A murit cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj: avea 102 ani. Cum s-a întors pe jos din Munţii Tatra

0
Publicat:

Ilie Pop, cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj, a încetat miercuri din viaţă, la vârsta de 102 ani. Anunțul a fost făcut de Instituţia Prefectului Sălaj.

 Veteranul de război Ilie Pop a murit. FOTO Facebook InstituţiaPrefectului Sălaj
Veteranul de război Ilie Pop a murit. FOTO Facebook InstituţiaPrefectului Sălaj

„Suntem alături de familia îndoliată, în aceste momente de tristeţe, provocate de trecerea la cele sfinte a veteranului de război, sublocotenentul în retragere, Ilie Pop, din Sălăjeni. Ilie Pop a fost nu doar un om deosebit, ci şi un erou adevărat. Ne amintim cu respect şi admiraţie de contribuţia sa pe câmpul de luptă şi de curajul de care a dat dovadă. Eroii nu mor niciodată. Ilie Pop va rămâne mereu în amintirea noastră, iar moştenirea sa va continua să ne lumineze calea. Sincere condoleanţe familiei îndoliate", a transmis Dari Toma, prefectul judeţului Sălaj, într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Ilie Pop s-a născut în 1921 și era, la cei 102 ani, cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj.

S-a întors pe jos din Munţii Tatra

„A luptat în tranşeele şi pe fronturile din Al Doilea Război Mondial, atât în ţară, cât şi pe teritoriul Ungariei şi fostei Cehoslovacii”, explică Instituția Prefectului Sălaj.

Sfârşitul războiului l-a găsit pe Ilie Pop în Munţii Tatra. De aici a mărşăluit pe jos, până la Lipova.

A fost lăsat la vatră, la data de 15 august 1945.

Pentru meritele deosebite din timpul războiului, cât și pentru cele pe linie de Asociație a Veteranilor de Război, Ilie Pop a fost decorat cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945" și a fost înaintat succesiv în grad, până la gradul de sublocotenent în retragere.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite