UNArte, la 150 de ani. De la atelierele Şcolii de Belle Arte la Muzeul Naţional de Artă al României

Concepută pentru a aniversa 150 de ani de existenţă ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, expoziţia care se deschide la 28 mai în sălile Muzeului Naţional de Artă al României reuneşte foşti profesori şi elevi ai Şcolii de Belle-Arte, prin opere ce provin din patrimoniul Muzeului şi din cel al instituţiei universitare.

Articol de Ioana Beldiman, conferenţiar la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti

“Arta indică şi încoronează treapta superioară a edificiului social”, Theodor Aman, ianuarie 1865, la solemnitatea deschiderii Şcolii de Belle-Arte     

Pentru această expoziţie s-a apelat atât la fondurile mai puţin vehiculate, existente în depozite (Galeria Naţională şi Cabinetul de Desene şi Gravuri), cât şi la opere far ale expunerii permanente din primul muzeu de artă al ţării. Li se adaugă câteva preţioase piese din mobilierul Muzeului Theodor Aman, o reverenţă cuvenită, făcută fondatorului şi implicit o introducere în atmosfera interioarelor europene de ateliere din epocă.

Lucrări relevante pentru genurile abordate la Bucureşti la începuturile vieţii artistice moderne (pictura istorică, nudul, portretul), marchează uvertura expoziţiei. Ele sunt datorate lui Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu, protagonişti ai actului de edificare a instituţiei de învăţarea artei, împreună cu Domnitorul Cuza şi sfetnicii lui luminaţi, Kogălniceanu, Creţulescu, Bolintineanu. Selecţia de picturi, sculpturi şi opere de grafică respectă cadrul cronologic stabilit, 1864-1948: de la fondarea Şcolii până la momentul  răsturnărilor politice survenite în 1947/1948, când o puternică  amprentă ideologizantă a fost aplicată artelor frumoase, văzute ca instrumente ale îndocrinării. Termenul limită 1948 corespunde şi profilului patrimonial de bază al Muzeului Naţional de Artă al României (urmează ca alte expoziţii dedicate acestei aniversări să prezinte secvenţe  ce succedă perioadei fixate în cadrul de faţă). 

Schimbări importante au marcat structura fostei Academii de Arte Frumoase devenită în 1949,  simplă Facultate de Arte Plastice a unui singur Institut de Arte ce reunea învăţamântul superior de arte plastice, muzică,  teatru,  coregrafie. Chingile staliniste vor îmbrăca de acum întregul proces didactic. Peste aproape doi ani (octombrie 1950), prin fondarea Institutului de arte plastice “Nicolae Grigorescu” vechea Academie de Arte Frumoase se reintrupa în formulă politizată, dorită de noul regim politic. Discret dar eficient, ocolind sau uneori înfruntând vicisitudinile, urmaşul instituţiei născute la 1864 şi-a continuat temeinic, prin profesori şi studenţi de excepţie, misiunea de învăţarea artei.

Vernisaj la Muzeul Naţional de Artă

În plus faţă de decupajul cronologic  asumat de organizatori - UNARTE şi MNAR - prin câteva excepţii, am dorit să rememorăm atât fundalul începuturilor (formaţia artiştilor români anterioară momentului fondator 1864 - Studiu de nud, de Gheorghe Tattarescu, Roma, 1850), cât şi ceea ce a urmat pe plan artistic după 1948, şi anume implantarea realismului socialist de model sovietic. În acest sens prezentăm şi  lucrarea lui Camil Ressu, Comisia de îndrumare (1950). Adăugarea unei picturi abstracte de Alexandru Istrati (stabilit în 1947 la Paris) a avut drept ţintă evocarea contextului artistic occidental, contemporan cu România stalinistă. 

Sculptura "Ecorseul", de Constantin Brâncuşi

Bazată pe schema evoluţiei istorice a Şcolii, expoziţia prezintă prin opere expresive, prin nume celebre şi prin nume consacrate dar şi  prin identităţi rămase documentar,  configurarea fenomenului artistic din România modernă, creşterea lui pe fundalul instituţiei de învăţământ căreia îi datorează  în parte, existenţa şi devenirea. Sunt prezentaţi astfel în această expoziţie atât creatorii de excepţie (Andreescu, Brâncuşi, Brauner, Luchian, Paciurea) cât şi fundalul artistic pe care se reliefează principalele personalităţi. Din această reconstituire dorim să se poată trage concluzii privind caracteristicile artei  româneşti din perioada analizată şi implicit rolul jucat de Şcoală în constituirea acestui fenomen.

Selecţia artiştilor şi a lucrărilor se înscrie în cadrul determinat de patrimoniul muzeal al celor două instituţii. Ne asumăm ab initio faptul că lipsesc o serie de artişti ce ar fi putut completa mai nuanţat,  imaginea perioadelor de învăţământ artistic modern de la noi. De asemenea, absenţa lucrărilor de şcoală executate de către foştii elevi/studenţi, astăzi nume ale istoriei artei româneşti, este o situaţie pe care o ştim, mentalitatea  privilegiând lucrările capodoperă ale unui artist a fost mereu prevalentă. La rândul lui, Muzeul Universităţii Naţionale de Arte dispune de un patrimoniu relativ restrâns - lipseşte epoca interbelică - pentru acest eveniment putând fi fructificate doar piese de secol XIX, respectiv studii de atelier după model viu şi după antic (desene/academii de Gheorghe şi de Pan Ioanid). În rest, cea mai mare parte dintre foştii  elevi ai Şcolii sunt reprezentaţi în expoziţie prin lucrări de tinereţe ori aparţinând  perioadei de maturitate.  

O succesiune a limbajelor stilistice

Ne-am propus ca în anumite zone ale expoziţiei să grupăm lucrările pe ateliere, alăturând opere ale profesorului cu opere ulterioare  ale foştilor elevi. Astfel schiţate câteva ateliere cheie: Aman-Tattarescu, Mirea, Ressu. Pentru cazul a trei ateliere interbelice de pictură - Steriadi, Şirato, Stoenescu - data de execuţie a  majorităţii operelor semnate de foştii elevi (post 1948), nu a permis alcătuirea unor astfel de reuniri consistente. 

Succesiunea cronologică a grupajelor devine în expoziţie  o succesiune a viziunilor şi a limbajelor stilistice, de la neoclasicismul lui Tattarescu ca punct de plecare, la abstracţionismul liric al lui Alexandru Istrati, ca punct de încheiere. Academism şi eclectism pentru secolul XIX, Brâncuşi din „perioada Rodin”,  postimpresionism în  tendinţe diverse dar şi  artă de avangardă sau clasicism modern în epoca interbelică, sunt curente prezentate în expoziţie, crescute din devenirea acestei Şcoli. La Mulţi Ani, Şcoala noastră! (spunem şi noi preluând urarea Adinei Nanu, profesorul nostru dintotdeauna).