“Telefonul roşu” între SUA şi URSS era fierbinte, dar nu era telefon: cum a apărut mitul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 31 august se împlinesc 52 de ani de la inaugurarea “telefonului roşu”, care ar reprezenta prima legătură telefonică directă URSS şi SUA, cele două mari superputeri ale lumii.

Criza rachetelor cubaneze a reprezentat un motiv notabil de confruntare între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. La nici 10 luni, liderii celor două ţări de la vremea aceea au decis instituirea unei legături telefonice directe pentru a preveni izbucnirea altor posibile conflicte.

Odată cu acest telefon, care evident trebuia să aibă un element distinctiv puternic aşa că l-au făcut roşu, au apărut poveşti. De pildă, generaţiilor viitoare le-a fost stârnită imaginaţia de-a lungul timpului de tabloul navelor ruseşti care au fost oprite la timp cu ajutorul “liniei roşii”. E o singură “mică” problemă: la vremea aceea nu exista, tehnologic vorbind, aşa ceva.

Varianta unui război nuclear rămâne valabilă inclusiv în ziua de astăzi, război teoretic evitat cu ajutorul telefonului roşu în urmă cu ani de zile. Neoficial, criza rachetelor din Cuba, dintre SUA si URSS, a încetat datorită unei convorbiri la faimosul “telefon roşu”. În realitate se pare că telefonul roşu nu prea era telefon. Tehnologia de atunci nu permitea încă instalarea unei linii telefonice permanente, astfel că primele mesaje au fost trimise prin intermediul telegrafului.

Primele mesaje transmise prin “linia fierbinte”

Pentru folosirea în timpul situaţiilor de urgenţă, guvernul SUA şi URSS au căzut de acord să stabilească, de îndată ce va fi posibil din punct de vedere tehnologic, un sistem de comunicare direct între cele două guverne, iar în acest fel au fost puse bazele pentru “Memorandumul înţelegerii” dintre cele mari puteri ale lumii. Acordul a fost semnat în iunie, 1963, şi a devenit operaţional în august.

O explicaţie a crizei rachetelor din Cuba

Primul mesaj a fost trimis de la Washington către Moscova şi este un text obişnuit care include toate literele alfabetului: “The quick brown fox jumped over the lazy dog’s back 1234567890”. Acest mesaj nu respecta asocierile inventate de Samuel Morse (inventatorul codului Morse), care combina semnale lungi şi scurte pentru a facilita folosirea telegrafului, dar testa astfel acurateţea sistemului prin folosirea tuturor cifrelor arabe şi literelor alfabetului englez. Conform celor de la New York Times, răspunsul a venit înapoi în limba rusă, dar n-a fost înteles de americani. Sistemul a fost îmbunătăţit pe parcurs penru a deveni cu adevărat funcţionabil.

Tehnica a evoluat de-a lungul timpului, ajungându-se de la cablul telegrafic transatlantic la reţeaua IT care face legătura astăzi între cele două puteri. Începând cu 2008, legătura între SUA şi Rusia se face prin email securizat.

Autor: Ana Pârvu

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite