Ce se va întâmpla cu sculptura lui Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”, în viziunea ministrului Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul încă nu renunţă la dreptul de preempţiune asupra „Cuminţeniei Pământului”
Statul încă nu renunţă la dreptul de preempţiune asupra „Cuminţeniei Pământului”

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat realizările mandatului său în primele 100 de zile, că a reluat negocierile cu moştenitorii lucrării şi că în prezent se încearcă expunerea acesteia în Sala „Brâncuşi", înainte de luna februarie.

El a precizat că urmează să mai fie efectuate evaluări de către experţi, după ce suma de 5 milioane de euro, stabilită la cea mai recentă evaluare, a fost contestată de proprietari.

„Am reluat negocierile. Nu sunt încă decât nişte faze premergătoare. În discuţia cu moştenitorii am căzut de acord, urmând să continuăm pe acest drum, să existe o nouă evaluare de experţi ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, n.r.). Un expert numit de dumnealor, un expert numit de Ministerul Culturii, astfel încât să ajungem la o valoare finală. La sfârşitul evaluării statul va decide dacă îşi exercită sau nu dreptul de preempţiune”, a spus Lucian Romaşcanu.

Ministrul a mai precizat că intenţionează ca în cazul în care sculptura va fi achiziţionată de Statul român, acesta să folosească şi suma strânsă în urma donaţiilor din campania de subscripţie naţională. 

Proprietarii sculpturii „Cuminţenia Pământului”, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat, în martie 2016, suma de 11 milioane de euro pentru lucrare şi termenul de 31 octombrie, care a fost recent prelungit pentru 30 noiembrie, pentru a primi banii pe care statul român a decis să îi plătească pentru lucrarea lui Constantin Brâncuşi. Guvernul României a propus ca achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi să se facă printr-un efort comun al statului român şi al cetăţenilor: suma de 5 milioane de euro a fost alocată de Guvern şi era nevoie ca 6 milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi juridice.

Peste 100.000 de donatori au participat la campania de subscripţie naţională ”Brâncuşi e al meu”, menită să susţină cumpărarea de către statul român a sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, iar suma strânsă până pe 30 septembrie, ziua în care conturile deschise la mai multe bănci pentru donaţii au fost închise, a fost de 1.163.032 de euro.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite