Comuna copilăriei premierului Cioloş vrea din nou în Guiness Book. Cum şi-au propus autorităţile să stabilească alt record mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 5.000 de oameni sunt aşteptaţi să ia parte la un inedit eveniment gastronomic, care să plaseze încă o dată comuna sălăjeană Pericei în Cartea Recordurilor.

În urmă cu nouă ani, Periceiul intra în Guiness Book după ce oamenii de aici au reuşit să împletească o cunună din ceapă cu o lungime de 4.518 metri. Pentru a celebra leguma care asigură traiul oamenilor de aici, dar şi pentru a promova gastronomia tradiţională locală, autorităţile vin cu o nouă provocare pentru cea de-a opta ediţii a Festivalului Cepei de la Pericei, ce va avea loc în 3 septembrie.

"În cadrul celei de-a opta ediţii a Festivalului, vom strânge laolaltă cel mai mare număr de oameni din lume pasionaţi de clisă friptă-n botă şi pită cu ceapă picurată cu untura delicatei slănini de porc Mangaliţa", susţin organizatorii manifestării.

Invitaţia de a lua parte la acest eveniment este valabilă pentru toată lumea, pentru că oricine este binevenit: "Ne ajutaţi să punem ceapa pe hartă? Noi vă oferim slănina, băţul, pâinea, focul, instrucţiunile de folosire şi buna-dispoziţie, iar la final, de suntem mulţi şi voioşi poate intrăm în istorie, stabilind un nou record mondial". Nu vor lipsi nici concursurile la care vor putea lua parte atât cei pricepuţi la prăjit slănina, cât şi cei care nu stăpânesc prea bine secretele realizării acestui preparat culinar.

"Hrana este singurul limbaj universal, pentru care nu ai nevoie de translator şi care îţi povesteşte cu miros, savoare şi culoare tainele bucătăriei din care provine. Mâncarea ţărănească ascunde în ea tainele descoperite abia recent de către specialişti: pentru un trai frumos şi sănătos, e musai să mâncăm alimente locale, proaspete şi gătite după vechile obiceiuri. Este momentul potrivit să ne amintim de gusturile pe care le-am descoperit alături de bunicii noştri", au mai precizat organizatorii.

Cei interesaţi să pună umărul la realizarea unui nou record mondial se pot înscrie completând un formular ori la Centrul de Informare şi Marketing Turistic Pericei.

Ediţia a VIII-a a Festivalului Cepei de la Pericei este organizat de către Primăria şi Consiliul Local Pericei şi Centrul de Informare şi Marketing Turistic Pericei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj, al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus şi al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.

Cu prilejul primei ediţii a Festivalului, desfăşurată în 2007, comuna sălăjeană în care a copilărit premierul Dacian Cioloş a intrat în Cartea Recordurilor, după ce localnicii au împletit o cunună din 45.000 de cepe, în lungime totală de 4.518 metri. Tot atunci, a fost dezvelit Monumentul Cepei, un bulb uriaş, de 4 metri şi jumătate, realizat de fibră de sticlă şi răşini sintetice, şi acoperit cu tablă de cupru. Bulbul este aşezat pe un soclu înalt de doi metri. Construcţia a adus un al doilea record mondial în comună, pentru "cel mai mare monument dedicat cepei".

Vă mai recomandăm:

Alegeri locale 2016. Dacian Cioloş a votat la Zalău: „M-aş fi aşteptat la mai multă regenerare a resurselor umane ale partidelor care au propus candidaţi“

Dacian Cioloş, de pe hotarul din Pericei la Palatul Victoria. Povestea sălăjeanului care a făcut de mic pasiune pentru agricultură

Dacian Cioloş, „povestit“ de vecinii din satul natal: „Am ajuns noi, legumicultori renumiţi, să cumpărăm roşiile lui“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite