Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi va găzdui proiectul „hARTA şi TERITORIILE”

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi va găzdui proiectul „hARTA şi TERITORIILE”

Operă de Ghislaine Escande, co-organizatoare a proiectului „hARTA şi TERITORIILE”

Începând cu Noaptea Muzeelor şi până pe 26 mai, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi va găzdui corespondentul bibliofil al proiectului  "hARTA şi TERITORIILE",  iniţiat de editura pariziană de carte bibliofilă Transignum şi realizat cu sprijinul Institutului Francez, Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi lansează începând de sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, proiectul „hARTA şi TERITORIILE” care constă în expoziţii de cărţi de artist cu tema centrală a cartografiei. Proiectul se va derula până pe 26 mai.

Vor  fi expuse cărţi de artist din colecţiaA(r)tlas, care au ca element comun interesul autorilor lor pentru cartografie sub toate formele ei, studiind-o, folosind-o sau (re)inventând-o, după cum arată un comunicat de presă emis de Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.

Preambului expoziţiei se va desfăşura pe 19 mai, de la ora 18.00, şi va o va avea ca protagonistă pe artista Ghislaine Escande care este co-organizatoare şi care a creat foarte mult pe această tematică. Publicul vizitator va avea ocazia să asiste la prezentarea titlurilor reunite sub această temă, din catalogul editurii.

Misiunea asumată de editura Transignum, fondată la Paris in 2003 de artista Wanda Mihuleac, este de a pune în contact scriitori si artişti plastici pentru a construi proiecte de colaborare, publicate sub forma cărţilor de bibliofilie, în tiraj limitat şi însoţite de gravuri, fotografii sau alte lucrări originale, arată acelaşi comunicat.

Autorii editurii sunt nume de seamă pe scena culturală internaţională, printre aceştia numărându-se Fernando Arrabal, Michel Butor, Jacques Derrida, Alain Jouffroy, Gilbert Lascault, Jacques Roubaud, Matei Vişniec, Şerban Foarţă, Magda Cârneci ş.a

citeste totul despre: