O seară extraordinară de lied: mezzosoprana Roxana Constantinescu şi pianistul Andrei Licareţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxana Constantinescu  şi  Andrei Licareţ
Roxana Constantinescu  şi  Andrei Licareţ

Doi muzicieni de elită se vor întâlni pe scena Sălii mari a Ateneului Român, sâmbătă, 12 mai, de la ora 19.00 pentru un recital de lieduri. Vr cânta despre dragoste, viaţă, dorinţă, răzbunare – toate aceste sentimente regăsindu-şi liniştea sub lumina soarelui de primăvară.

 „Mai“, titlul concertului de sâmbătă seară de la Ateneul Român.  „Am ales Hahn, Schubert, Schumann, Strauss şi Montsalvatge pentru ca sunt “pictori” valoroşi, muzica lor schiţând sublim trăirile de mai sus. Dorim să invităm publicul bucureştean în spaţii sonore altfel decât cele ale operei sau oratoriului, propunem o călătorie care reflectă inima fiecăruia dintre noi, cu toată bogăţia experienţelor, anilor, împlinirilor şi dezamăgirilor. Melodiile lui Reynaldo Hahn au şarm, eleganţă, delicateţe şi această abilitate de a emoţiona audienţa. Franz Schubert, pe de altă parte, ne transpune într-o lume temperamentală, pasională, violentă chiar, pe când liedurile lui Robert Schumann reprezintă călătoria introspectivă în viata unei femei care iubeşte - de la primele clipe în apropierea bărbatului dorit, la ziua căsătoriei. Pe Richard Strauss l-am ales pentru ca este acel maestru al intimităţii de manieră operistică. Iar Xavier Montsalvatge, probabil cel mai puţin cunoscut, este o preferintă personală. Poemele lui abordează o tematică de identitate etnică şi rasială în Cuba, fiecare cântec interpretând, în mod diferit, experienţa Neagra. Regăsim dansuri cubaneze, stiluri vocale spaniole şi inflexiuni afro-cubaneze. Am convingerea că va fi o seară deosebita, ce va imbogăţi pe fiecare dintre noi. Muzica dă aripi, emoţionează, bulversează, iar poezia ne poartă spre visare, spre lumi de noi cunoscute, sau poate doar auzite...", apreciază mezzosoprana Roxana Constantinescu.

„Am avut întotdeauna o relatie deosebită cu repertoriul de lied si l-am perceput ca pe o nestemată a genului cameral. Împletirea aproape miraculoasa dintre textul poetic şi cel muzical, parfumul sunetelor, subtilitatea, frumuseţea, toate aceastea au avut si continua să aiba în mine un puternic ecou afectiv. Mă bucur că putem prezenta câteva dintre aceste capodopere într-o sală, cea a Ateneului Român, care este complementul ideal al acestei muzici“, subliniază pianistul Andrei Licareţ.

Recital cameral
Sambata, 12 Mai 2018, 19:00 - 21:00
Sala mare
Roxana Constantinescu - mezzosoprană
Andrei Licareţ - pian
În program, lucrări de Reynaldo Hahn, Robert Schumann, Franz Schubert, Richard Strauss, Xavier Montsalvatge.

Ceea ce o face pe mezzosoprana Roxana Constantinescu o artistă atrăgătoare este complexitatea muzicalităţii şi talentului actoricesc, abilitatea de a aborda o varietate de stiluri cu aceeaşi frumusete, convingere şi onestitate. Presa internaţionala o descrie ca pe “ Nadia Comăneci a Operei ” (Hollywoodprogressive Los Angeles), a cărei voce “aminteşte de vinul vintage de porto, cu acute luminoase, impecabile şi joc scenic remarcabil” (Star Tribune).
Cariera mezzosopranei este una încununată de succes, cu evoluţii memorabile în spectacole lirice la Opera din Zurich si Teatro La Fenice din Veneţia în Adalgisa (Norma), la Opera din Israel în Fenena (Nabucco) şi la Opera din Versailles in Emira (Siroe), cu concerte pe scenele din Bucureşti, Budapesta, Viena, Calgary şi la Festivalul Bach din Oregon. Roxana Constantinescu a aparut recent pe numeroase scene internaţionale precum Teatro dell’Opera din Roma în Manon Lescaut şi Los Angeles Philharmonic în rolul Dorabellei (Cosi fan tutte), s-a reîntors la Opera de Stat din Viena şi la Deutsche Oper Berlin în rolul Rosinei (Il Barbiere di Siviglia), rol interpretat şi la Teatrul Naţional din Tokio, a fost invitată în mod repetat de către operele din Los Angeles pentru Zerlina (Don Giovanni) şi Despina (Cosi fan tutte) si din Minnesota în rolul titular din La Cenerentola şi în Charlotte (Werther), a debutat la Theater an der Wien în noua producţie Les Contes d’Hoffmann şi la Théâtre du Capitole Toulouse în Oberon şi Cosi fan tutte. Între 2007-2010, mezzosoprana a fost solistă a Operei de Stat din Viena, putând fi văzuta în roluri precum: Rosina, Zerlina, Cherubino, Nicklausse, Fjodor, Stéphano, sau Lola.

In lunile imediat urmatoare, mezzosoprana va debuta in rolul titular din Carmen la Teatro Lirico di Cagliari, va aparea pe scena Gewandhaus din Leipzig si Gasteig din München cu oratoriile Elias si Paulus, va deschide festivalul Les Nuits duMont Rome si va revenipe scena Operei din Oviedo în două productii: La Clemenza di Tito si Carmen.
Iubirea Roxanei Constantinescu pentru lied a purtat-o în săli importante ca Wigmore Hall, Carnegie Hall sau Musikverein din Viena. A înregistrat pentru OEHMS Classics, CSO Resound, Hännsler Classic, SWR, Artmode Records, Weltbild şi Carus Verlag.

Andrei Licareţ

Considerat drept un artist care „se aventurează până în miezul muzicii” (România Literară) şi a cărui „bogată maturitate artistică şi profunzime depăşesc limitele unei simple capacităţi“ (L’Unione Sarda), pianistul Andrei Licareţ (foto) a susţinut concerte şi recitaluri în oraşe importante din Europa, la Paris, Vendôme, Santander, Berlin, Würzburg, Londra, Roma, Lucca, Livorno, Salonic, Copenhaga, Istanbul, Praga, Tel-Aviv, Varşovia şi Bruxelles. În Statele Unite, a concertat la New York, Washington D.C., Boston, Houston, Pella, New Jersey şi Northampton, Massachusetts. Andrei Licareţ a obţinut Premiul I la concursurile Jeunesses Musicales şi Bucureşti Yamaha şi a fost distins cu Premiul Lory Wallfisch. De asemenea, a primit Premiul II la Concursul Tel-Hai şi Concursul Concertelor Shreveport. La Paris şi Berlin, a studiat cu Jacques Rouvier, iar la Salzburg cu Dmitri Başkirov, în cadrul cursurilor de măiestrie de la Mozarteum. A participat la programul prestigiosului Institut Steans pentru tinerii muzicieni de la Ravinia Festival. Solistul a obţinut diploma de Bachelor of Music şi Master of Music la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Recent, Andrei Licareţ a obţinut diploma de Graduate Performance Diploma şi Artist Diploma la Conservatorul Peabody, unde a studiat cu ilustrul Leon Fleisher, muzician care promovează în rândul discipolilor săi moştenirea pianistică preluată de la Beethoven. În aprilie 2013 Andrei Licareţ a susţinut un recital foarte aplaudat la Chamber Hall al Filarmonicii din Moscova iar în februarie 2013, şi-a făcut debutul la Carnegie Hall cu un recital de success, la Weill Recital Hall. „Sensibilitatea sa rafinată şi căldura sunetului, precum şi virtuozitatea interpretării au fost pe măsura acestei lucrări monumentale” (Lübecker Nachrichten, octombrie 2011). „Licareţ a interpretat cu naturaleţe, poetic şi cu o extraordinară atenţie pentru detalii - o sclipire care te face să doreşti mai mult”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite