Actorul Gabriel Fătu este noul manager al Universităţii Populare "Ioan I. Dalles"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Fătu a trecut de la Comisia de Cultură a primăriei la Universitatea Dalles
Gabriel Fătu a trecut de la Comisia de Cultură a primăriei la Universitatea Dalles

Actorul Gabriel Fătu (41 de ani), cunoscut pentru farsele pe care le făcea la OTV, dar şi pentru funcţia de consilier general la Primăria Municipiului Bucureşti, respectiv şef al comisiei de cultură şi învăţământ, a fost numit, în urma unui concurs de proiecte, în funcţia de manager al Universităţii Populare Ioan I. Dalles.

Conform anunţului postat de Secretariatul comisiei de concurs de proiecte şi management din cadrul PMB, Fătu Gabriel - Dumitru a primit în final nota 8,44, obţinută ca medie a celor două etape, când a primit notele 8,51 şi 8,37.

Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, candidatul câştigător este cel care a obţinut cea mai mare medie, cu condiţia ca aceasta să fie de minimum 7.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite