Începând cu 2010 participarea muzicienilor noştri este sprijinită de Institutul Cultural Român, sub a cărui egidă s-a desfăşurat şi concertul bucureştean, ca parte a unui turneu, „Capital Sounds”, în 13 ţări din Europa, Asia, America de Sud şi Orientul Mijlociu, proiect pentru celebrarea Anului European al Patrimoniului Cultural.

Era firesc ca „scurtul traseu discursiv” să vină din partea preşedintelui Institutului Cultural Român, doamna Liliana Ţuroiu, în faţa ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, domnul George Ivaşcu, a unor membri ai corpului diplomatic, a altor oficialităţi şi a unui numeros public, asistenţă ce urma să fie efectiv sedusă de prestaţia tinerilor performeri.

Prefaţa concertului a aparţinut formaţiei „Admusicam Ensemble”, compusă din Ioana Tudor (vioară), Alex Spînu (violă), Victor Sandu (violoncel), Victor Savca (contrabas), ultimul fiind şi autorul piesei de deschidere, „Rustic Quartet”, compoziţie ce a împletit cu ştiinţă temele tematice alese, expuse de admirabili artişti.

Ceea ce a urmat, a consfinţit că EUYO este una dintre cele mai renumite orchestre de pe mapamond, pulsatorie de tinereţe, de pasiune ardentă, de dorinţă de comunicare. Valoarea intrinsecă a muzicienilor a întregit aceste daruri.

În „Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră” de Rahmaninov, virtuţile instrumentiştilor au impresionat de la primele intervenţii ale părţii de debut „Moderato”, prin desenele răscolitoare ale coardelor, masive, compacte, personalizate de cele grave în partea a treia „Allegro scherzando”, ca şi prin partida alămurilor tăioase, incisive, remarcate în întregul discurs melodic, totul desenând fraze muzicale largi, pline de energie şi romantism. Atacurile fulminante au venit ca anunţări ale tumultului orchestral în „tutti”, câteodată supunând pianul solist la serioase încercări şi finalizând opusul în chip monumental.

Cu carieră în plină ascensiune, tânăra pianistă Alexandra Dariescu a abordat dificilul concert cu avalanşe de sunet, dublate de pasaje învăluite în climax de tristeţe (partea a doua „Adagio sostenuto”) ce a împlinit lectura romantică. Perlajul, virtuozitatea au frizat perfecţiunea.

Şi Suita simfonică „Şeherazada” de Rimski-Korsakov, cu cele patru mişcări ale sale, a reprezentat o nouă probă de măiestrie a orchestrei. Fineţea primei violine, omogenitatea „cordarilor”, calitatea alămurilor, a flautului cu sunet argintat, a partidei „lemnelor” au dus la expresii dintre cele mai diverse, de variată coloristică, în ritmuri învolburate, vijelioase, de la scânteieri sonore la trăiri tulburătoare, pline de tensiune interioară. Finalul a avut dimensiune apoteotică, graţie alămurilor şi percuţiei, către ultimele acorduri, eterice, imponderabile, din nou cu violina primă într-un demers plin de subtilitate.

Cunoscut publicului bucureştean de la Festivalul George Enescu, Vasily Petrenko, dirijorul principal al EUYO, a condus cu competenţă, atenţie şi o măsură a gestualităţii ce mi-a amintit de Claudio Abbado. În plus, mâna stângă - de rară expresivitate, sugestivitate şi plasticitate - s-a dovedit propulsorul inspirator.

Dăruirea tuturor a fost extremă, transmiţând în sală un flux de energie ce a inundat minţile şi inimile.

Îmbrăţişările dintre instrumentişti, care nu mai conteneau la finalul concertului, au fost mişcătoare, parafând pilduitor atmosfera.

O orchestră a cărei omogenitate, a cărei armonie, ale cărei simţăminte ar trebui să inspire politicienii de pretutindeni.