Voinţa electrică a unei femei islandeze: „Femeie în război”, din 12 octombrie, la cinema

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeie în război

Inclus anul acesta în selecţia Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, „Femeie în război”, în regia lui Benedikt Erlingsson, va rula în cinematografele din ţară începând de vineri. Filmul va putea fi văzut în avanpremieră marţi, de la ora 19.30, la Cinema Elvire Popesco.

Un arc cu săgeţi, reţele electrice, sălbăticia Islandei în fundal, o comunitate care doarme la neregulile din jur şi o femeie care luptă cu hotărârea unei eroine din miturile scandinave: un mix cinematografic intens în filmul “Femeie în război” / “Woman at war”, cea mai nouă producţie a regizorului Benedikt Erlingsson, unde şi muzica devine personaj. 

Halla sau „Femeia Munţilor”, cum o cunosc unii, s-a săturat de impactul distructiv pe care industria locală de aluminiu îl are asupra mediului aşa că le declară război celor din spatele afacerii. E gata să rişte totul pentru a proteja zonele sălbatice ale Islandei pe care le iubeşte atât de mult. Când află că un copil îşi va face loc în viaţa ei, Halla începe să-şi pună întrebări serioase vizavi de manifestul pe care l-a pus în mişcare. 

Femeie în război

„Erlingsson a reuşit să facă un film superb, care-ţi taie respiraţia, te împământează, în care e perfect normal ca o oaie să se intersecteze cu o dronă în aventura Hallei, care-şi urmăreşte idealul cu o hotărâre de admirat” scrie Fabien Lemercier pentru Cineuropa, în timp ce în The Hollywood Reporter, “Femeie în război” e văzut ca “un film excentric, intens, impecabil ca imagine”. Reuşita regizorului de a spune cinematografic povestea unei femei islandeze care îşi doreşte să normalizeze respectul pentru natură este admirată şi în Variety, unde criticul de film Jay Weissberg se întreabă: “Există oare ceva mai rar decât un film inteligent care nu doar că-ţi dă o stare de bine, dar se şi pricepe să abordeze din problemele urgente la nivel global cu mult umor şi sentimentul satisfăcător că se poate face dreptate?”.

Cunoscut deja ca şi un regizor de film care pune un mare egal între drepturile naturii şi drepturile omului, islandezul Benedikt Erlingsson este şi un autor şi actor extrem de apreciat: prestaţiile lui solo în teatrul islandez sunt printre cele mai de succes piese din istoria teatrului din Islanda. Debutul său în lungmetraj: “Despre oameni şi cai” (2013) a fost propunerea Islandei la Premiile Oscar şi i-a adus “Premiul pentru debutul regizoral în cinematografie” / “Best New Director” la Festivalul de Film de la San Sebastian.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite