Noua șefă ISJ Dâmbovița, complet pe dinafară. Abia a îngăimat două vorbe la deschiderea anului școlar. „Iată România educată“ VIDEO
0Abia numită la 1 septembrie 2023 în fruntea învățământului din Dâmbovița, prof. Adriana Magdalena Tudose n-a fost în stare să țină un discurs la deschiderea noului an școlar.

Prezentă la Seminarul Teologic din Târgoviște, în prima zi de școală, profesoara de franceză Adriana Magdalena Tudose, noua șefă a Inspectoratului Școlar Dâmbovița, n-a reușit să lege două propoziții până la capăt.
Singura adresare care i-a ieșit a fost înșiruirea de „preacucernici părinți, domnule primar, doamnă prefect, domnilor deputați, stimată asistență, dragi părinți, stimați dragi elevi“, și aceea poticnită.
Mai departe, șefa ISJ a încercat să lege două vorbe despre rolul educației, misiunea școlii și începutul de an școlar.
„Mă bucur foarte mult și sunt onorată de această prezență… și… sunt foarte… în primul rând, sunt foarte emoționată să mă aflu aici… ăăăă… școala este… un… mijloc prin care noi… școala este un reper care formează personalități solide… de aceea vreau să vă spun că diversitatea este una dintre principiile care stau la baza educației. Cadrele didactice au… ăăă… au… vă rog să mă scuzați….”, s-a scuzat șefa IȘJ Dâmbovița, care și-a găsit cu greu cuvintele și mai ales ideile.
Filmarea a devenit virală, iar internauții cer demisia dascălului de profesie care n-a știut să vorbească. „Greu de privit, dar și mai greu de ascultat“, comentează aceștia.
„Aceasta este România Educată“, spune cel care a postat înregistrarea, Dragoș Popescu, senator REPER de Dâmbovița, făcând referire la programul administrației Klaus Iohannis care nu duce nicăieri.
Inspectoarea Adriana Magdalena Tudose a mai fost filmată în aceeași zi și la alte școli, unde nu a întâmpinat asemenea probleme în discursul său care este același, în linii mari.
Sursa video: Riposta TV