VIDEO 800 de exponate şi lucrări de-ale Fridei Kahlo, din 33 de muzee, disponibile online
033 de muzee din şapte ţări au colaborat pentru organizarea unei expoziţii online care cuprinde numeroase schiţe şi picturi ale artistei, dar şi scrisori, biografii şi obiecte vestimentare. Frida Kahlo, cunoscută în special datorită autoportretelor ei, a trăit până la 47 de ani. Cu aproape trei decenii în urmă supravieţuise unui accident auto şi trecuse prin vreo 30 de operaţii, intervenţii care au afectat-o întreaga viaţă.
Datorită proiectului gândit de Google Arts & Culture, cei care o apreciază pe Frida Kahlo sau care sunt curioşi să-i descopere lumea au şansa să o facă fără să plătească taxe de intrare la muzee, scrie openculture.com. Universul artistei mexicane e disponibil chiar aici, de unde nu lipsesc lucrări de-ale ei expuse în diverse ţări, schiţe şi desene deloc sau mai puţin cunoscute; biografii, eseuri critice şi obiecte vestimentare.
Expoziţia „Faces of Frida“/ „Feţe ale Fridei“ include „20 de imagini la rezoluţie ultra hd, care nu au mai fost digitalizate până acum“, scrie site-ul Hyperallergic. Pot fi văzute, de asemeni, locuri care i-au influenţat parcursul profesional, inclusiv Casa Albastră din Mexic, în care s-a născut şi a murit. În jur de 150 dintre lucrările ei au rezitat până astăzi, iar multe dintre ele sunt autoportrete, căci, se izolase de ceilalţi în urma accidentului. Ea însăşi a explicat la un moment dat: „Mă pictez pe mine, pentru că stau atât de mult timp singură, încât sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine“.
În timpul vieţii, spun unii critici de artă, arta Fridei Kahlo a fost umbrită de cea a soţului ei, Diego Rivera (1886-1957), şi aceasta a avut doar două expoziţii, una dintre ele organizată de suprarealistul André Breton. Apoi, încet, încet, numele ei a dispărut din spaţiul public şi a revenit abia în 1983, când Hayden Herrera i-a publicat biografia.