O familie de expropriaţi a blocat în instanţa de judecată construirea centurii municipiului Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie din municipiul Târgu Jiu a reuşit să blocheze lucrările la drumul de centură în zona terenului pe care-l deţine, după ce a obţinut în instanţa de judecată o ordonanţă preşedinţială de sistare a lucrărilor.

Silvia Badea şi soţul ei deţin în cartierul Drăgoieni din Târgu Jiu o suprafaţă de teren de 30.000 de metri pătraţi. Centura urmează să despartă terenul în douăa, de-o parte şi de cealaltă a drumului. Silvia Badea, notar de profesie, a solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pentru sistarea lucrărilor, fiind nemulţumită de cuantumul despăgubirilor propuse şi de modul în care s-a procedat la exproprierea terenurilor şi construcţiilor. Prima acţiune i-a fost respinsă, dar notarul a mai deschis un nou proces la Judecătoria Târgu Jiu, iar instanţa a decis, admiterea solicitării. Familia Badea a apelat la serviciile unui executor judecătoresc şi, în urmă cu câteva zile, a pus în aplicare hotărârea instanţei: „Am făcut executarea silită a sentinţei. Am reuşit sistarea lucrărilor cu ajutorul unui executor judecătoresc. În zona mea nu se mai lucrează, dar se excavează chiar lângă gard“. 

Ordonanţa preşedinţială, contestată

Procesul continuă, deoarce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR) a contestat executarea silită şi a declarat apel împotriva sentinţei Judecătoriei Târgu Jiu.

Silvia Badea
„Procesul se va desfăşura la Tribunalul Gorj, dar eu sunt pesimistă, pentru că mă judec cu statul, deşi legea îmi dă dreptate. Mai sunt şi alţi expropriaţi care mi-au urmat exemplul şi au acţionat în judecată CNADNR“,

precizează Silvia Badea.

Investiţie compromisă

Silvia Badea dorea să realizeze un complex de agrement. Ea susţine că a plătit 6 euro pentru un metru pătrat, iar despăgubirile care i s-au propus sunt de 1,29 lei / m.p.  „Am un teren în suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi pe care îl face harcea-parcea şi nu mai pot face nimic acolo. Îl desparte în două şi nu mai pot să construiesc nimic. Vroiam să fac un complex de agrement, cu piscină, restaurant şi un mini hotel. Investiţia nu se mai poate realiza. Eu am dat 6 euro pe un metru pătrat, cu toate că terenul figurează intravilan, acolo este zonă construibilă, pentru că sunt case există o ieşire la stradă. Mi se oferă 1,29 lei pentru un metru pătrat, în condiţiile în care am dat şase euro în anul 2007. Nici măcar banii aceştia nu îmi sunt daţi, pentru este preţul estimativ, stabilit prin hotărârea de guvern prin care s-au declanşat procedurile de expropriere“, spune notarul. 

Plângere penală 

 După ce a constatat în vara acestui an că lucrările au început pe terenul ei fără să fie despăgubită în vreun fel, Silvia Badea a depus o plângere penală la poliţie, alături de alţi zece proprietari de terenuri care au fost expropriaţi şi pe care-i reprezintă. Notarul precizează că i s-a comunicat că a început urmărirea penală „in rem“:   „Am făcut plângere penală, dar jusitiţia merge cu merge. Am făcut plângerea la poliţie când am văzut că sapă pe terenul meu ca să pună pilonul de pod am sunat la 112. A venit poliţia şi i-a scos afară de pe teren. Am făcut plângere pemală împreună cu mai mulţi proprietari. S-a înregistrat la poliţie şi apoi la Parchet şi mi s-a comunicat că a început urmărirea penală“.   

Silvia Badea

În plângerea penală se arată că terenurile nu au intrat în proprietatea statului, dar, cu toate acestea, lucrările au început: „Începând cu data de 25-05-2015 şi în cursul lunii iunie, ultima dată în data de 18-06-2015, persoane necunoscute care s-au declarat angajaţi ai constructorului au intrat cu utilaje pe terenurile proprietatea noastră şi au început lucrări de decopertare a terenului, ne-au distrus împrejmuirile şi recoltele. Menţionăm că noi suntem încă proprietari ai terenurilor deoarece nu a avut loc transferul dreptului de proprietate, sumele aferente despăgubirilor nefiind până în prezent la dispoziţia noastră“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite