Weekend de poveste la Sibiu. Căluşari şi bucate tradiţionale, lângă camioane cu mâncare şi cei mai frumoşi câini din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestări culturale, tradiţionale, gastronomice şi chinologice la Sibiu; Foto colaj
Manifestări culturale, tradiţionale, gastronomice şi chinologice la Sibiu; Foto colaj

Sfârşitul de săptămână (10-12 iunie) va fi unul plin de manifestări de toate genurile şi pentru toate gusturile la Sibiu: de la gastronomie, la chinologie, de la folclor şi tradiţie la concerte.

Vâlcea se mută pentru un weekend la Muzeul Astra, alături de „Căluşarii” din Frânceşti şi gospodinele din Cernişoara. 

Şi dacă nu vă atrage ciorba de găină cu zdrenţe, ori varza cu carne de la garniţă sau umplutura oltenească, mâncărurile tradiţionale în general, puteţi degusta din produsele internaţionale de tip food - street de la Festivalul de Gastronomie Urbană „Vino” din Parcul Tineretului. 

Sau puteţi alege concerte cu mixuri de muzică, artă, drumeţii, mountain - bike ori întâlniri cu pasionaţii de maşini vechi.

Iar pentru iubitorii de animale, Asociaţia Chinologică Sibiu organizează patru competiţii naţionale şi internaţionale pe Stadionul Voinţa, unde pot fi admiraţi cei mai frumoşi câini din lume.

Căluşarii vâlceni şi poveştile lor de Rusalii

Cea mai importantă instituţie etnomuzeală din România, Complexul Naţional Muzeal ASTRA găzduieşte sâmbătă, 11 iunie, începând cu ora 10:00, cea de-a II-a ediţie a evenimentului „Joc şi bucate olteneşti”. Un program cu dans interactiv, demonstraţii culinare şi interpretare instrumentală ce vor anima gospodăriile din Vâlcea şi Gorj aflate în muzeul în aer liber. 

Mihai Bănuţ, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA, a explicat povestea „Căluşului” şi în ce constă jocul căluşarilor din Vâlcea: „Căluşarii din Frânceşti vor reproduce dansul specific căluşului prin cele trei etape: legarea steagului sau constituirea grupului, jocul căluşului şi spargerea căluşului (fiecare etapă în parte desfăşurându-se în anumite gospodării - n.red.). Ceata de căluşari este o herghelie divină care luptă împotriva forţei năprasnice a Rusaliilor (ielelor). Ceata, strict ierarhizată (mut, vătaf, ajutor de vătaf, căluşari, stegar) este alcătuită din bărbaţi riguroşi care, prin piesele de port popular, prin nume şi prin imitarea tropăitului şi galopului în timpul jocului caută să semene sau să se confunde cu caii”. 

De aceea, diferă numărul căluşarilor, în funcţie de zonă, mai spune specialistul, explicând că cetele fără soţ pot să aibă de la 5 la 13 membri, iar mai rar, cele cu soţ de la 8 la 12 membri. Jocul căluşarilor era un obicei care începea în Duminica Rusaliilor şi se încheia nouă zile mai târziu, în „Marţea ciocului”, când se îngropa steagul şi se desfăcea ceata, sau la trei zile după Rusalii, în prima zi de marţi. 

„Căluşul are rolul de a asigura fertilitatea şi fecunditatea care, conform tradiţiei, sunt aduse de simpla prezenţă şi de jocul căluşarilor în gospodăriile oamenilor, în jurul mesei pe care gazda punea grăunţe, lână, apă, sare, pelin, usturoi, folosite în hrana animalelor sau la însămânţatul din anul următor”, a mai menţionat muzeograful Astra.

Din 2005, Dansul Căluşului este inclus în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Weekend-ul acesta, în Dumbrava Sibiului, jocul căluşului va fi însoţit de bucate tradiţionale, precum: ciorba oltenească de găină, cu zdrenţe din ou, varza călită cu carne de porc şi acrită cu zeamă de zarzăre cu mălai dospit, umplutura oltenească şi gogoşile cu lapte acru, în cadrul „Târgului de la ţară”. 

Bucătăresele din Cernişoara - Vâlcea, vor încinge vetrele şi plita, dar şi focul pentru ceaune începând cu ora 10:00. În cadrul târgului va fi amenajată o expoziţie cu instrumentar specific culesului din natură, cum ar fi ciupercile valorificate gastronomic şi medicinal în „Oltenia de sub munte”.

Degustarea va începe la ora 13:00. 

100 dintre cele mai frumoase rase de câini din lume, la Sibiu

Vă puteţi continua ziua la cele patru competitii chinologice naţionale şi internaţionale de frumuseţe care se vor derula în zilele de sâmbătă şi duminică, 11 şi 12 iunie, între orele 10:00 - 17:00, pe Stadionul Voinţa şi strada Poet Vasile Carlova din Sibiu. Evenimentul „SIBIU DOG SHOW”, organizat de Asociaţia Chinologică din localitate adună la un loc aproximativ 100 dintre cele mai frumoase şi apreciate rase de câini din lume.

Răsfăţ culinar internaţional de tip food-street

De joi, 9 iunie, Parcul Tineretului din Sibiu găzduieşte Festivalul de gastronomie urbană „Vino”, unde puteţi alege din ofertele culinare ale celor 16 food-truck-uri: burito, burgeri, wurşti la grătar, clătite cu arome franţuzeşti, cannolii şi îngheţată artizanală., iar seara vă puteţi delecta cu concerte oferite de Coralie, FunnkyDrop, STF şi trupele The Different Class, Umbra şi Sea Section. Pentru cei mici există mini parc de distracţii şi ateliere de creaţie. 

Evenimentul culinar se va derula în fiecare zi, între orele 11:00 şi 23:00, iar concertele vor începe de la ora 17:00, şi vor ţine până duminică, 12 iunie.

Evenimente pentru pasionaţii de artă, mişcare sau auto

Dacă sunteţi iubitori de artă, în acest weekend aveţi posibilitatea să vă bucuraţi de Oraşul Artiştilor a revenit în Piaţa Mică, loc în care este încurajat debutul artistic prin organizarea de workshop-uri şi cursuri destinate pasionaţilor.

Iar dacă doriţi mişcare, sâmbătă, 11 iunie, de la ora 09:00, puteţi merge în drumeţie şi/sau mountain -bike în Sibiel, ori vă puteţi relaxa şi bucura la BusStock & Shine, locul în care se adună la un loc maşinile şi motocicletele cu poveşti de peste două decenii, spuse la un foc de tabără. Evenimentul are loc în perioada 10 - 13 iunie, la Zorabia Events & Lounge şi se bucură de concerte, show-uri, concursuri, plimbări cu bicicletele şi alte surprize.

Vă mai recomandăm şi:

România prin ochii portughezilor: „Să descoperim ţinutul lui Dracula, peisaje irepetabile şi castele medievale“

Nămeţii de pe Transfăgărăşan, escaladaţi cu bicicletele de doi britanici: „Orice vârf poate fi atins“

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite