In memoriam Malvina Urşianu: două filme ale celebrei regizoare vor fi difuzate duminică, la TVR 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmele "Trecătoarele iubiri" şi "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" vor fi difuzate duminică, de la ora 14.10, respectiv 20.10, la TVR 2, în ciclul "Duminica filmului românesc", pentru a-i aduce un omagiu regizoarei şi scenaristei Malvina Urşianu, care a murit joi, la vârsta de 88 de ani.

"Trecătoarele iubiri", produs în 1974, are semnate atât regia, cât şi scenariul de Malvina Urşianu. Muzica, de Tiberiu Olah, a avut ca punct de plecare versurile cântecului "Poate nu trebuie", de Nina Cassian. Din distribuţia filmului fac parte actorii George Motoi, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Cornel Coman, iar subiectul este drama unei întoarceri acasă. George Motoi interpretează rolul unui arhitect român stabilit prin căsătorie în străinătate. Condamnat de o boală incurabilă, dar şi copleşit de dorul de ai lui, eroul hotărăşte să revină definitiv acasă. Aici, el se reîntâlneşte cu locurile natale, cu cei pe care i-a cunoscut, cu femeile pe care le-a iubit, cu ecourile peste ani ale celor întâmplate altcândva, potrivit Televiziunii publice.

În filmul "Întoarcerea Lui Vodă Lăpuşneanu", realizat în 1980, Malvina Urşianu reuneşte aceeaşi echipă de mari actori - George Motoi, Silvia Popovici, Cornel Coman -, într-o interpretare de cu totul altă factură. Este vorba de filmul istoric ce descrie cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, revenit în 1564 pe tronul Moldovei după un exil provocat de alungarea lui de către boieri. Este o luptă neîntreruptă cu aceştia pentru autoritate şi centralizare a puterii. Lăpuşneanu reacţionează sângeros la trădare şi, părăsit de toţi, sfârşeşte el însuşi tragic.

Trupul neînsufleţit al Malvinei Urşianu, care a murit joi, la vârsta de 88 de ani, a fost depus, vineri, în jurul orei 11.00, la capela cimitirului Bellu din Bucureşti, regizoarea şi scenarista urmând să fie înmormântată în acelaşi loc sâmbătă, la ora 13.00.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite