distrugator - ultimele știri
Armata americană a transmis că a doborât cu succes o rachetă de croaziară care avea ca țintă un distrugător american, trasă dintr-o zonă a Yemenului aflată sub controlul rebelilor houthi
Un distrugător american a doborât trei drone în timp ce se afla într-o misiune de asistență a navelor comerciale aflate în Marea Roșie care erau vizate de atacuri dinspre Yemen, a transmis Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM)
Cel mai nou şi avansat vas de luptă al Armatei SUA se numeşte USS Zumwalt şi are un aspect cu adevărat înfricoşător, designul fiind inspirat, parcă, de cel al teribilelor nave de război din celebra serie SF, „Star Wars”.
Distrugătorul sovietic Moskva, supranumit „Titanicul Mării Negre“, a fost distrus în cel de-Al Doilea Război Mondial, într-o bătălie navală. A fost prima şi ultima încercare a inamicilor de a ataca România cu nave de suprafaţă.
Nava de comandă şi control a Flotei a 6-a americane, USS Mount Whitney, şi distrugătorul USS Porter au ajuns în Marea Neagră pentru o serie de manevre la care ar putea participa şi alte patru nave Aliate, între care şi fregata Regina Maria.
Armata daneză a anunţat că a identificat un distrugător iranian şi un alt vas de sprijin în Marea Baltică. Navele iraniene s-ar îndrepta către Rusia pentru o paradă militară care va avea loc în următoarele zile.
Documente clasificate ale Ministerului britanic al Apărării care conţin detalii despre distrugătorul HMS Defender, implicat zilele trecute intr-un incident cu flota rusă în Marea Neagră , şi despre armata britanică au fost găsite într-o staţie de au...
Experţii militari arată că solicitarea Moscovei privind anularea exerciţiului NATO Sea Breeze 2021 de pe coastele Ucrainei, dar şi exagerarea incidentului cu distrugătorul britanic aflat în Marea Neagră au legătură cu interesele lui Putin, care are n...
BBC, care a avut un corespondent pe distrugătorul HMS Defender, a publicat joi imagini video cu incidentul în care a fost implicată nava britanică în Marea Neagră după ce Rusia a anunţat vineri că a tras salve de avertisment asupra sa şi a lansat bo...
Militari din cadrul Forţelor Navale şi Forţelor Aeriene Române au desfăşurat vineri, un exerciţiu cu militari americani, în Marea Neagră, la această misiune participând fregata Mărăşeşti, patru aeronave F-16 şi un elicopter IAR-330, respectiv distrug...
Căpitanul Nicolae Mihalcea a descris în revista „Gânduri de la mare“, publicaţie apărută în anul 1942, cum s-a desfăşurat lupta de la 26 iunie 1941 între navele noastre şi distrugătoarele sovietice care au venit să atace litoralul în cel de-al Doilea...
Londra a anunţat că vrea să înfiinţeze o misiune de protecţie maritimă împreună cu europenii la Golful Persic, în urma imobilizării de către Iran a unui petrolier care naviga sub pavilion britanic în Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP....
Distrugătorul american "Donald Cook" se îndreaptă în Marea Neagră, pentru a doua oară de la începutul acestui an, informează Flota a VI-a a Forţelor Maritime Militare ale SUA. Un grup de nave din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră a început o misi...
Prezenţa distrugătorului american USS Donald Cook în apele Mării Negre a fost urmărită cu mult interes, dovadă multele fotografii şi filmuleţe postate pe reţelele de socializare cum momentul în care nava militară traversează Bosforul.
Forţele navale ruse au trimis o navă să supravegheze distrugătorul american USS Donald Cook după ce a intrat, sâmbătă, în apele Mării Negre, a anunţat Centrul Naţional de Operaţiuni de Apărare al Federaţiei Ruse .
La puţin timp după ce s-a anunţat intrarea navei de desant americane USS Fort McHenry în Marea Neagră, navă care a şi acostat pentru mai multe zile în Portul Constanţa, Rusia a luat mai multe contramăsuri executând o serie de exerciţii cu rachetele s...
Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) are la această oră în Marea Neagră un adevărat arsenal. Concret, MARCOM are la Constanţa Gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), care desfăşoară operaţiuni în Marea Neagră, în pe...
Pentru a întări „potenţialul naval al membrilor şi aliaţilor NATO“, distrugătorul american USS Carney patrulează de vineri în Marea Neagră, ieri sosind în portul ucrainean Odesa, unde va rămâne până pe 11 ianuarie.
Cu doar câteva săptămâni înainte de coliziunea dintre distrugătorul USS John McCain şi petrolierul Alnic MC, ce a avut loc pe 21 august, la est de Singapore, Organizaţia Maritimă Internaţională a ONU a avertizat navele comerciale cu privire la posibi...
Oficialii marinei militare americane au anunţat că un distrugător american, USS Fitzgerald, s-a ciocnit de un vas de marfă sub pavilion filipinez în sud-vest de Yokosuka, Japonia, în mijlocul nopţii şi că un marinar american este evacuat pentru îngri...
Marina americană va fi dotată cu cel mai mare şi cel mai sofisticat distrugător din lume. După 15 ani de lucrări, superdistrugătorul USS Zumwalt a fost testat cu succes la sfârşitul lui aprilie în largul coastei de est a Statelor Unite şi urmează să ...
Cel mai nou şi futurist distrugător american a început, luni, testele pe mare sub comanda căpitanului James Kirk, omonim al legendarului ofiţer de pe nava din filmul Star Trek.
O navă de război aparţinând Marinei Statelor Unite a pătruns în ape disputate în Marea Chinei de Sud, apropiindu-se la 12 mile marine (22 de kilometri) de Insulele Spratly, unde China a construit şi extins recifuri artificiale pe care le revendică dr...
O rachetă a explodat la scurt timp după lansarea de pe un distrugător al Forţelor navale americane, care a fost avariat în urma incidentului, în cursul unui exerciţiu desfăşurat săptămâna trecută în largul coastelor din Virginia, relatează CNN....
A supravieţuit unui atac unui atac cu bombă plănuit de Al-Qaeda şi acum a venit să asigure pacea în Portul Constanţa. Vasul de război american USS Colea sosit luni dimineaţa pe tărâm românesc. Tot aici marinarii vor aniversa cei 20 ani de existenţă a...
USS Zumwalt a primit astăzi botezul marinăresc. Crucişătorul, cu o lungime de 186 de metri, reprezintă cea mai nouă clasă de distrugătoare din forţele navale americane.
Rusia a acuzat Turcia că nu respectă acordurile internaţionale prin autorizarea pătrunderii navelor militare NATO în Marea Neagră, dar Guvernul de la Ankara a respins acuzaţiile.
În perioada 14-17 aprilie, distrugătorul USS Donald Cook va efectua o escală în portul Constanţa. MIlitarii americani şi români vor efectua exerciţii comune....
Distrugătorul american USS Donald Cook urmează să ajungă în Marea Neagră în cel mult o săptămână pentru a oferi garanţii de securitate aliaţilor preocupaţi de intervenţia rusă în Ucraina, anunţă surse oficiale americane citate de Agence France Presse...
Un incident armat s-a soldat cu doi morţi la bordul distrugătorului USS Mahan, staţionat la baza US Navy de la Norfolk, în Virginia (est), a declarat marţi comandantul acestei instalaţii, relatează AFP.
Distrugătorul USS Truxtun a părăsit sâmbătă Marea Neagră după ce a participat la exerciţii împreună cu nave militare din România şi Bulgaria, potrivit „Stars and Stripes”, citaţi de Mediafax....
Forţele Navale ale Statelor Unite ale Americii au organizat un spectacol de forţe impresionat, aducând în larg distrugătorul USS Gonzales, navă de peste 150 de metri lungime şi cu un grad mare de manevrabilitate.
Un elicopter MH-60, care a decolat de pe un distrugător ce escortează portavionul USS Nimitz, trimis în Marea Roşie în caz de eventuale atacuri împotriva Siriei, s-a scufundat în mare, a anunţat Marina americană, citată de AFP.
Un distrugător rus provenind din Marea Neagră a traversat vineri dimineaţa strâmtoarea turcă Bosfor, îndrepându-se spre Marea Mediterană, a anunţat agenţia de presă Dogan, citată de AFP.
Statele Unite ale Americii au poziţionat în apropierea coastelor nord-coreene un distrugător capabil să intercepteze rachete, o nouă mutare a armatei americane în confruntarea sa cu regimul comunist....
Marea Britanie a trimis ”distrugătorul Daring”, cea mai recentă navă de război a sa, în Golful Persic pentru o primă misiune, ce era prevăzută de peste un an, dar care va avea loc într-un context tensionat între Occident și Iran în legătură cu strâmt...
După 70 de ani, epava distrugătorului Moscova a fost găsită la Constanţa. Nava sovietică a fost scufundată în anul 1941 în apele teritoriale ale României....
Scufundarea distrugătorului a însemnat retragerea flotei ruseşti din apele teritoriale ale României, însă nu s-a aflat deocamdată ce a provocat ruperea în două a gigantului de fier.