Un “terorist al educaţiei”: Daniel Barenboim

Nu e doar un mare muzician al epocii noastre, ci şi un personaj implicat în problemele lumii de azi. Daniel Barenboim – care va dirija concertul inaugural al Festivalului Enescu – stârneşte adesea controverse. Şi vrea să fie “un terorist al educaţiei muzicale”.

În 1999 a înfiinţat, împreună cu Edward Said, West-Eastern Divan, o orchestră simfonică alcătuită din muzicieni israelieni şi muzicieni din ţările arabe, ca spaţiu al dialogului şi al înţelegerii. A tot repetat că nu e un proiect cu miză politică, ci doar un mod de a arăta că, în lumea de azi, popoarele trebuie să înveţe lecţia convieţuirii şi a armonizării diferenţelor. În 2005, a refuzat să acorde un interviu postului de radio al armatei din Israel, pentru că reporterul era îmbrăcat în uniformă militară, ceea ce i-a atras, din partea Partidului Likud şi a ministrului israelian al Educaţiei, acuzaţia de antisemitism. (Pentru cine nu ştie, trebuie precizat că Daniel Barenboim este născut în Argentina, din părinţi evrei imigraţi din Rusia). În 2012, i-a fost anulată invitaţia de a cânta la Festivalul Muzicii şi Dialogului de la Doha (unde mai cântase de trei ori), fiind acuzat de “sionism”.

Sînt doar câteva exemple care arată că personajul Daniel Barenboim este incomod pentru cei care gândesc în clişee şi în stereotipii. Dar sînt multe de învăţat din ideile lui, ca şi din stilul direct de a se manifesta în spaţiul public. Cu atât mai mult cu cât muzica clasică este văzută de mulţi drept un teritoriu “elitist”, fără legătură cu “problemele reale” ale societăţii, un spaţiu al “evadării din lume”. Într-un interviu acordat anul trecut cotidianului The Guardian, Daniel Barenboim arăta, cât se poate de convingător, că nu e aşa: “Mulţi oameni cred că muzica există pentru a-i face să uite de grijile de toate zilele. Au o zi grea la birou, s-au certat cu nevasta sau cu amanta (sau cu amândouă), au primit o veste proastă de la contabil. Aşa că se întorc acasă, obosiţi, se aşează cu picioarele în sus, îşi pun Nocturna preferată a lui Chopin – eventual cântată de mine – şi în trei minute au uitat de necazuri. Dar eu cred în continuare că muzica nu există pentru a ne face să uităm de viaţă. Ea există şi pentru a ne învăţa despre viaţă: faptul că totul începe şi se termină, faptul că fiecare sunet se află în pericolul de a dispărea, faptul că totul e conectat, faptul că trăim şi murim”. Şi, pentru că e criză, iar în Europa se reduc bugetele destinate culturii, Barenboim declara că ar vrea să devină un terorist al educaţiei: “Mi-ar plăcea să fiu un terorist al educaţiei muzicale – să fac o reformă completă, peste tot în lume. Acum este momentul potrivit. Criza financiară este momentul cel mai bun, pentru că trebuie să arătăm că ar fi mult mai ieftin să educăm publicul decât să tăiem subvenţiile pentru teatre şi orchestre”. De exemplu, opera interesează acum un anumit număr de oameni. Dar, “cu o educaţie mai bună, opera ar interesa de 10 ori mai mulţi oameni” şi ar costa, astfel, de 10 ori mai puţin. Aşa încât Daniel Barenboim vrea să fie un “terorist”, “un Che Guevara al educaţiei muzicale”.

La noi, asemenea idei sînt cu atât mai demne de luat în seamă cu cât educaţia şi cultura sînt, de atâţia ani, mai degrabă neglijate ori “rezolvate” rapid prin invocarea ipocrită a motivului sărăciei. Problema e că, tot lamentându-ne despre cât de amărâţi sîntem, am ajuns să coborâm sub pragul sărăciei intelectuale: ne “interzicem” bucuriile spiritului şi dezbaterea adevăratelor idei, pierdem vremea cu zgomote şi scandaluri inutile, căscăm gura la ce spun tot felul de false “personalităţi” aduse de valurile tranziţiei pe ecranele lacome ale televiziunilor. N-ar fi rău ca protagoniştii scenei publice să ia aminte la un alt gând al marelui muzician: “Faptul că eşti într-o orchestră te învaţă că nu poţi fi tot timpul în centru, că uneori nu eşti solist, ci devii parte a unui spirit colectiv”. Pe scurt, Daniel Barenboim ar merita angajat drept consilier guvernamental şi pus să experimenteze în România “terorismul educaţional”. Deocamdată însă, faptul că va dirija la Festivalul Enescu este, oricum, un mare câştig pentru noi.

PS: Din 29 august, Dilema veche va apărea împreună cu o serie de 6 CD-uri de colecţie: “10 concerte memorabile pentru pian interpretate de Daniel Barenboim şi Radu Lupu”. Îi puteţi avea acasă pe cei doi mari muzicieni invitaţi la Festivalul Enescu 2013.