Judecătorii au decis intrarea în insolvenţă a clubului de fotbal FC Vaslui
0
Tribunalul Vaslui a admis cererile Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) şi a societăţii Comprest, patronată de Adrian Porumboiu, de deschidere a procedurii generale a insolvenţei împotriva Sporting Club Vaslui.
Decizia judecătorilor este executorie însă poate fi atacată cu apel în şapte zile de la comunicare. Odată cu deschiderea procedurii de insolvenţă, judecătorii au numit administrator judiciar, care să se ocupe de destinele clubului. Este vorba de Liviu Iacob, de la Huşi.
"Admite cererea formulată de AJFP Vaslui. Admite cererea formulată de SC Comprest SA. Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC Sporting Club SA. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe Estconsult IPURL Huşi", se arată în soluţia pronunţată de Tribunalul Vaslui.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Vaslui a depus în instanţă documentaţia pentru deschiderea aceleiaşi proceduri fiscale, pentru o datorie la bugetul de stat de peste 36 de milioane de lei, aferentă perioadei 2004-2008. Cererea după ce una dintre firmele omului de afaceri Adrian Porumboiu, SC Comprest SA, a solicitat intrarea în insolenţă a clubului de fotbal FC Vaslui
Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor a retras în primăvara acestui an licenţa Sporting Club Vaslui şi a decis retrogradarea în liga a doua pentru sezonul 2014-2015.
Din lipsă de jucători, clubul vasluian a refuzat participarea în liga secundă. Formaţia vasluiană a ocupat pozitia a cincea în clasamentul Ligii I la finalul sezonului 2013-2014, loc care îi permitea să participe în preliminariile Ligii Europa, editia 2014-2015.
Citeşte şi:
Lupta orgoliilor a distrus un brand: FC Vaslui îşi dă ultima suflare
Război total între naşul Porumboiu şi finul Damian: FC Vaslui, scos la vânzare!
Fotbaliştii de la FC Vaslui au intrat în grevă. Nu şi-au mai primit salariile de cinci luni