dată mi-am distrus chiar şi maşina“. A dezvoltat şi alte constrângeri: nu se putea opri din scris dacă propoziţia se termina cu un număr impar de litere; a ratat întâlniri importante din cauza nenumăratelor întoarceri acasă pentru a verifica dacă a stins cuptorul. 

Hill crede că aceste tendinţe sunt o altă moştenire de la tatăl său, alături de pasiunea pentru scris şi fascinaţia pentru macabru. Stephen King este sceptic când vine vorba de numărul 13 (când i s-a cerut să doneze 13.000 de dolari pentru ca trupele Maine să se poată întoarce acasă de sărbători, el a donat 12.999 de dolari). Este compulsiv când vine vorba de anumite moduri de a numără şi a inventat chiar şi un joc care implică resetarea continuă a kilometrajului maşinii în timp ce-şi notează cifrele într-un carneţel. „Corbii îl îngrozesc, iar ciorile îl îngrozesc mai puţin“, adaugă Joe. Cel mai recent volum al lui Hill „NOS4A2“ (pronunţat Nosferatu) dispune de un criminal nemuritor şi este plin cu scene tulburătoare. 

King şi Hill au o modalitate specială de a transforma întrebările referitoare la rădăcinile întunecate ale imaginaţiei lor în oportunităţi de a-l face pe cel ce pune întrebările să pară nebun. Într-un interviu recent, King a glumit pe seama jurnaliştilor care inevitabil încearcă să se transforme în „Dr. Freud şi să mă pună pe canapea“, apoi le-a povestit despre copilăria lui fericită. 

Hill, de asemenea, este de părere că „investigarea“ jurnaliştilor este inutilă. „Mă întreb de ce nimeni dintre cei care privesc un inginer nu se gândeşte «Ce anume în copilăria lui l-a determinat să ajungă inginer?»“ El crede că în cazul lui este o situaţie de tipul oul şi găina: „Care a fost primul? Ficţiunea şi creearea de scenarii reprezintă o cale de a scăpa de anxietate? Sau practica scrisului m-a făcut mult mai vulnerabil atacurilor de panică?“

O doză mică de Paxil i-a ţinut paranoia lui Hill sub control. Scrierile lui nu au de suferit, se bucură de succes şi spre deosebire de tatăl său spune că „în momentul de faţă, sincer, nu prea îmi pasă de numărul 13“.

Stilul horror nu-l atrage pe Owen King

Primul roman al lui Owen „Double Feature“ se deschide cu  trezirea bruscă dintr-un vis a unui tânăr: „o umbră a crescut, a crescut şi a crescut, umbrele monumentale copleşeau cadrul luminos“. Tânărul erou s-a speriat. Pulsul îl simţea „în degete, în spatele ochilor, sub limbă. Era speriat.“ Apoi, umbra vorbeşte: „el este fiul tatălui, el a citit scenariul fiului, el vrea să vă împărtăşească nişte idei“.

Această pagină este cel mai apropiat lucru pe care Owen King l-a scris în genul horror, nu este atras de acest tip de scriere. Owen insistă că orice asemănare din carte cu persoane în viaţă sau moarte este pur întâmplătoare, excepţie făcând cazurile în care acea persoană este Orson Welles

Tabby apreciază dorinţa copiilor ei de a-şi găsi priopriul teritoriu, dar în acelaşi timp crede că poverile lor sunt neobişnuite.

„Toţi oamenii au părinţi şi ei păstrează câte ceva din asta. Eşti copilul beţivului oraşului sau al ministrului. Eşti copilul cuiva care a aruncat un fel de umbră asupra vieţii tale, iar sarcina ta este aceea de a reuşi să te diferenţiezi cumva“, Tabitha King.

Owen a petrecut ani urmărind filme comerciale de categoria B, lucru ce-l ajuta la documnetarea romanului său şi este cunoscut în rândul prietenilor drept omul care va fi întotdeauna capabil să le numească pe toate. Tatăl şi fratele lui împărtăşesc şi ei această capacitate. „Bărbaţii King par a fi capabili nu numai să citească şi să scrie mai repede decât noi, ei par că se uită la televizor mai repede, ascultă muzică mai repede şi sfidează, astfel, legea consumului“, spune Joshua Ferris, un romancier şi prieten apropiat al lui Owen. 

owen king

FOTO Tumblr

Mezinul caută iubirea necondiţionată a părinţilor, nu criticile literare

Ca şi Joe, lui Owen, fiind tânăr, îi plăcea să stea cu tatăl său şi să vorbească despre cărţi – în cazul său, pentru a povesti romanele scriitoarei Flannery O’Connor sau pentru a găsi modalităţi prin care să-şi facă scrierile mai vii. El se bucura de aceste sesiuni, dar nu pentru că deja avea în minte ideea că vrea să devină scriitor. „A fost ceva ce am văzut că tatăl meu face cu fratele meu şi am simţit dorinţa de a fi inclus“, spune el. În mare parte din cauza temperamentului, relaţia din prezent a lui Owen cu tatăl său este mai puţin colaborativă, decât cea a lui Joe, care primeşte feedback cu privire la toate proiectele sale de la ambii părinţi. „Am o relaţie mult mai tipică cu părinţii mei“, spune Owen.

„Eu caut iubirea necondiţionată din partea părinţilor mei. Nu sunt deosebit de interesat să primesc critici literare din partea lor“, Owen King

Cu o ocazie publică, el a primit oricum. Într-un interviu din 2000, Stephen King, i-a caracterizat munca lui Owen drept „aroma lunii“. Owen a fost furios la vremea respectivă, dar acum este mult mai îngăduitor cu tatăl său, chiar protector. „Da, nu a fost cel mai grozav lucru. Tatăl meu s-a simţit foarte prost. Dar, asta a fost cu mult timp în urmă“. Tatăl său şi-a cerut scuze, iar Owen a continuat să scrie. 

Când romanul lui Owen a fost publicat, Stephen şi-a transformat site-ul într-un anunţ entuziastic: „Dacă ai dispoziţia de a te tăvăli pe jos de râs «Double Feature» va efectua această intervenţie fără niciun pic de durere“.

Owen se mulţumeşte să vândă doar câteva cărţi spre deosebire de tatăl şi fratele său.

„Cred că goana după succes a fratelui şi tatălui meu este mai mare decât a mea. Eu vreau doar să-mi vând suficiente volume astfel încât să-mi justific decizia de a continua să scriu“, Owen King

Fiind cel mai mic dintre fraţi şi cel care a stat acasă, în loc să meargă la internat, el a fost mult mai expus faimei imense pe care a dobândit-o tatăl său – camerele care săreau de peste tot, străni care întotdeauna îl abordau. „Vreau să fiu atât de faimos pe cât pot, dar în acelaşi timp să duc o viaţă cât se poate de privată şi cred că ambiţia mea este oarecum limitată de această dorinţă“, spune Owen.

Fratele său, prin contrast, îmbrăţişează atenţia publicului. Recent, a pozat într-o serie de fotografii în care părea că este ştrangulat şi înjunghiat de către fani. Owen a admirat proiectul, dar nu a simţit niciun impuls: „Nu vreau să fiu strâns de gât de un străin, nici măcar nu vreau să mă prefac“.

Naomi King, vocaţie de scriitor, carieră de pastor

Este puţin ciudat faptul că primul copil al lui Stephen King, Naomi, s-a născut cu un deficit cronic de adrenalină. Ea a crescut, devenind un cititor avid, dar puterea căţilor tatălui său, crede ea, că este o teroare, o emoţie foarte puternică pe care nu o putea accesa. Tatăl său a întrebat-o, în copilărie, despre ce i-ar plăcea să citească, ea i-a spus că îi plac dragonii, aşa că tatăl său i-a scris o carte intitulată „Ochii Dragonului“, o poveste de fantezie, cu un magician diabolic. King a dedicat această carte fiicei lui.

Există, desigur, avantaje considerabile ca membru al familie King, dar au existat şi anii dificili de dependenţă ai lui King, anii în care Naomi era suficient de mare încât să simtă durerea. Şi apoi mai sunt şi presupunerile pe care oamenii le fac despre Naomi, fiica lui Stephen King. „Există aşteptarea că îmi place genul horror sau că îmi pasă de monştri şi da, într-adevăr, îmi pasă de monştri -  mă interesează foarte mult interpretările teologice care spun cum devenim prieteni cu monştrii noştri. Dacă vom demoniza oamenii din jurul nostru şi vom crea monştrii unii din ceilalţi şi vom acţiona monstrous - şi toţi avem această capacitate – atunci cum este posibil să nu devenim noi înşine monştri?“, spune Naomi.

                                                                                                 

familia king

Naomi vorbeşte exact cum ar vorbi Stephen dacă într-un univers alternativ ar fi intrat la teologie pentru a deveni pastor, aşa cum a făcut Naomi în 1999. Era un teritoriu necunoscut în gospodăria King. „Sincer, nu-mi imaginez o familie mai seculară decât a noastră“, mărturiseşte Owen. Dar, Naomi susţine că religia a fost întotdeauna acolo: familia Tabithei a fost catolică, iar Stephen, care a crescut într-o familie creştină, obişnuia să câştige premii la Şcoala de Duminică, unde recita versuri din Bibilie. „Nu sunt sigură că poţi creşte cu aceste poveşti fără să te influenţeze pe tine şi să-ţi croiască un drum în viaţa de zi cu zi“, crede Naomi.

Dacă Naomi este împăcată cu alegerea ei, familia încă pare a fi preocupată de motivul pentru care nu a vrut să scrie ficţiune. „Cred că este posibil ca Naomi să fie mai intimidată de scrierea roamnelor de ficţiune decât au fost băieţii“, spune Tabitha, referindu-se la Joe şi Owen. „A făcut o alegere deliberată pentru a găsi zona ei proprie de confort“.                                                                    FOTO The New York Times

Stephen spune că ea a fost întodeauna bună. „Scria fantezie când era copil şi mai târziu, în anii adolescenţei, şi ieşeau lucruri minunate. A simţit nevoia unor condimente.“

Cu toate acestea, ea scrie rugăciuni zilnice pe care le postează pe pagina de Facebook şi pe blogul ei, problemele de sănătate, însă, au făcut ca un serviciu full-time să fie imposibil pentru ea. În prezent, lucrează la un magazin pe o proprietate apropiată de locul în care locuiesc părinţii ei, spaţiu pe care aceştia din urmă l-au cumpărat în 2007.

Îi place ceea ce face şi citeşte foarte mult, dar spune că nu a sperat niciodată ca un roman despre zombie de 600 de pagini să iasă din mintea ei. Există o veche poveste hasidică pe care Naomi îi place să o spună celorlalţi, povestea este despre un savant bătrân pe nume Zusya. Într-o zi elevii lui se apropie de el, preocupaţi că nu se ridică la un nivel ridicat de măreţie. Unul dintre ei îl întreabă „Nu semăn eu mai mult cu Jacob?“, un altul îl întreabă „Eu nu semăn mai mult cu Moise?“. Naomi zâmbeşte în timp ce se apropie de sfârşitul povestirii: „Când voi muri nu voi fi întrebat de ce nu am fost ca Moise“, le spune Zusya. „Voi fi întrebat de ce nu am fost precum Zusya“.

Jurnalista spune că a fost o poveste frumoasă, iar Naomi a spus-o bine.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite