hamid karzai - ultimele știri
Premierul britanic David Cameron a ajuns vineri la Kabul, într-o vizită-surpriză, la câteva zile de la învestitura noului preşedinte afgan Ashraf Ghani, au anunţat ambasada Marii Britanii şi palatul prezidenţial, relatează AFP.
Noul preşedinte al Afganistanului, economistul Ashraf Ghani, a depus, luni, jurămîntul la Kabul, pe fondul unei noi ofensive majoră a talibanilor. În ultimele zile, o sută de civili şi poliţişti, au fost ucişi, iar 12 persoane au fost decapitate de t...
Un văr al preşedintelui afgan Hamid Karzai, Hashmat Karzai, a fost asasinat marţi la domiciliu, în apropiere de Kandahar, de către un kamikaze care a ascuns substanţe explozive în turban, potrivit unor oficiali, relatează AFP.
Odată cu apropierea retragerii trupelor NATO de pe teritoriul Afganistanului, proces stabilit a se desfăşura până la sfârşitul acestui an, problema privind drepturile femeilor afgane, aflată de cele mai multe ori pe nisipuri mişcătoare, capătă din no...
Secţiile de votare din Afganistan au FOST închise, sâmbătă, la ora locală 17.00 (15.30, ora României), fără să fie raportate atacuri majore. La urne s-au prezentat numeroşi alegători pentru a-l alege pe succesorul lui Hamid Karzai, au anunţat autorit...
Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a anuntat pe omologul sau afgan, Hamid Karzai, ca retragerea trupelor americane din Afganistan ar urma sa se realizeze in cadrul acestui an. Casa Albă a transmis, totodată, că acordul bilateral de securitate, pe care...
Rebelii talibani, deghizaţi în soldaţi ai armatei afgane, au atacat, miercuri, o parcare folosită de forţele americane în estul ţării, la frontiera cu Pakistanul, provocând moartea unui poliţist şi distrugerea a numeroase vehicule, potrivit autorităţ...
Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a declarat în cadrul unui interviu pentru publicaţia „Le Monde” că Statele Unite se poartă în ţara sa ca şi cum ar fi o „putere colonială”, mai ales în ultimul timp de când au început presiunile pentru semna...
Afganistanul va semna, în cele din urmă, „într-un termen rezonabil”, acordul bilateral de securitate în ceea ce priveşte menţinerea trupelor americane în Afganistan după 2014, potrivit declaraţiei de sâmbătă a unui înalt demnitar de la Kabul....
Un important lider al NATO l-a avertizat luni pe preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, că menţinerea misiunii internaţionale după 2014, în ţara arabă, depinde de semnarea pactului de securitate între administraţiile de la Kabul şi Washington....
Relaţia dificilă între Washington şi Kabul a alunecat într-o nouă criză, la scurt timp după ce oficialii americani şi afgani au căzut de acord asupra ultimelor detalii ale pactului de cooperare militară, care încheie în mod formal războiul americano-...
Secretarul de Stat, John Kerry, a declarat miercuri că s-a ajuns la un acord asupra textului pactului bilateral de securitate cu Afganistanul, potrivit agenţiei de ştiri BBC....
Cel puţin zece persoane au fost ucise sâmbătă, iar alte 20 au fost rănite, într-un atac sinucigaş cu bombă în capitala Afganistanului, Kabul, talibanii din această ţară revendicând acţiunea....
Liderul insurgenţilor talibani din Afganistan, mollahul Omar, a avertizat duminică asupra faptului că semnarea unui acord între administraţia de la Washington şi cea de la Kabul pentru menţinerea prezenţei militare în Afganistan după 2014 ar avea „co...
Preşedintele Hamid Karzai şi secretarul de Stat John Kerry au ajuns la o înţelegere privind prezenţa militară americană în Afganistan după 2014, însă au declarat sâmbătă că finalizarea unui acord nu s-a realizat din cauza problemei imunităţii soldaţi...
Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a criticat NATO în cadrul unui interviu acordat BBC, pentru eşecul acestei organizaţii în a aduce stabilitatea în statul arab, cu toate că a trecut mai bine de un deceniu de la invadarea lui....
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a cerut Pakistanului să fie mediator în „negocierile de pace” între conducerea de la Kabul şi liderii talibanilor, în timpul întrevederii de luni cu preşedintele pakistanez, Nawaz Sharif....
Premierul britanic David Cameron efectua sâmbătă o vizită-surpriză în Afganistan, în cursul căreia s-a întâlnit cu militari NATO şi cu preşedintele afgan Hamid Karzai, relatează AFP.
Atacatori sinucigaşi au detonat o bombă în faţa palatului prezidenţial din Afganistan marţi dimineaţă, după ce au reuşit să se infiltreze în una dintre cele mai păzite zone din capitala Kabul. Până acum, autorităţile nu au confirmat alte victime în a...
SUA au fost lăsate să lupte pe cont propriu pentru a menţine posibilitatea unor negocieri de pace cu talibanii din Afganistan, după ce preşedintele Hamid Karzai a abandonat discuţiile şi a suspendat comunicarea cu oficialii americani privind retrage...
Patru militari americani au fost ucişi marţi în Afganistan într-un atac al insurgenţi împotriva bazei aeriene de la Bagram. Cu câteva ore înainte, un reprezentant al Talibanului a declarat că gruparea este dispusă să poarte negocieri pentru pace cu p...
După 12 ani de război, talibanii sunt acum dispuşi să ia în calcul participarea la negocieri pentru pace cu oficiali ai Afganistanului. Acesta este considerat primul pas real făcut pentru încheierea conflictului.
Forţele afgane au preluat marţi controlul asupra securităţii întregii ţări de la trupele aflate sub comandamentul NATO, ducând astfel la bun sfârşit un proces început la sfârşitul anului 2001, când a căzut regimul taliban, a anunţat preşedintele afga...
Decidenţii politici şi miltari americani au mai suferit o umilinţă din partea preşedintelui Afganistanului. Nu e nici prima şi nici nu va fi ultima.
Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a propus SUA să predea autorităţilor de la Kabul afganii aflaţi în închisoarea de la baza militară din Guantanamo, informează „Vocea Rusiei”....
Misiunea militarilor americani în Afganistan va evolua din primăvară concentrându-se pe antrenarea armatei afgane, a anunţat vineri preşedintele SUA, Barack Obama, în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său afgan, Hamid Karzai, informează AFP...
Administraţia Obama ia în considerare posibilitatea retragerii tuturor soldaţilor americani din Afganistan în 2014, a anunţat un înalt oficial de la Casa Albă marţi, cu doar câteva zile înainte ca preşedintele american Barack Obama şi cel afgan Hamid...
Oficialii americani au declarat joi că Statele Unite ar putea retrage trupele din Afganistan până la finalul lui 2014, opţiune care sfidează poziţia autorităţilor de la Pentagon....
Întreaga lume ar trebui să "regândească" războiul împotriva terorismului precum şi maniera în care este condus conflictul din Afganistan, a susţinut marţi preşedintele afgan Hamid Karzai, cu prilejul celei de-a 11-a comemorări a atacurilor teroriste ...
Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a sosit sâmbătă la Kabul, într-o vizită-supriză în ajunul unei conferinţe a donatorilor de fonduri pentru Afganistan, prevăzută să se desfăşoare la Tokyo, scrie AFP....
Preşedintele afgan Hamid Karzai a declarat duminică, la Chicago, că este important ca tranziţia în domeniul securităţii către trupele afgane să fie încheiată până în 2014, pentru ca ţara sa să nu mai fie "o povară" pentru comunitatea internaţională, ...
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va avea o întâlnire cu omologul său afgan, Hamid Karzai, la Chicago, înainte de începerea summitului NATO care va fi dedicat în mare parte situaţiei din Afganistan, conform unui anunţ al Casei Albe, relateaz...
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a sosit marţi într-o vizită-surpriza în Afganistan pentru a semna un acord cu omologul său Hamid Karzai, la un an de la eliminarea lui Osama Ben Laden, informează AFP şi AP....
Iranul, Afganistanul şi Pakistanul s-au înţeles să lupte cot la cot împotriva terorismului şi extremismului, dar să şi respingă intervenţiile străine. O arată o declaraţie comună a preşedinţilor iranian, Mahmoud Ahmadinejad, pakistanez, Assef Ali Zar...
Terorismul "ameninţă Afganistanul şi întreaga regiune mai mult ca niciodată", a declarat, astăzi, preşedintele afgan , în cursul unei conferinţe internaţionale privind terorismul, desfăşurată la Teheran.
Într-o discuţie cu vicepreşedintele american Joe Biden, în octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu ar fi afirmat că traficul de droguri în Afganistan se desfăşoară cu complicitatea preşedintelui Karzai, se arată într-o telegramă a Ambasadei ameri...
Preşedintelui afgan, Hamid Karzai, nu i-a trebuit prea mult să-şi uite promisiunile făcute în legătură cu lupta anticorupţie. În iunie, el făgăduia că toate obstacolele din calea judecării marilor corupţi vor fi înlăturate....
Occidentul i-a extaziat pe talibani cu planurile sale de retragere din Afganistan. Regimul lui Hamid Karzai, instalat la Kabul, nu reprezintă pentru ei un adversar....
Capitala Afganistanului a găzduit 40 de miniştri de Externe în condiţii de securitate extremă. Forţele afgane ar trebui să preia controlul militar asupra întregii ţări până la sfârşitul lui 2014, susţine liderul afgan, Hamid Karzai....
Discursul critic la adresa Occidentului din urmă cu două săptămâni al preşedintelui Afganistanului a născut o polemică în publicistica internaţională de specialitate: Trebuie comunitatea internaţională să-l mai susţină pe Karzai?...
De la vizita-fulger a lui Barack Obama la Kabul, în 28 martie - 26 de ore de zbor cu avionul pentru 30 de minute de convorbiri tensionate -, preşedintele afgan s-a dezlănţuit verbal contra „protectorilor“ săi occidentali....
Aflat la prima vizită în calitate de preşedinte în Afganistan, Barack Obama s-a adresat celor aproximativ 2.000 de trupe americane şi aliate, cărora le-a spus că "cei de acasă se bazează pe ei"....